• Leu / EUR4.6639
  • Leu / GBP5.2762
  • Leu / USD4.1179
Ziarul de Duminică

Culisele Expoziţiei Generale Române din 1906/ de Emanuel Bădescu

Culisele Expoziţiei Generale Române din 1906/ de Emanuel Bădescu

Autor: Emanuel Badescu

7 oct 2010 1155

Cu doar doi ani înaintea izbucnirii răscoalei antiarendăşeşti "de inspiraţie revoluţionară" din 1907, abilul om politic Take Ionescu s-a gândit că a sosit timpul să-i intre pe sub piele "Neamţului", cum îl numea în cercul său de intimi pe Regele Carol I. Urmărea ca, pe o cale ocolită, să preia conducerea Partidului Conservator. Gheorghe Cantacuzino, supranumit, pentru averea sa imensă, "Nababul", nu mai putea rezista multă vreme în fruntea partidului: acordând azil politic "piraţilor de pe vasul Potemkin", dezonorase ţara şi stârnise mânia ţarului Nicolae al II-lea.

Anticipând deznodământul, adică debarcarea "boierului", marele orator şi om politic 1-a însărcinat pe Jean Lahovary, tatăl principesei Martha Bibescu şi un apropiat al său, să obţină de la Rege aprobarea unei expoziţii jubiliare. Sensibil la măguleli, pe motiv că i se cuveneau, dar şi foarte susceptibil, Suveranul s-a interesat cine este iniţiatorul unei manifestaţiuni de o asemenea amploare, pe care nici Imperiul Otoman nu şi-o putuse permite. "Guvernul, Sire", i-a răspuns Jean Lahovary. "Bine, dar cine este emi¬nenţa cenuşie?" "Recunoştinţa poporului, Sire. Take a auzit-o şi m-a însărcinat să o fac cunoscută Majestăţii Voastre". "Va ajunge departe acest popor", a remarcat Regele zâmbind acru, pentru că binevoitorii îl avertizaseră că Take afirmase: "Neamţul nu mă vrea, dar am să-i forţez mâna".
Câteva zile mai târziu, în şedinţa din 3 mai 1905, Adunarea Deputaţilor a votat proiectul de lege prin care guvernul conservator era autorizat să organizeze o "Expoziţiune Naţională la care, sub anumite condiţiuni şi din anumite considerente, au fost invitate să participe şi unele naţiuni străine". Sena¬tul a votat proiectul în 5 mai 1905, dar după dezbateri stânjenite de pers¬pectiva ascensiunii lui Take Ionescu, pe care vechea gardă din ambele tabe¬re nu o vedea cu ochi buni. Totuşi, "feciorul coanei Frosa şi al băcanului Ghiţă Ion din Ploieşti" a avut câştig de cauză. Însă, cum vom vedea, numai pe moment.
Pe moment, "parvenitul" jubila. Doctorul Constantin Istrati a fost numit "din voinţa regească" comisar general al Expoziţiei. Apoi, s-a ales locul: Câmpul Filaretuluit câmpia sacră a liberalilor de la 1848, ajunsă "din nebăgare de seamă, un maidan pe care păşteau caii bulibaşei de la Cuţitul de Argint". Inspirată, se pare, de o idee a lui C.A. Rosetti, alegerea acestui loc istorico-pastoral a fost o blasfemie takistă pentru naţional-liberali, dar şi o binecuvântare pentru imaginea Capitalei, sluţită de mahalale insalubre şi de locuri virane sălbatice.

