In societatea de astazi, bazata pe cunoastere si comunicare, fiecare om trebuie sa stie sa fie si actor. Vremurile in care muncitorul lucra singur, la masina, proiectantul desena la planseta, functionarul socotea, concentrat, pe calculator, scriitorul, in halat, scria la birou, au trecut. Fiecare este chemat sa iasa "pe scena", sa se impuna ca personaj al vietii sociale. Prezentarile publice, aparitiile in media, exhibarea propriei persoane devin ingrediente esentiale ale succesului. Cine nu comunica, nu exista; cine nu interactioneaza, moare singur.
Constienti de importanta comunicarii - verbale si non-verbale - multi ofera antrenamente care promit dobandirea excelentei in capacitatea de transmitere a mesajului. Ei ne invata cum sa ne imbracam - "de firma" -, cum sa ne exprimam - "pe inteles" -, cum sa ne purtam (pe noi insine) - conform asteptarilor. Ceea ce toti acesti "experti" ignora este faptul ca nu doar "spiritul" trebuie conditionat, antrenat, disciplinat, ci si corpul. Desigur, aici intervin altii, specialisti in fitness sau in body-building, care ne asigura ca putem avea orice forma corporala dorim, daca ne lasam pe mana lor si daca le lasam, in mana, onorariul cuvenit. Ei nu-si dau seama insa ca nu poti trata, pe de o parte, abilitatea de comunicare si, separat, pe de alta parte, infatisarea corporala. Poti fi un fluent vorbitor, un abil scriitor, poti sa ai un aspect atletic de luptator, o fata de invingator, daca trasaturile nu se leaga intr-un tot coerent, efectul se dovedeste sub asteptari. A fi actor nu inseamna doar a intra in psihologia unui personaj cu care doresti sa te identifici, ci, in primul rand, a sti sa intri intr-o camera, sa te asezi pe un scaun, sa te ridici la o tribuna, sa iesi "din scena" exact atunci cand trebuie. Acest ansamblu de insusiri, necesare fiecaruia dintre noi, in ziua de azi, nu se poate capata prin antrenamente specializate, orientate care pe constructie corporala, care pe abilitate comunicationala. Trei elemente trebuie luate in seama simultan: respiratia, miscarea, vocalizarea. Inainte de a sti ce si cum spui, trebuie sa fii constient de actul de a spune. A vorbi inseamna a te pozitiona in spatiu si in timp. Spatial, majoritatea neglijeaza josul, cautand doar "sa se ridice". Gregory Hlady, actor din faimoasa trupa rusa a lui Anatoli Vasiliev, sustine ca podeaua, care ne sustine, nu trebuie sa ne fie doar limita, ci si oglinda. De aceea, este bine sa exersam nu doar extensia, ridicarea, ci si caderea, pentru ca ea ne atrage in propriile noastre adancuri, spre propriul nostru portret. Apoi, degeaba facem exercitii la aparate, bune, desigur, pentru a ne forma muschii, vizibili doar pe plaja, daca nu ne corelam efortul cu respiratia. Regula ancestrala de a expira pe actiune si a inspira pe pauza este ignorata de intreaga gimnastica asa-numita "suedeza". Rezultatul ignorarii ei este epuizarea vorbitorului la sfarsitul discursului sau continuarea inversunarii dincolo de finalizarea disputei. Gregory Hlady explica de ce constientizarea gesturilor le da acestora semnificatie, de ce caderea este la fel de importanta ca ridicarea, de ce relaxarea presupune manifestarea, de ce respiratia ajuta inspiratia. Gatuirea care inhiba vocea trebuie combatuta prin cultivarea sistematica a frecventelor joase, prin relaxarea punctului sensibil aflat la baza gatului, care ne tradeaza atunci cand ne asteptam mai putin. Mai mult decat atat, Hlady subliniaza ca exercitiul fizic nu trebuie separat de orizontul intelectual, demonstrand practic cum prezenta, in constient, a imaginarului lui Gogol poate imbogati experienta dobandita lucrand nu doar cu corpul, ci, simultan, cu memoria si inteligenta.
Mai presus de orice, spune maestrul, nu luati toate acestea prea mult in serios. Daca umor nu e, nimic nu e.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
