In jurul scenei vanzarii unui anume produs, discutata randul trecut, Nicolae Ionescu construieste o lume intreaga: piata, la fel de ramificata, daca nu si de complexa, precum supermarket-urile de astazi. Targuitul final presupune altele pe parcurs, in cadrul carora fiecare participant joaca alternativ rolul de cumparator si vanzator; ritualul constitutiv se repeta, se autoreproduce, dinspre margini spre centru si invers.
Cine vinde ulei, de exemplu, sau orice alt fel de lichid are nevoie de palnii prin care sa-l toarne dintr-un recipient intr-altul; de aici, aparitia unui intermediar, "omul cu palnii", care face asemenea instrumente si/sau le vinde fie negustorilor din piata, potrivit aceluiasi ritual urmat de ei fata de cumparatori, fie direct acestora din urma. Simpla lui existenta ne trimite intr-o lume in care fabricarea obiectelor utilitare nu este inca industrializata, ci e preluata de targoveti actionand pe cont propriu, meseriasi constituiti intr-o veriga intermediara intre ruralii producatori si orasenii consumatori. In functie de produs, primii vin direct la piata, precum femeia cu pasarile, de randul trecut, sau recurg la un intermediar care, la randul lui, are nevoie de un om cu palnii. "Piata" lui Ionescu face astfel parte din enciclopedia in imagini a unei premodernitati nu mult diferite, probabil, in Romania, de cea din alte tari, desi saltul de la medieval la industrial avusese loc acolo inainte de perioada interbelica. Aceasta premodernitate este constituita din obiecte (cusca de pasari si caruta, mai inainte, palnia, aici), meserii (taranca, respectiv omul cu palnii), locuri (targul, sa zicem Oborul), comportament (imbracaminte, atitudini, poze, priviri) si ritualuri de comunicare (negocierea), o intreaga lume cu regulile ei, captata de Ionescu in Bucurestiul interbelic alaturi de lumea moderna, ba chiar adesea interferenta cu aceasta. Intr-un interminabil proces de tranzitie - inca existent, de altfel, in pietele Capitalei -, premodernitatea tot trece in modernitate intr-un mod nonconflictual si nonexclusiv, care nu duce la inlocuirea primelor obiecte si comportamente cu ale lor corespondente moderne, ci doar la o impartire a teritoriului in spatii moderne si spatii premoderne; de-aceea am si numit Bucurestiul lui Nicolae Ionescu o "modernitate cu franjuri". Domnul interesat de pasarile tarancii, din fotografia anterioara, putea veni din Calea Victoriei - pe unde trecea, in alta imagine, personajul camilpetrescian - in "franjurile" Oborului la aprovizionare, dupa care se se intorcea in modernitatea lui, fara sa se mire ca trecea dintr-o epoca istorica in alta doar traversand cateva strazi. La nivelul operei sale intregi, Ionescu are meritul extraordinar de-a fi construit vizual Capitala ca pe un mozaic de spatii moderne si premoderne, astfel incat contiguitatea spatiala ia locul succesiunii in timp.
Omul cu palnii este insa si ca imagine uluitor. Imbracat ca un tipic targovet si carand nenumarate palnii pe partea carosabila a unei strazi aparent rezidentiale, poate aproape de Obor, poate nu, el paseste darz, sigur pe sine, cu aerul ca misiunea lui este sa satisfaca nevoile urgente ale unei largi populatii. Imaginea lui, asa acoperit de palnii precum este, pare insa a glisa in aceea a unui cuirasat medieval urmandu-si drumul hotarat de destin impotriva oricaror vicisitudini. Tocmai aici se afla talentul de artist al lui Ionescu - pe langa cel documentar -, anume in a strange intr-o fotografie aluviuni de sens, istoric atat de diferite, incat documentul devine viziune suprarealista.
Caci nu alta este impresia pe care ne-o lasa si imaginea unui "stelar", adica producator de stele de Craciun, capul acela de Charlie Chaplin inecat in materie precum un portret cubist de Georges Braque pierdut in tesatura fundalului.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
