Dezarmarea Germaniei
Pana la semnarea tratatului, armistitiul din 11 noiembrie este prelungit in februarie 1919. Aliatii isi rezerva dreptul de a-l suspenda cand vor. Germanii incepusera sa se dezarmeze. Dadusera tunurile si mitralierele impuse. Dar demobilizau incet. Si continuau sa fabrice unele armamente si munitii. Nu ascundeau pregatirile unui razboi cu Polonia. Aliatii suprima Marele Stat Major al Armatei, reduc efectivele germane in timp de pace la 4.000 de ofiteri, 96 000 de soldati, 288 de tunuri... Nu se putea acoperi cu o astfel de armata decat politia frontierelor. Aliatii puteau face controale oricand voiau.
Partea stanga a Rinului e dezarmata pe o largime de 50 km. Flota comerciala germana e retinuta de englezi la Scapa Flow. 176 de submarine germane sunt date Aliatilor. Flota maritima, condusa de amiralul von Reuter, ajunge la Rosyth la 21 noiembrie 1918. Aici e primita de 200 de nave ale flotei britanice, condusa de amiralul Beatty, de o divizie navala franceza si de escadra a VI-a americana. 75 de nave germane, cele mai bune, respectiv 5 crucisatoare de lupta, 11 cuirasate, 8 crucisatoare usoare si 50 de distrugatoare, se indreapta spre Scapa Flow, cu putini marinari la bord. La 17 iunie von Reuter da ordin, in secret, ca vasele sa fie scufundate, pentru a nu se bucura englezii de ele. Iar la 21 iunie 1919, cele 75 de nave sunt scufundate (au scapat doar 3 crucisatoare lejere si 4 distrugatoare).
Preocuparea pentru dezarmarea si ocuparea malului stang al Rinului e de fapt a Frantei. Deja la 27 noiembrie Foch adresa lui Clemenceau o nota motivandu-i necesitatea acestei actiuni pentru securitatea Frantei. El avea in vedere chiar crearea de state noi in aceasta zona, un fel de state autonome. Era o intoarcere la vremea de dinaintea razboiului din 1870-1871 si a unificarii Germaniei. Clemenceau sustine 
ideea in Consiliul Pacii. Intampina reactia vehementa a Angliei, dar si o propunere a acesteia si a SUA, potrivit careia, in schimbul neocuparii malului stang al Rinului, Marea Britanie si SUA ofera Frantei garantii militare imediate. Clemenceau accepta propunerea de garantii, dar mentine ocuparea zonei Rinului. Atunci, asta apare ca un succes pentru Franta. N-a fost asa. Ocuparea Renaniei a fost tranzitorie (cinci ani a Coloniei, zece ani a Goblenz-ului, 15 ani a orasului Mayence), iar garantiile s-au dovedit iluzorii, pentru ca ele presupuneau ratificarea lor de catre cele doua parti contractante. Si aceasta ratificare nu s-a facut.
ideea in Consiliul Pacii. Intampina reactia vehementa a Angliei, dar si o propunere a acesteia si a SUA, potrivit careia, in schimbul neocuparii malului stang al Rinului, Marea Britanie si SUA ofera Frantei garantii militare imediate. Clemenceau accepta propunerea de garantii, dar mentine ocuparea zonei Rinului. Atunci, asta apare ca un succes pentru Franta. N-a fost asa. Ocuparea Renaniei a fost tranzitorie (cinci ani a Coloniei, zece ani a Goblenz-ului, 15 ani a orasului Mayence), iar garantiile s-au dovedit iluzorii, pentru ca ele presupuneau ratificarea lor de catre cele doua parti contractante. Si aceasta ratificare nu s-a facut. Temerile lui Foch, exprimate la 31 martie 1919, se vor adeveri. Daca francezii nu vor tine Rinul, prezicea el, atunci, la un nou conflict, vor trebui intampinati germanii din nou in campiile Belgiei, iar Franta va fi transformata intr-un camp de batalie, ’’al infrangerii’’. Germanii vor ajunge repede la Ostende si Calais, inaintea venirii ajutoarelor din Anglia si SUA, si Franta nu va avea alta sansa, pentru a evita o infrangere totala, decat sa se retraga in spatele Somme-ului sau al Senei.
