O noua premiera cu un text al sarbului Dusan Kovacevic a ajuns, in ultima vreme, lucru obisnuit pe scenele romanesti.
Subiectele alese de acest sensibil, ingenios si foarte prolific dramaturg, dar si scriitura sa neobisnuita par sa-i atraga fara gres pe regizori si pe actori: la Teatrul Mic, tanarul Claudiu Goga a montat recent Spionul balcanic.
Teatrul Mic are o istorie agitata si pasiona(n)ta. Aflat, pana in 1989, in linia intai a institutiilor de spectacol "performante", s-a vazut urmarit, mai apoi, de o suma de necazuri (plecarea unor actori importanti, lipsa de interes a regizorilor "cu nume" s.a.m.d.), nemaireusind sa se redreseze complet.
Venit la conducerea teatrului pe creasta valului de succes mediatic, Florin Calinescu s-a dovedit un manager atent si - surprinzator - oarecum timid; el a infaptuit o veritabila reconditionare materiala a institutiei, dar a dovedit o neasteptata prudenta in relansarea ei asa-zicand spirituala: nu a apelat, cu exceptia Catalinei Buzoianu, la nici unul dintre regizorii din plutonul fruntas.
Nici nu a profitat (cum, fara indoiala, multi altii in situatia sa ar fi procedat) de dubla calificare pe care o poseda - actor si regizor -, ci a preferat sa lucreze cu directori de scena tineri si "promitatori".
Din aceasta categorie face parte si Claudiu Goga, laureat, la Gala UNITER din acest an, alaturi de mai multi colegi de generatie, cu Premiul Criticii.
Regizorul a mai montat din dramaturgia lui Dusan Kovacevic, la teatrul din Galati, piesa Taramul celalalt, o comedie amara osciland intre realism si fantastic. Acum, autorul sarb evolueaza in registrul realismului celui mai apasat - atat de apasat incat atinge extrema cealalta, trecand in suprarealism.
Este atat de familiarul, pentru noi, suprarealism comunist, care, complicat cu balcanismul, da un amestec deopotriva grotesc si inspaimantator.
Subiectul, chiar si sumar povestit, spune totul: solicitat de Securitate sa dea cateva informatii despre chiriasul sau, un pasnic mahalagiu belgradean ajunge sa se creada chemat a veghea la linistea natiei, pandita, pasamite, din toate ungherele, de... spioni; comica la inceput, nebunia omului, in care se lasa prinsi, incet-incet, fratele si sotia lui, devine in cele din urma periculoasa - pentru ceilalti, dar si pentru el insusi.
Dramaturgul expune situatia cu amuzament, insa si cu deznadejde si furie neputincioasa; iar faptul ca textul a fost scris in 1985 explica din plin aceste simtaminte...
Pe aceleasi coordonate isi construieste si Claudiu Goga mizanscena: comedia suculenta de la inceput se transforma pe nesimtite intr-o drama careia absurdul situatiei nu-i scade cu nimic intensitatea.
Tenta "retro" data de proiectiile in genul inserturilor din filmul mut (epoca sugerata si de ilustratia muzicala a lui George Marcu) subliniaza ritmul dement al pataniilor protagonistului, fara a afecta deloc actualitatea conflictului, iar scenografia riguros realista (autori: Mihai Madescu si Luana Dragoiescu) mareste impactul spectacolului.
La impresia de grotesc terifiant contribuie - partial, fara intentie... - si jocul actoricesc: evolutiei impecabile, perfect controlate a Cocai Bloos, Dan Condurache ii opune, in rolul principal, o cascada de "zburdalnicii" care compromit in mare masura calitatea montarii.
Mihai Dinvale, Eugen Cristian Motriuc si Cerasela Constantin se achita multumitor de partiturile lor (mai mici, dar, toate, substantiale).
Neindoielnic, Spionul balcanic va avea, la Teatrul Mic, o "cariera" indelungata. Spectatorilor romani li se ofera, cu aceasta piesa, o oglinda in care, daca doresc, se pot, in tacere, recunoaste.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, supliment cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
