• Leu / EUR4.7601
  • Leu / GBP5.3997
  • Leu / USD4.2518
Ziarul de Duminică

CARTEA DE POEZIE/ Scurtmetraje pe ouǎ impistrite

CARTEA DE POEZIE/ Scurtmetraje pe ouǎ impistrite
Daniel D. Marin face parte din categoria scriitorilor rapizi. Iute de mânǎ, cum intorci capul, pac!, a mai scos o carte. Aşa am pǎţit eu. I-am citit aşa cum a fost, Vinea, 2008, şi, pânǎ sǎ mǎ dumiresc ce şi cum, aud cǎ a apǎrut l-am luat deoparte şi i-am spus, Brumar, 2009.
Primul volum o avea ca figurǎ centralǎ pe Oona, cea cu nume de ecou. Poeme limpide, aparent transparente, aducând cu cele din Invincibili, volumul Ofeliei Prodan. O fetiţǎ care a crescut impopoţonându-se cu hainele bunicii. Nu ştiu cât a crescut, pentru cǎ ea e o fiinţǎ a amintirii, blocatǎ intr-o zonǎ afectivǎ a minţii. Structura poemelor este algoritmicǎ aproape: uverturǎ cu comportamente fireşti unor copii, urmatǎ de mişcarea finalǎ, in care tot ce era scherzo, tot ce ţinea de joacǎ, devine joc grav, cu semnificaţii arhetipale. Deci poetul incepe ca un minimalist curǎţel şi evolueazǎ rapid spre un expresionist bântuit de coşmaruri zoomorfice: "Oona aprinsese o lampǎ şi pe faţa ei/ rotundǎ se vedeau umbre ciudate ca nişte/ mâini rǎsucite cu gheare ca nişte şerpi/ noi tǎceam noi o priveam curioşi cǎci/ nu ştiam chiar deloc de ce ne chemase" (Scrâşnitorul). E ca şi cum nişte desene animate japoneze despre fetiţe cu ochi imenşi, mai tot timpul inlǎcrimaţi, au fost mixate cu desenele despre aventurile lui Sindbad Marinarul. Partea bunǎ e cǎ autorul reuşeşte cumva sǎ dea anvergurǎ buhuhuului din pagini fǎrǎ sǎ devinǎ ţipǎtor sau incâlcit.
Aşa cum a fost e un ciclu mai hotǎrât expresionist. Evenimente violente urmate de rugǎciuni expiatoare. Totul in afara unui inţeles clar, ceea ce face bine la mister. Posibile apropieri cu Matei Vişniec, insǎ considerabil redusǎ doza de absurd. Remarcabile sunt creaţiile in care nu se face abuz de colcǎieli şi gesturi melodramatice. O fatǎ este o capodoperǎ - film mut simplu şi onest: "a venit la mine o fatǎ/ abia indrǎzneam s-o privesc/ m-a luat de mânǎ/ ne-am urcat in autobuz/ iar in autobuz se ingrǎmǎdiserǎ/ toţi/ de aceea am stat/ in picioare/ ţinându-ne in continuare de mâini/ şi-am coborât dupǎ câteva staţii/ nu mi-a zis nimic/ doar mi-a dat drumul uşor la mânǎ/ şi a dispǎrut printre oameni". Trebuie sǎ ai o simţire adolescentinǎ ca a lui D.D. Marin ca sǎ poţi spune cǎ o fatǎ e Dumnezeu. Insǎ eroii sǎi sunt adolescenţi cu un univers interior catastrofic. Marca lui ca scriitor este imbinarea dintre candoarea puberalǎ cu viziunile reci ale torturilor fizice şi psihice: "intr-o noapte am visat o maşinǎ de tocat/lua de ciuf nişte oameni/ii arunca prin cuţite/ii toca/o masǎ umanǎ mǎrunţitǎ insângeratǎ/ieşeau din mine aburi calzi/şi asta era singura mea bucurie" (Singura mea bucurie).
Un alt ciclu, un film cu Ofelia, mǎ face sǎ inţeleg cǎ autorul construieşte, de fapt, prim-planuri pulsatile. Incepe cu asamblarea unui decor ori a unui eveniment, apoi apropie brusc obiectivul de un detaliu şi focalizeazǎ: "pe umǎrul ei se aşeazǎ o mânǎ/ rece noduroasǎ şi ea aluneacǎ pe covor/ trupul ei cafeniu printre rochii/ se zbate douǎ trei secunde" (rochiile). Când accentul nu este pus prea apǎsat pe expresii de operetǎ, poetul izbuteşte desene delicate, deloc preţioase: "azi e o zi seninǎ/ pe lângǎ tine trece un cerşetor/ şi te atinge in treacǎt cu un braţ slinos// aş fi vrut sǎ fiu eu" (pe un pod).
Urmeazǎ un nou ciclu "la liber", pe strǎzi pe ziduri, nededicat vreunei figuri tutelare. Culmea e cǎ exact când dispare muza revelatǎ, atunci de inteţeşte riscul ţipetelor, nevrozelor sau abuliilor.
Simţind alunecǎrile de teren poetic, Daniel D. Marin revine in volumul al doilea la cicluri cu actor principal. Imaginarul lui are nevoie de coagulare in jurul unui profil. Poate injgheba, astfel, mici scenete rapide, doldora de semnificaţii sugerate şi incheiate in coadǎ de peşte. Primul grupaj de poeme, domnişoara o., continuǎ copilǎria fetiţei Oona. Acum, ea practicǎ tot felul de asane şi-şi cutreierǎ subconştientul. De fapt, il exorcizeazǎ in incercarea de a decola in inconştient. Romanticii considerau inconştientul ca pe un fel de câmp magnetic in care se poate rezona cu intreaga creaţie. Domnişoara o. este foarte aproape de eliberarea supremǎ, doar cǎ existǎ mereu un "dacǎ" pǎcǎtos. Oricât ar inchide ea ochii, oricât s-ar izola şi ar ingurgita/inhala tot soiul de droguri burgheze, ştie cǎ dacǎ deschide ochii se prǎbuşeşte intr-o secundǎ in viaţa civilǎ. Chestia e cǎ unele scenarii sunt aşa de nesǎrate, incât pot impinge in comǎ diabeticǎ orice cititor cu ceva umor: "in drum spre cimitir o bǎtrânǎ/ ii spune domnişoarei o. cu o voce/ tristǎ cǎ Dumnezeu o iubeşte mult/ şi o aşteaptǎ. domnişoara o. zâmbeşte/ şi intrǎ sǎ se plimbe pe aleile/ inguste citind atent fiecare epitaf" (embrion).
In general, deşi e mult joc şi joacǎ, zâmbetul nu prea existǎ. Zicerea se vrea serioasǎ, uşor mecanizatǎ. Inventarul de scenǎ e banal, deşi unele obiecte sunt inflamante. Aşa este oglinda care reflectǎ un alter-ego imbunǎtǎţit, singurul cu care este posibilǎ comunicarea. Deşi de la decorul de teatru se face trecerea la cel de film - deci strǎzile şi viaţa lor - personajele sunt foarte puţine şi complet detaşate de mediul inconjurǎtor. E o poveste-celulǎ, o poveste in ou.
In volumul al doilea atmosfera se mai destinde puţin. Apar actori vedetǎ: micul prinţ, batman, cǎlugǎri shaolin. La fel de irealǎ ca ei este şi domnişoara o., care ajunge fantoma de serviciu, "dupǎ ce suferi o moarte violentǎ", a autobuzului de pe ruta Bucureşti-Cluj. Fantomǎ graţioasǎ şi seninǎ, ce coboarǎ la mǎnǎstirea Cozia sǎ-i lase un pachet cu de-ale gurii "bunei sale amice umbra lui Mircea". Este, probabil, cea mai sprinţarǎ poezie din creaţia poetului. Oricum, domnişoarei o. ii merge mult mai bine ca fantomǎ. Pânǎ şi şmecherii care palmeazǎ soarele i-l oferǎ ei, ghiduş, scoţându-l din buzunarul de la spate. A fi fericit inseamnǎ a fi imponderabil.
Alt ciclu cu efigie este dragonul fǎrǎ Aripi. Acuarele cu fǎpturi suave, executate parţial şi in ulei, pentru sclipire: "imi pot imagina cǎ totul este/un ocean in miniaturǎ unde lebǎda pare un/mic aisberg care se topeşte incet sub soare" (lebǎda).
Pe lângǎ catastrofe zoomorfice poticnite, care nu-mi spun mare lucru, poetul reuşeşte impletiri spectaculoase intre universul mic şi cel enorm. O abilitate pe care poezia momentului a cam pierdut-o: "aud foşnetul animalelor mici/ noaptea pe iarba umedǎ./ deasupra cerul negru.// deasupra stelele care strǎlucesc./ eu cred cǎ pot exploda oricând distrugând/ germenii unor lumi posibile" (un cap de om).
Când a ajuns lângǎ noi este un ciclu cu "pupilele dilatate", inspirat de filmele lui Hitchcock. Viziunile sunt când monstruoase şi agresive, când delicate, efeminate. Fǎpturi arhetipale bântuie o inchipuire chinuitǎ de crampe.
Poemele din grupajul Ivan sunt parcǎ un studiu al abisalului rusesc. Gesturi şi reacţii inexplicabile, spaime şi treziri terorizate din vise bezmetice.
In sfârşit, ca un duh straniu este ultimul ciclu al volumului şi deloc cel mai fericit. Laitmotivele sunt Africa şi gândacii negri. Cum zice chiar autorul, mare parte din inspiraţia lui se alimenteazǎ din tot felul de vise ciudate.
Cred cǎ mare parte din lumea literarǎ il va identifica pe Daniel D. Marin ca fiind pǎrintele spiritual al Oonei. Pânǎ la un punct, asta e bine. Dincolo de acel punct, insǎ, memoria se tulburǎ. Poate cǎ microscenariile expresioniste sunt prea evident asamblate, iar efectele devin anticipabile dupǎ primele 5 poezii. Poate cǎ ar trebui mai multǎ personalitate in poeme. Şi neapǎrat trebuie sǎ-şi dezvolte laturile lui tari: vizionarismul şi umorul desprins parcǎ din filmele lui Jiri Menzel. Un soi de umor ceh. Profunzimea, totuşi, nu i-o poate tǎgǎdui nimeni, oricât de pornit ar fi impotriva acestui gen de desene poetice executate cu beţe de chibrituri.

Felix Nicolau este conferenţiar universitar la Facultatea de Litere şi Limbi Străine a Universităţii "Hyperion" şi la Universitatea Tehnicǎ de Construcţii din Bucureşti. A publicat cǎrţi de criticǎ şi teorie literarǎ (Anticanonice, Homo imprudens, Eroismul eminescian), un roman (Tandru şi rece,) şi versuri (Bach, manele & Kostel, Salonul de invenţii). Colaboreazǎla revistele Arca, Cuvântul, Luceafǎrul de dimineaţǎ, Steaua, Tomis, Ziarul de Duminicǎ. Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania.

Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7601
Diferență: -0,0231
Ieri: 4.7612
Azi: 4.2518
Diferență: -0,0987
Ieri: 4.2560
Azi: 5.3997
Diferență: 0,0389
Ieri: 5.3976
Azi: 4.2288
Diferență: -0,3323
Ieri: 4.2429