Lucrările au început în iunie 1905, după planurile cunoscutului arhitect peisagist francez Edouard Redont, însă "îmbunătăţite" de ideea lui Ioan D. Berindey de a se construi, provizoriu, un oraş în miniatură, cu străzi, bulevarde şi pieţe. Mlaştina, dragată, a devenit lac. Pe locul sălaşului exotic de la Cuţitul de Argint, inginerul Elie Radu a ridicat Arenele Romane. Biserica a fost reconstruită după modelul celor înălţate de Ştefan cel Mare. Birtul şi Grădina Trocadero au făcut loc Palatului Artelor, construit de un nepot al lui C.A. Rosetti, inginerul Grant. Castelul romantic, "vestigiu al unui trecut glorios" cum mai cred şi astăzi câţiva patrioţi înflăcăraţi, seduşi probabil de alăturarea numelui voievodului Vlad Ţepeş, este rodul imaginaţiei austriacului Schindl şi a servit drept castel de apă! Atât şi nimic mai mult, deşi sursa inspiraţiei fusese - într-adevăr - Cetatea Poenari, de unde s-au şi subtilizat câteva pietroaie pentru a fi incrustate în "castel". Celelalte pavilioane, mai mult sau mai puţin impozante, poartă semnătura unui Burcuş, Cerchez, Maimarolu, Stavăr, Ştefănescu . . . Practic întreaga elită a arhitecţilor şi inginerilor constructori români ai timpului şi-a adus prinosul de recunoştinţă pentru înfăptuirile primului rege al românilor. Simbolic, lucrătorii simpli au fost selecţionaţi din toate judeţele ţării, dar, dincolo de semnificaţia acestei alegeri, trebuie remarcată râvna şi calitatea muncii lor. Aceşti oameni au reuşit să facă de nerecunoscut Câmpul şi Dealul Filaretului în zece luni şi optsprezece zile, uneori cu mijloace tehnice rudimentare! Mişunau ca furnicile de dimineaţa până seara, pătrunşi de importanţa hărniciei lor, pe arşiţă, ploaie, ninsoare şi ger. Ca în basme, au vrut să-i dovedească lui Vodă că este posibil, dacă pui suflet şi credinţă, să ridici peste noapte castele şi palate.

Doctorul Istrati a fost impresionat profund de această dăruire, neuitând să o consemneze în fraze vibrante, punctate de răbufnirea emoţiei. Ei reuşiseră să clădească palate însumând 40.000 mp, să traseze drumuri şi şosele, alei şi poteci de peste 110.000 mp, să planteze 4.206 arbori mari, 5.933 conifere, 4.821 arbuşti diferiţi, 49.200 de plante forestiere şi 97.200 de plante înflorate, să semene 3,2 tone de sămânţă de iarbă. Au săpat şanţuri pentru 34 km de cablu electric şi au montat 5.200 de becuri! Dacă aceste cifre relevă o capacitate de muncă şi o dăruire ieşite din comun, ele reflectă şi efortul financiar considerabil pe care "a trebuit să-1 sufere ţara", cum se exprimase critic Ionel Brătianu, gelos pe succesul conservatorilor şi mai ales pe izbânda personală a lui Take Ionescu. "Ca să obţinem stima pe care o merităm, a adăugat el, trebuie ca cineva să-şi dea seama de situaţia noastră reală, să ne studieze mult mai serios decât se poate face într-o expoziţie".
Costul expoziţiei era uriaş pentru "o ţară aşa de tânără", fiind evaluat la 6,6 milioane lei. Jean Lahovary, pe atunci ministru la Agricultură, Industrie, Comerţ şi Domenii, a arătat cu înţelepciune că "pentru a fi cercetaţi, trebuie să fim mai întâi descoperiţi. Or, expoziţiunea tocmai asta îşi propune şi dacă se poate să impresionăm, cu atât mai bine. Nu-i totuna să descoperi un leu acolo unde crezi că vei da peste un iepure".

