Am încercat să imaginez, în acest "cabaret al cuvintelor" un fel de dicţionar subiectiv… Dintotdeauna m-au fascinat cuvintele, aceste monade ale comunicării, aceste "cărămizi" primordiale ale limbajului. Am încercat deci, deseori, în poemele, în proza sau în teatrul meu, să scormonesc în interiorul lor, să le identific sursele de energie poetică. Fiecare cuvînt are o "formulă chimică" magică, fiecare cuvînt este de fapt doar vîrful unui iceberg, ceea ce înseamnă că esenţialul rămîne ascuns. Fiecare cuvînt are deasemenea o poveste, o istorie, vine dintr-o întîlnire a culturilor şi dintr-un efort dramatic al omului de a se apropia de adevăr.
Revoltă
În dimineaţa aceasta, în faţa ferestrei mele, o mică adunătură de cuvinte nemulţumite.
- Ne-am săturat!
- Gata, s-a vărsat paharul!
- Suntem tratate ca nişte ciumate!
- Niciodată nu suntem invitate în saloanele unde se întîlneşte "lumea bună".
- Niciuna dintre noi nu a primit niciodată Legiunea de onoare.
- Uneori trebuie să trecem strada cu capetele aplecate ca şi cum am fi desfigurate de lepră.
- Şi totuşi nu suntem nişte cuvinte uitate, asta e clar.
- Nu, dimpotrivă, proliferăm din plin în toate gurile.
- Şi totuşi nu ne bucurăm de nici o recunoaştere socială pentru ceea ce suntem…
- Pentru rolul nostru terapeutic…
- Pentru rolul nostru defulatoriu…
Mă uit la ele, analizez compoziţia hoardei revoltate. Da, exact cum am bănuit. Sunt din nou aceleaşi cuvinte care se revoltă: căcat, pişat, cur, putoare, scîrbă, tîrfă, porcărie, lingău, buboi, puroi, gunoi…
- Şi ce vreţi să fac pentru voi? Eu nu sunt decît un scriitor. Nu pot înnobila un cuvînt. De ce credeţi că un scriitor ar putea înfrumuseţa un cuvînt sau că ar putea să-i ridice demnitatea sau să-l transforme chiar într-un cuvînt mitic?
- Se poate, se poate…
- Tu poţi, în orice caz.
- Cum aşa? Spuneţi exact ce vreţi de la mine şi vă promit că am să încerc totul.
- De prea multă vreme am fost izgonite din limbajul aşa-zis "îngrijit", deşi noi suntem mult mai prezente decît alte cuvinte în viaţa cotidiană. Vrem şi noi deci să figurăm, ca şi celelalte cuvinte, în poemele lirice, în odele compuse pentru exaltarea iubirii de patrie, în discursurile politice şi în editorialele marilor cotidiane.
- Şi să fim admise şi în omagiile funebre, strigă cuvîntul cur.
- Staţi puţin, staţi aşa… Nu zic că acest lucru este imposibil, dar am nevoie de puţin timp…
- Şi vrem să figurăm şi în manualele şcolare, în textul Constituţiei, precum şi în comunicatele guvernamentale, urlă cuvîntul curvă.
- Precum şi în discursul prezidenţial pronunţat cu ocazia Anului Nou, adaugă cuvîntul porcărie.
- Calm, ascultaţi ce vă spun… Nu că ar fi imposibil, dar…
- Şi să figurăm şi în decretele administrative publicate în Monitoruloficial.
- Trăiască egalitatea şanselor în Republica cuvintelor! Avem dreptul să figurăm şi în Codul familiei precum şi în Codul muncii.
- Şi la jurnalul televizat de seară de la ora 20.
- Da, da… Noi încarnăm contradicţiile fiinţei umane cu tot atîta pregnanţă ca şi cuvintele aşa-zis "decente"… Şi noi suntem o expresie a profunzimii de gîndire, la fel ca şi cuvintele corecte din punct de vedere politic.
În timp ce încerc să negociez cu cuvintele revoltate aglutinate în faţa ferestrei mele, un alt grup îşi face apariţia: spermă, scuipat, căcăcios, excrement, vomă, bale, putreziciune, muci, pustulă, abces…
- Şi noi ne-am săturat, şi noi...
- Vrem să fim adoptate în declaraţiile de dragoste.
- Vrem să figurăm pe felicitările de aniversare.
- Vrem să fim invitate la recepţia dată de Preşedintele Republicii cu ocazia Zilei Naţionale.
- Şi noi ştim să stăm corect la masă, să facem faţă…
- Ştim să facem reverenţa, să purtăm smoking şi papion, să conversăm inteligent, să schimbăm cărţi de vizită…
- Am fost măturate din limbajul diplomatic în ciuda frecvenţei cu care ne regăsim în gura ambasadorilor cînd bîrfesc în cercuri intime…
- De ce să fim mereu date la spate, obligate să stăm doar în culise, pitite prin debarale, exilate doar în conversaţiile neoficiale?
