Transformarea companiilor: Jos loialitatea, trăiască pieţele!
Cum de s-a ajuns ca un capitalism financiar să ia locul capitalismului industrial? Care sunt cauzele profunde ale acestei evoluţii? Cum a trecut sistemul nostru economic de la un tip de întreprinderi bazat pe relaţii pe termen lung, pe loialitate, pe implicarea părţilor interesate la un model de întreprinderi aservite pieţelor financiare?
Modelul (perimat?) al loialităţii reciproce şi al părţilor implicate
Conform modului de funcţionare care a constituit multă vreme norma după care se ghidau marile companii (şi pe care noi îl numim "modelul loialităţii reciproce" - stakeholder model), firma îşi recrutează personalul la terminarea studiilor secundare sau colegiale, investeşte în formarea lui şi îl socializează în spiritul valorilor ei şi a modului ei de a proceda ("cultura" ei), îl face să cunoască multiplele faţete ale activităţilor din cadrul ei.
Compania evaluează cu grijă randamentul angajaţilor şi îi promovează după merit. Remuneraţia este stabilită în funcţie de vechime şi de poziţia ierarhică, ţinând cont de contextul economic general. Toţii şefii provin dintre angajaţi. Compania oferă o oarecare securitate angajatului, aceasta cuprinzându-i adeseori pe toţi angajaţii, până la vârsta pensionării.
Pieţele financiare au în acest model prea puţină influenţă asupra deciziilor luate în cadrul companiei, a cărei guvernanţă este asumată de un consiliu de administraţie constituit majoritar din membri ai conducerii şi din persoane afiliate întreprinderii.
Acest model, altădată norma în America de Nord, oferea o mare securitate a locului de muncă şi perspective de promovare până la gradul cel mai înalt din companie, după talentul şi competenţele fiecăruia. În schimb, individul era profund dedicat întreprinderii, se simţea răspunzător pentru succesele ori eşecurile ei.
Mizând pe o relaţie durabilă, pe o loialitate reciprocă şi investind în formarea şi dezvoltarea personalului, compania acumula cu timpul o sumă considerabilă de abilităţi, de cunoştinţe şi de experienţe care constituiau preţioase active intangibile, aparţinând la propriu întreprinderii. Aceste active erau surse de avantaje concurenţiale durabile. Pe bună dreptate, pentru că aceste active există în minţile unui personal esenţialmente inamovibil.
Cadrele superioare pun accentul pe ridicarea competenţelor personalului şi pe investiţiile pe termen lung în vederea dezvoltării de tehnologii şi de produse noi. Randamentul pe termen scurt pentru acţionari nu este decât o preocupare printre multe altele. Acţionarii au dreptul la dividende care cresc pe măsura succesului întreprinderii sau cu rata inflaţiei.
În acest model, întreprinderile se finanţează în bună parte prin reinvestirea profiturilor. Conducătorii subscriu la conceptul de stakeholders sau "părţi implicate", adică îşi asumă responsabilitatea de a păstra în conducerea întreprinderii un echilibru sănătos între interesele personalului, ale acţionarilor, ale clienţilor şi ale societăţii în general. Pieţele financiare, şi acţionarii în special, exercită o influenţă minimă asupra deciziilor unei mari companii.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