Un alt scop, nemărturisit, dar vizibil, a fost acela de a aduna, pentru pri¬ma dată laolaltă într-o astfel de manifestare, românii din afara Vechiului Regat. După tentativa reuşită prin crearea Academiei Române, Expoziţia din 1906 a făcut încă o breşă în zidul care înconjura "ţărişoara". Au putut expune în pavilioane proprii ardelenii şi bucovinenii, iar bucureştenii şi vizitatorii din ţară au început să se întrebe de ce lipsesc basarabenii şi aromânii, un număr de refugiaţi manifestând zilnic sub ferestrele Legaţiei Otomane din pricina crâncenei epurări etnice la care "machedonii" erau supuşi de greci şi de slavi. "Nu-i Regele Carol domn peste toţi românii?" s-a întrebat, în mijlocul mulţimii adunate la Arenele Romane, pătimaşul Barbu Delavrancea. "Crede cineva că ei nu sunt români? Să cuteze numai". Fiorul naţional produs în mod spontan a făcut să răsune din piepturile vizitatorilor "Imnul regal" şi "Pui de lei". "La unele bu¬căţi - povesteşte Constantin Bacalbaşa - s-au asociat şi muzicile militare. Apoi, în urmă s-a cântat "Deşteaptă-te, romane!" de către toate corurile prezente, inclusiv cele din Vechiul Regat, muzicile militare şi tot publi¬cul din Arene, de mai multe mii de oameni. A fost unul dintre specta¬colele cele mai grandioase şi dintre momentele cele mai înălţătoare. Condeiul nu le poate reproduce cu viaţa de atunci! A fost parcă divina prefaţă a măreţiei istorice de la 1918".
Un ecou al acestei manifestaţii l-a reprezentat implicarea în Războiul Balcanic şi crearea celor două judeţe aromâneşti din sudul Dobrogei! În fine, nu se poate trece cu vederea sala de cinematograf, în care trebuie să fi rulat, pe lângă filmele de producţie franceză şi austro-ungară, şi câteva dintre cele şase documentare de producţie indigenă, din care unul - cel puţin - avea ca temă orga¬nizarea şi inaugurarea Expoziţiei. Numeroasele mărturii fotografice, datorate doctorului Alexandru Zaharia, membru în Comisiunea Expoziţiei, ilustraţiile alb-negru şi color şi medaliile dovedesc grija propagandistică a guvernului, obligându-ne să semnalăm, ca o premieră, şi propaganda prin documentarul cinematografic. În ziua de 11 decembrie, de pildă, avea să fie prezentat în Sala Edison filmul "Solemnitatea închiderii Expoziţiei". Văzută din aceste unghiuri, Expoziţia Jubiliară era mai mult decât utilă. Vorba lui Nicolae Iorga: "Ne descoperea. ne descopeream, ne imortaliza".

