Povestea mea nu se petrece la Bucureşti, ci la Berlin şiporneşte de la producţia lui Roland Schwab cu Don Giovanni deMozart (premiera a avut loc în 16 octombrie), montare care ainflamat spiritele, a generat manifestaţii şi a produs emoţii pescenă, în sală şi chiar în fosa orchestrei.
Deşi este o capitală a provocărilor culturale, nu se întâmplăfrecvent la Berlin ca publicul să reacţioneze la un al doilea saual treilea spectacol după premieră cu huiduieli, care chiar dacăsunt contracarate de strigătele de bravo ale celeilalte părţi apublicului, rămân în memoria celor prezenţi ca un eveniment. Nusuntem în Italia, unde astfel de manifestări sunt frecvente, ciîntr-un oraş cu un public cu reacţii temperate şi, mai ales,familiarizat cu îndrăzneala montărilor.
De asemenea, nu se întâmplă des ca pasiunea celor de pe scenă sădepăşească limitele legilor teatrale şi o crosă de golf săaterizeze în actul întâi în capul unui violonist din orchestră. Cuatât mai mult, nu este un lucru obişnuit ca unul dintre actoriifiguranţi să se împiedice într-o scenă destul de periculoasă jucatăla marginea scenei şi să se prăbuşească în fosă peste muzicieni,producând un şoc atât de intens instrumentiştilor încât spectacolulsă nu mai poată fi reluat deşi, într-un final, s-a aflat căpersoana accidentată se găseşte, din fericire, în afara oricăruipericol.
Un fenomen care ar fi putut produce reacţia violetă aspectatorilor, în afara îndrăznelii montării, este şi seria degreve ale orchestrei, care a dus la prezentarea unora dintrespectacolele Deutsche Oper din ultimul timp jumătate cuacompaniament de orchestră şi jumătate doar cu pian, aspecte carepentru publicul care plăteşte bilet nu reprezintă decât un elementperturbator, solidaritatea socială în cazul în care plăteşti 100 deeuro pe bilet fiind aproape nulă.
Totuşi, manifestul tipărit de cei care consideră montarea luiRoland Schwab cu Don Giovanni o blasfemie sau manifestaţiaorganizată de aceştia în faţa operei reprezintă mai mult decât atâtşi este reflexul faptului că Berlinul rămâne un oraş care acceptăîndrăzneala şi avangarda, dar poate avea şi reacţii în faţaacestora, reacţii care divid publicul în tabere pro şi contra şicare nu se petrec în presă sau la nivelul criticii. Ci chiar înviaţa reală.
Personal, mă situez hotărât în tabăra pro, modul în care RolandSchwab prezintă falimentul moral al modului de viaţă al lui DonGiovanni, irosirea care îl conduce spre sfârşitul previzibil,intensitatea fizică şi psihologică cu care este descrisă evoluţiaeroului având o putere hipnotică. Reflectarea lui Don Giovannialături de Leporello în grupul de actori care îi ilustreazămultiplicitatea are o forţă scenică şi o diversitate esenţialepentru a susţine vizual o montare a anului 2010. Scenografiacomplexă şi puternică a lui Piero Vinciguerra, costumele modularesemnate Renée Listerdal, dar şi contribuţia coregrafică la mişcareascenică oferită de Silke Sense contribuie la crearea aceleiimpresii generale de forţă care ne cucereşte, fără a umbri putereamuzicii mozartiene în sine.
Una dintre operele cu cele mai multe arii şi duete celebre dinistoria muzicii, Don Giovanni le oferă tuturor celor opt personajeposibilitatea de a-şi evidenţia forţa artistică şi darurilemuzicale, atât în arii cât şi în ansambluri - septetul din finalulprimei părţi este una dintre cele mai bine şi divers expresivcântate scene pe care le-am auzit vreodată live -, contribuţiacelui care semnează conducerea muzicală, Roberto Abbado, fiind şiea importantă pe parcursul întregii opere.
Cele trei personaje feminine sunt cele care aduc culoarea în notaîntunecată a montării, culorile care încadrează vizual producţiafiind negru şi alb, cu o intensă tuşă de roşu marcând infernul.Deşi sunt introduse în culori pastelate, cele trei doamne, Zerlina(Martina Welschenbach), Donna Anna (Marina Rebeka) şi Donna Elvira(Ruxandra Donose) au fiecare forţă şi personalitate, cea care ieseîn evidenţă fiind Ruxandra Donose. Fără îndoială personajul cel maicomplex, pendulând între pasiune, gelozie, dorinţă de răzbunare şio incontestabilă nobleţe a atitudinii, Donna Elvira esteîntruchipată de Ruxandra Donose cu intensitate şi dramatism,timbrul de mezzo marcând discursul vocal cu forţă în acut şiculoare intensă în registrul grav, evoluţia ei actoricească fiindde reală anvergură.
În ceea ce priveşte personajele centrale, Don Giovanni şiLeporello, întruchipate de doi specialişti ai acestor roluri,italienii Ildebrando D'Arcangelo şi Alex Esposito, ei investesc oenergie şi inventivitate scenică ieşite din comun în portretizareacelor doi eroi. O astfel de demonstraţie de atletism atât vocal câtşi actoricesc cred că poate fi văzută foarte rar pe scenă, iardublarea performanţei scenice cu o perfectă cunoaştere muzicală apartiturii reprezintă o tentaţie căreia are toate motivele să i selase pradă.
Nici un personaj din lumea operei nu a fost subiectul mai multoranalize şi interpretări decât Don Giovanni. În spiritul acesteipermanente căutări a moralei poveştii sale, producţia lui RolandSchwab de la Deutsche Oper cred că va rămâne un reper. Seriaspectacolelor de toamnă s-a încheiat, dar în luna iunie 2011, vaurma o nouă suită de spectacole, la care cu siguranţă biletele vorfi epuizate cu mult timp înainte.
OLTEA ŞERBAN-PARAU (n. 12 martie 1969) este muzicolog şi criticmuzical, actualmente redactorul-şef al postului public RadioRomânia Cultural, după ce a condus timp de 7 ani postul particularRadio Romantic. Semnează în continuare rubrici săptămânale înZiarul de Duminică şi Adevărul literar. Activitatea ei publicisticăcuprinde peste 2.000 de articole apărute în presa scrisă,majoritatea pe teme muzicale, sute de emisiuni şi programe de radioşi numeroase emisiuni şi apariţii TV. Este semnatara traducerii şia articolelor privind compozitorii români pentru Larousse -Dicţionar de mari muzicieni, şi responsabilă cu secţiunea muzicalăa Dicţionarului enciclopedic. Este membră a Uniunii Compozitorilorşi Muzicologilor din România. A fost distinsă cu mai multe premii,printre care Premiul pentru Originalitatea Profilului Radiofonic alConsiliului Naţional al Audiovizualului în 2002 şi Premiul pentruPublicistică al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din Româniaîn 2006.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