La atîta insistenţă încep să mă supăr şi să le strig adevărul în faţă:
- Mai duceţi-vă dracului! Cuvinte de căcat ce sunteţi! Bube ale gîndirii, dejecţii ale limbajului, rebuturi de doi bani. Căraţi-vă înapoi în cloaca puturoasă din care aţi ieşit şi lăsaţi-mă în pace.
Cuvintele revoltate încep să ţopăie de bucurie, sar toate pe mine şi încep să mă pupe zgomotos.
- Hai c-ai fost tare, eşti de-al nostru.
Da
Fiţi atenţi în privinţa cuvîntului da. Cuvîntul da nu este contrariul lui nu, este complicele său. De unde şi caracterul său profund contradictoriu.
Cuvîntul da se poate face în gura dumneavoastră din ce în ce mai mic, iar dacă nu îl ataşaţi cu o centură de siguranţă dispare în neant, ca un dansator pe sîrmă căruia i s-a topit sîrma în timpul dansului.
În general cuvîntul da trăieşte singur. De altfel nu îi place compania celorlalte cuvinte. S-a obişnuit să iasă singur, să se plimbe singur pe străzile oraşului… Şi de fiecare dată cînd se încrucişează cu nu trece pe trotuarul celălalt.
Între cuvîntul da şi cuvîntul nu, cum spuneam, nu este o mare diferenţă. Afirmaţiile cad cu uşurinţă gravide cînd li se cere un serviciu. În acelaşi timp nasc fără încetare copii morţi.
- Cu, sau fără zahăr?
- Da.
Poftim, ca să aveţi o idee despre adevărata natură a acestui cuvînt.
Nu
Tuns scurt, aliură severă, gust pronunţat pentru actorii care pot juca orice rol… Nu, cuvîntul nu nu are nimic decisiv în el însuşi. Doar căsnicia sa catastrofală cu cuvîntul da îl pune într-o lumină negativă.
De cînd trăieşte în simbioză cu cuvîntul da, cuvîntul nu şi-a asumat încetul cu încetul sarcinile menajere cele mai ingrate. El este cel care spală vasele, el este cel care mătură, el cară cumpărăturile, el scoate gunoiul, pe el îl prinde gripa cel dintîi cînd vine sezonul rece… Iată care sunt sursele naturii sale aşa-zis negative.
Şi totuşi între nu şi da nu există altă diferenţă decît cea conferită de context.
- Dacă mai spui o dată nu îţi rad una de nu te vezi.
- Nu da!
Cuvinte care ucid, cuvinte care rănesc
- M-ai rănit cu vorbele astea…
Cînd o aud vorbindu-mi în felul acesta, intru în panică. Şi caut imediat cuvîntul vinovat.
- Cine a îndrăznit să facă aşa ceva?
Cuvintele stau însă smirnă, aliniate, în poziţie de drepţi, mute. Nici unul din cuvintele care au rănit-o nu vrea să-şi recunoască fapta. Şi poate nici nu sunt conştiente de ce au făcut.
Mă uit cu mai multă atenţie la rănile ei, la ce au comis blestematele de cuvinte care rănesc. Da, se vede cu ochiul liber că ea e rănită: are obrajii în flăcări, îşi muşcă un deget, i se scurge o lacrimă pe o geană… Cuvîntul care a rănit-o n-a lovit cu mănuşi, a fost poate chiar un cuvînt tăios, cu dublu înţeles.
Noroc totuşi că lovitura nu a fost mortală. Pentru că există şi cuvinte care ucid.
- Nu-mi mai vorbi de maică-ta că mă omori cu zile.
Iată doar o situaţie, extrem de grăitoare, cînd cuvintele pot ucide. Cuvintele pot ucide în două feluri: cînd spunem lucrurile pe faţă şi cînd le ţinem secrete. Există însă şi cuvinte care ne înnebunesc.
- Gata, că m-ai înnebunit cu teoriile tale.
Şi mai grav însă este atunci cînd cuvintele devin ele însele ţicnite:
- Eşti nebun? Cum să-i spui aşa ceva?
Nu e uşor să comunici cu cei din jur. Trebuie să fii mereu atent, să nu foloseşti cuvinte care rănesc, să nu foloseşti cuvinte care ucid… sau cuvinte care înnebunesc, sau cuvinte prea tăioase, sau cuvinte prea otrăvite, sau cuvinte murdare…
Şi mai e ceva, pentru a reuşi efectiv să comunici mai trebuie să verifici dacă nu cumva sunt goale pe dinăuntru cuvintele cu care vrei să vorbeşti. Petru a verifica acest lucru trebuie să iei fiecare cuvînt şi, înainte de a-l pronuţa, să-l duci la ureche… Îl duci la ureche şi îl scuturi uşor şi dacă auzi în interiorul lui un sunet sec, ca şi cum i s-ar fi uscat miezul în interior şi ar fi rămas acolo prizonier, atunci chiar că nu mai e nimic de spus, cuvîntul cu care voiai să-ţi verşi sufletul e gol pe dinăuntru.
Din volumul în pregătire la editura Cartea românească
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