„Nu se demoleaza o casa ipotecata"
Franta nu va avea mai mult castig de cauza nici in privinta reparatiilor. Articolul 231 al Tratatului de Pace stabileste responsabilitatea Germaniei in declararea razboiului. Toata lumea de la Paris fusese de acord. Cheltuielile de razboi fusesera stabilite la inceputul conferintei la suma de 300 miliarde de franci aur. O suma enorma, care nu i se putea imputa insa numai Germaniei. Dar i se imputa acesteia plata pensiilor invalizilor de razboi si a refacerii imobilelor si bunurilor distruse, ceea ce duce la costuri in valoare de 250 de miliarde de franci aur. Reprezentantul Tezaurului Angliei la Conferinta, John Maynard, lord Keynes, opune acestei „paci punice", cum o chema el, conceptia economica potrivit careia nu se demoleaza o casa ipotecata. Reparatiile nu trebuiau sa impiedice refacerea economiei Europei, a Germaniei inclusiv, refacerea fiind singura generatoare de progres. Si cum urma sa plateasca Germania daca nu cunostea o expansiune economica?
Comisia de Reparatii
Pana la urma se ajunge la stabilirea unei sume globale de 100 de miliarde de marci aur (propunerea lui Brockdorff-Rantzau), a carei plata este lasata in suspensie. O Comisie de Reparatii este creata cu misiunea de a fixa pana la 1 mai 1921 cuantumul sumei de platit de catre Puterile Centrale. Comisia va merge din conferinta in conferinta, cum scriu istoricii J.E. Valluy si P. Dufourcq (si conferinte vor fi la Londra, San Remo, Lympne, Spa...), din plan in plan (Dawes, Yung), din moratoriu in moratoriu... Iar reparatiile vor cunoaste istoria lui „peau de chagrin". Toti aliatii europeni invingatori in razboi erau indatorati Angliei si intr-o mica masura Frantei. Iar Anglia si Franta erau greu indatorate SUA. Rusia facuse imprumuturi la Aliati de 3,6 miliarde de dolari. Aliatii cer banii imprumutati, dar bolseviciii refuza sa-i dea. SUA cere banii Frantei si Angliei, dar acestea motiveaza refuzul prin neplata datoriilor de catre Germania. Iar Germania declara ca e in imposibilitatea de a o face. Iar caruselul se invarte. Si ani in sir disputele continua.
Conditiile de pace cu Germania
Sunt dure. Pe langa grelele obligatii economice, Germania pierde 70.000 kmp si 6 milioane si jumatate de locuitori. Ea cedeaza definitiv Alsacia si Lorena, temporar regiunea Saar, a carei soarta trebuia sa se
decida de un plebiscit in 15 ani. Din consideratii militare cedeaza Belgiei circumscriptiile de la Eupen si Malmedy, cu 70.000 de locuitori (plebiscitul din 24 iulie 1920). In Schleswig (Slesvig-ul danez), tratatul decreteaza un plebiscit care se tine la 10 februarie si 14 martie si care acorda Danemarcii partea septentrionala. Poloniei i se acorda Poznania cu un coridor, o fasie de teren din Prusia Orientala (amandoua maluri ale Vistulei Inferioare ajung in posesia Poloniei). In Marienburg, Allenstein si Silezia Superioara, se tin referendumuri la 11 iulie 1920 in primele doua si la 20 martie 1921 in cel de al treilea. Cele dintai se duc la Polonia, cu jumatate din cel de-al treilea. Se creeaza si statul liber Danzig, sub tutela Societatii Natiunilor. Germania mai cedeaza Memel, la delta Niemenului, unit ulterior cu Lituania, sub egida Societatii Natiunilor. Totodata o importanta parte a Germaniei ramane temporar (15 ani) sub ocupatie straina: partea de vest a Rinului, cu capetele de pod de la Colonia, Goblenz si Mayence. Ocupatia e asigurata de trupe franceze, engleze si belgiene. Germania pierde toate coloniile sale. Cele din China se duc la Japonia. Insulele Caroline, Mariane si Marshall sunt date sub mandat tot Japoniei. Coloniile din Africa, respectiv Camerun si partea orientala a Togo-ului, sunt alocate Frantei, iar Anglia preia Africa de Sud-Vest si cea Orientala (Tanganika). Economic, Germania pierde 75% din minereurile sale, monopolul potasiului, 21% din zacamintele de huila, 26% din furnalele sale inalte, cvasitotalitatea flotei sale comerciale, 5.000 de locomotive, 150.000 de vagoane, iar canalele Kiel, Elba si Oder sunt internationalizate.
