Ziarul de Duminică

CARTEA IN 100 DE CUVINTE - SELECTIA Z.D.

CARTEA IN 100 DE CUVINTE - SELECTIA Z.D.
29.02.2008, 20:47 26

Mircea Mihaies - Metafizica detectivului Marlowe. Editura Polirom
O excelenta carte, scrisa cu o vadita placere, despre unul dintre cei mai simpatici eroi ai literaturii americane - Philip Marlowe, eroul lui Raymond Chandler, care il descrie astfel: "un amarat de alcoolic, care nu se culca niciodata cu clientele atata timp cat se afla in slujba lor si are cam tot atata constiinta sociala cat un cal. Nu da o ceapa degerata pe cine e presedintele tarii. Ca si mine, pentru ca stiu ca trebuie sa fie un politician". Textul a aparut in serial in revista Idei in dialog si este genul de carte care te determina sa incepi/reincepi fara intarziere lectura lui Chandler.

Francois Vallejo - Valetul Lambert si stapanii sai. Calatorie cu Rousseau, Diderot si Grimm. Editura Historia
Trei reprezentanti de marca ai secolului Luminilor se afla reuniti in cursul unei calatorii in Italia. Fapt necunsocut pana la descoperirea unui manuscris in care valetul celor trei povesteste aceasta "aventura filosofica". Printre problemele gastrice ale celui dintai, nesfarsitele "nevoi grabnice" ale celui de-al doilea si dorintele erotice ale celui de-al treilea, sunt evocate notiuni precum umanitate, democratie sau existenta lui Dumnezeu. Romanul a fost distins in 2005 cu trei premii. Traducere de Elena Dan.

Dan Burstein - Secretele romanului "Ingeri si demoni". Editura Curtea Veche
Este vorba de ghidul informal al misterelor din spatele romanului Ingeri si demoni de Dan Brown. Contine eseuri revelatoare si provocatoare ale unor renumiti carturari, ganditori si experti in domenii variate, care se intind de la fizica cuantica pana la procesul succesiunii papale, de la teoria moderna a conspiratiei pana la lumea lui Bernini si Galilei. O lectura fascinanta, indiferent daca ati citit sau nu romanul lui Brown. Cartea este editata de Dan Burstein impreuna cu Arne de Keijzer, cu un larg grup de editori colaboratori, editori consultanti. Traducere din limba engleza de Victor Godeanu.

Mirela Stanciulescu - Cine esti tu? Editura Vinea
"Iata o intrebare pe care si-o pun aproape toti oamenii, de la filosoful preocupat de problema identitatii la copilul care se priveste in oglinda. Tocmai de aceea, romanul Mirelei Stanciulescu va avea ecou in constiintele celor mai diferite categorii de cititori. Reconstituind - cu talent, cu o fina intelegere a psihologiilor - stilul de viata din Romania anilor '80, autoarea descrie, de fapt, jocul de masti in care este angajata de la nastere pana la moarte fiinta umana." (Alex. Stefanescu)

Vasile Fanache - Chipurile tacute ale vesniciei in lirica lui Blaga. Editura Limes
Spre deosebire de majoritatea exegetilor, care desi au semnalat precaritatea logosului in viziunea lui Blaga, au continuat sa vada in acest spatiu imaginar proiectia unui univers compensatoriu, V. Fanache deschide o cale de interpretare cu perspective extrem de bogate. Pornind de la Avatarurile tacerii, el analizeaza Chipurile pamantului, Chipurile apei, Chipurile aerului, Chipul luminii si chipul intunericului, Cantecul focului sau metafizica iubirii, pentru a incheia cu evocarea Drumului spre vesnicia anonima. Asa cum afirma in postfata criticul Adrian Tudurachi, autorul ofera in acest volum un portret inedit al lui Blaga.

Nicolae Breban - Riscul in cultura. Editura Ideea Europeana
Editia a doua a unei carti aflate la granita dintre eseistica si memorialistica, dintre confesiune si analiza a campului cultural. Febra culturii inalte, a romanului masiv aspirand spre conditia capodoperei, da fiecarui fragment al cartii o temperatura stilistica specifica: "Romanul poate fi - si eu cred ca trebuie sa fie - o catedrala. Ce era propriu catedralelor medievale? Disproportia. Iarasi ajungem la cantitate, la spatiu. Si astazi, daca mergi la Chartres, la Reims, inca se vede aceasta disproportie. Sau catedrala din Orvieto. Cand merg cu unii amici acolo, le produc surpriza capodoperei. Un estetician german spunea ca primul element al capodoperei este spaima."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO