Ziarul de Duminică

Barza/ de Ion Gheorghe

Barza/ de Ion Gheorghe

Autor: Ion Gheorghe

27.01.2012, 00:07 95

Vine şi stinge lumânările de pe islaz;

La capul cârtiţei nu mai trebuie să ardă nimic,

rumegă iarba omizile grase

caii trag de carele cu pământ galben,

se opresc apoi şi li se scutură pielea.

Acolo unde-au stat, vine şerpoaica în călduri,

îşi seamănă ouăle mucede şi le părăseşte,

barza le calcă din greşeală cu ghearele,

striveşte jumătate din ce-a pus femeia de şarpe,

cealaltă jumătate rămâne puilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24