decida de un plebiscit in 15 ani. Din consideratii militare cedeaza Belgiei circumscriptiile de la Eupen si Malmedy, cu 70.000 de locuitori (plebiscitul din 24 iulie 1920). In Schleswig (Slesvig-ul danez), tratatul decreteaza un plebiscit care se tine la 10 februarie si 14 martie si care acorda Danemarcii partea septentrionala. Poloniei i se acorda Poznania cu un coridor, o fasie de teren din Prusia Orientala (amandoua maluri ale Vistulei Inferioare ajung in posesia Poloniei). In Marienburg, Allenstein si Silezia Superioara, se tin referendumuri la 11 iulie 1920 in primele doua si la 20 martie 1921 in cel de al treilea. Cele dintai se duc la Polonia, cu jumatate din cel de-al treilea. Se creeaza si statul liber Danzig, sub tutela Societatii Natiunilor. Germania mai cedeaza Memel, la delta Niemenului, unit ulterior cu Lituania, sub egida Societatii Natiunilor. Totodata o importanta parte a Germaniei ramane temporar (15 ani) sub ocupatie straina: partea de vest a Rinului, cu capetele de pod de la Colonia, Goblenz si Mayence. Ocupatia e asigurata de trupe franceze, engleze si belgiene. Germania pierde toate coloniile sale. Cele din China se duc la Japonia. Insulele Caroline, Mariane si Marshall sunt date sub mandat tot Japoniei. Coloniile din Africa, respectiv Camerun si partea orientala a Togo-ului, sunt alocate Frantei, iar Anglia preia Africa de Sud-Vest si cea Orientala (Tanganika). Economic, Germania pierde 75% din minereurile sale, monopolul potasiului, 21% din zacamintele de huila, 26% din furnalele sale inalte, cvasitotalitatea flotei sale comerciale, 5.000 de locomotive, 150.000 de vagoane, iar canalele Kiel, Elba si Oder sunt internationalizate. Dar Germania, care nu cunoscuse nici o ditrugere in timpul razboiului, pentru ca nu cunoscuse nici o ocupatie, continua sa pastreze un potential industrial important, pe care va sti destul de repede sa si-l puna in evidenta. Cand la 7 mai toate aceste conditii, un dosar cu adevarat voluminos, sunt puse in fata delegatiei germane, seful acesteia, contele Brockdorff-Rantzau, are o atitudine si cuvinte de dispret si nedisimulata ironie. Atitudinea lui provoaca neliniste in randul aliatilor. Lloyd George, foarte nervos, declara ca delegatia germana nu va semna pacea, ca vor veni fortele de stanga, comuniste, la putere in Berlin si va reincepe razboiul. In consecinta el cere sa se faca concesii Germaniei. Clemenceau, nervos la randu-i, replica furios ca el nu intelege ca tarile continentale, care au suferit de pe urma razboiului, sa nu obtina recompensele pe care le merita, in vreme ce tarile maritime sa aiba toate avantajele: cedarea coloniilor, a marinei de razboi, a unei mari parti a flotei comerciale, excluderea Germaniei de pe pietele din lumea larga. Si nu se putea spune ca premierul francez nu avea dreptate.
In tabara germana discutiile nu sunt mai putin dramatice. Mai cu seama contele Brockdorff se incapatana sa nu cedeze, in vreme ce Ebert si Erzberger se aratau mult mai concilianti. Argumentul lor era ca ceea trebuia salvat cu orice pret era unitatea Germaniei si faptul ca armata germana nu mai putea opune o rezistenta serioasa Aliatilor, care ar fi inaintat spre Berlin si ar fi impus pacea. Iar in noile conditii, aceasta pace n-ar mai fi salvat unitatea statului german.
Semnare la Versailles, Saint-Germain, Trianon
Ministrul Brockendorff-Scheidemann demisioneaza la 20 iunie. Cancelar devine socialistul Gustave Bauer, sustinut puternic de Erzberger, adept al semnarii tratatului. La 22 iunie germanii anunta ca vor semna. Mare usurare printre Aliati. La 23 iunie se mai trece un hop. Parlamentul german, intrunit la Weimar, aproba semnarea cu 237 voturi pentru pentru si 138 impotriva. Ea se produce in Galeria Oglinzilor de la Versailles. Semnatari din partea Germaniei sunt doua personaje de mana a doua, H. Muller, noul ministru al Afacerilor Straine, si Bell, secretar de stat pentru colonii. Dar semnatura Germaniei era data. Multimea ia cu asalt Palatul de la Versailles. Wilson si Clemenceau sunt luati pe sus si cu greu se pot retrage din mijlocul entuziasmului general, care se dezlantuie din nou 15 zile mai tarziu, la 14 iulie 1919.
La 10 septembrie e semnat, la Saint-Germain, tratatul cu Austro-Ungaria. Delegatii Austriei, demni si rezervati, nu mai erau acum decat reprezentantii unui stat de 7 milioane de locuitori. Atatia mai ramasesera din 50 de milioane cati fusesera inainte de razboi. Un cap fara trup, cum se zicea atunci. Imperiul Habsburgic se desfacuse. Tratatul nu facea altceva decat sa consfinteasca noua asezare teritoriala a spatiului Europei Centrale. Cisleithania, Boemia si Moravia se duc la noul stat Cehoslovacia, Galizia se duce la Polonia, Carniola si o parte din Carintia merg la Iugoslavia (Regatul Sarbilor, Croatilor si Slovenilor), Bucovina la Romania, Trentino si Alto Adige la Italia. Din Transleithania, prin Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920, se redimensionaza Ungaria, teritoriile slovace se duc la Cehoslovacia, ca si Rutenia subcarpatica; Transilvania, Crisana, Maramuresul si doua treimi din Banat se unesc cu Romania, cealalta treime cu Iugoslavia, ca si Croatia si Slovenia. Intre Austria si Ungaria contestarile reciproce pentru 
teritoriul Burgenland se rezolva prin plebiscitul din 14 decembrie 1921, care imparte acest teritoriu intre cele doua state. Tratatul de la Trianon intarzie si e semnat abia in 1921, din cauza regimului impus de Bela Kun la Budapesta, regim inlaturat prin contributia decisiva a Romaniei, ale carei trupe, la 4 august 1919, ocupa Budapesta.
teritoriul Burgenland se rezolva prin plebiscitul din 14 decembrie 1921, care imparte acest teritoriu intre cele doua state. Tratatul de la Trianon intarzie si e semnat abia in 1921, din cauza regimului impus de Bela Kun la Budapesta, regim inlaturat prin contributia decisiva a Romaniei, ale carei trupe, la 4 august 1919, ocupa Budapesta.Tratate la Neuilly, Sevres, Paris, Rapallo
La 27 septembrie 1919, la Neuilly, e semnat tratatul cu Bulgaria. Aceasta din urma cedeaza Greciei coasta sa de la Marea Egee, iar Tracia si parti din Macedonia bulgareasca Iugoslaviei. Sunt mentinute granitele cu Romania stabilite prin Pacea de la Bucuresti din 1913 (cu includerea Cadrilaterului in componenta Romaniei).
Prin Tratatul de la Sevres, din 10 august 1920, Imperiul Otoman (in curand cu numele oficial de Turcia) abandoneaza 4/5 din posesiunile sale arabe si crestine. El nu mai pastreaza decat Anatolia centrala, cu Constantinopolul devenit Istanbul. Bosfor si Dardanele erau demilitarizate si navigatia era libera sub controlul unei Comisii Aliate. Cateva luni dupa semnare, tratatul va fi denuntat de Mustafa Kemal si chestiunea Orientului se va redeschide.
In marginea tratatelor principale sunt si tratate complementare acestora. Asa este Tratatul de la Paris din 28 octombrie 1920 intre Romania, pe de o parte, si Marea Britanie, Franta, Italia si Japonia, pe de alta, prin care se recunoaste unirea Basarabiei cu Romania. Tratatul trebuia ratificat de toti semnatarii. Japonia, atrasa cu unele avantaje economice de catre URSS, nu-l ratifica. Si el n-a putut fi invocat in 1940 (si invocarea sa ar fi fost inutila).
Un alt tratat e cel de la Rapallo, din 12 noiembrie 1920, in afara Conferintei si dupa incheierea ei. E un tratat intre Italia si Iugoslavia. Din partea Italiei e bine pregatit juridic de Giolitti si Sforza (spre deosebire de acela de la Londra, din 1915, rau pregatit de Orlando si Sonnino). Prin acest tratat Istria e recunoscuta Italiei, iar Dalmatia, fara Zara, unita cu Italia, e recunoscuta Iugoslaviei. Fiume, cu un mic teritoriu imprejur, devine stat liber, luand locul Reggenzei del Carnaro, instituita de D’Annunzio.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