Din nefericire, pasiunile politice au umbrit toate semnificaţiile înălţătoare ale acestui eveniment. Adversitatea faţă de Take Ionescu, cau¬zată de tradiţionalism de castă şi de invidie, a fost mai puternică decât respectul cuvenit unui jubileu care nu era numai regal. Cei 40 de ani de domnie a lui Carol I însemnau şi 40 de ani de guvernare liberalo-conservatoare. Inaugurarea, în loc să albă loc în data de 4 iunie, a fost întârziată cu două zi¬le. Iar la 6 iunie 1906 au lipsit atât PNL, cât şi fracţiunea junimistă a Partidului Conservator, aflată de la o vreme în opoziţie. Motivaţia lor: "Nu vrem să-i facem pe plac lui Take" l-a prins chiar şi pe Rege. Într-o discuţie cu Gheorghe Panu, care se arăta îngrijorat de soarta Partidului Conservator pe cale sa încapă pe mâna lui Take Ionescu, Suveranul a făcut această observaţie: "Să nu aveţi nici o grijă, fiii domnului Cantacuzino veghează". Carol I fusese cuprins de îndoieli: procedase bine ori nu acceptând organizarea acestei Expoziţii izvorâte din creierul "celui mai deştept om născut în vremea îndelungatei sale domnii"?
Absenţa de la ceremonia deschiderii oficiale a naţional-liberalilor, îndeosebi a lui Dimitrie Sturdza, bunul său prieten, nu mai părea să-l îndurereze. Au cuvântat la inaugurare doctorul Istrati, Jean Lahovary şi Regele însuşi, care, pentru a mai linişti spiritele, a amintit asistenţei rolul jucat de liberali: "Să nu uitam să adresăm prinosul nostru de recunoştinţă bărbaţilor de stat care au condus poporul român pe această cale rodnică, desfăşurând pe terenul economic falnica deviză a Coroanei de oţel: Prin noi înşine!" Regina Elisabeta, care nu-i putea suferi pe conservatori de când Lascăr Catargiu o înfruntase şi îl obligase pe augustul soţ să o exileze, pentru că voise cu orice preţ să-l căsătorească pe prinţul Ferdinand cu Elena Văcărescu, a completat: "Doar pe ei, pe liberali, ne putem bizui. Nu-i văd însă aici. Unde sunt?" "Trasează planurile expoziţiei următoare, Majestate" a lămurit-o Jean Lahovary. Cu o săptămână în urmă, el răspunsese împăciuitor unei interpelări insolente a unui apropiat al venerabilului Eugeniu Carada: "Eu cred, domnilor, că putem să fim cu toţii fericiţi şi mândri de ce am făcut, de opera frumoasă pe care am realizat-o şi să spunem: pentru slăvirea a 40 de ani de domnie a regelui Carol I, pentru un eveniment care la date aşa de depărtate se reproduce, n-a fost un sacrificiu disproporţionat."
Imediat după inaugurarea Expoziţiei a explodat şi adversitatea faţă de Take Ionescu. Junimiştii s-au adunat iarăşi in jurul Nababului, dar cu o condiţie: să fie numit Petre Carp succesorul său la conducerea partidului. În sfârşit, unul dintre fii, Mişu Cantacuzino, întărâtat de Nicu Filipescu, a decis să treacă la ameninţări directe: "Fricosul de Take trebuie împuşcat!". Take, convins că sub guvernarea Nababului "România ajunsese Tortuga Europei", nu mai făcuse nici o escapadă dincolo de cercul său de amici, de aici şi apelativul "fricosul".

În acest timp, în orăşelul de la Filaret se petreceau tot felul de grozăvii. Prinţul George Valentin Bibescu, ginerele lui Jean Lahovary, a luat în nacela balonului un paranoic care, la 200 m înălţime, "de frica nevestei" nu a mai vrut să coboare. Pentru a evita o catastrofă, prinţul a trebuit să-1 facă KO. O altă întâmplare, de data aceasta tra¬gică, s-a petrecut în ziua de 21 iunie. Tocmai când trebuia să înceapă pe lac o simulare a luptelor de la Port Arthur, un depozit de praf de puşcă a luat foc. Magazionerul a fost omorât pe loc şi cinci persoane grav rănite.
Pe lângă "grozăvii", din fericire puţine, Expoziţia îşi îmbia vizitatorii cu numeroase şi foarte bogate pavilioane. Pentru cei interesaţi, nivelul de dezvoltare atins de Vechiul Regat putea fi citit ca-n palmă. Trebuia doar răbdare şi o bună pregătire intelectuală, întrucât caracterul ei era enciclopedic. În Palatul Artelor, devenit ulterior Muzeul Militar, curioşii luau contact cu picturile lui Grigorescu, dar şi cu operele celorlalţi artişti plastici români de faimă naţională. Fără a detalia, voi enumera pavilioanele importante pentru întocmirea unei imagini generale despre caracterul cuprinzător al Expoziţiei Jubiliare. După menţionatul Pavili¬on al Artelor, urmau Pavilionul Casei Regale, cel al Industriei, al Minis¬terului de Război, al Ministerului Lucrărilor Publice, pavilionul Minelor şi cel al Poştelor. Dintre invitaţi, au expus în pavilioane proprii Franţa, Austria, Ungaria, Comisia Europeană a Dunării şi numeroşi industriaşi străini.
Este de presupus că din data de 23 noiembrie, când Expoziţia a fost declarată închisă şi locul care a găzduit-o a căpătat numele de Parcul Carol I, vizitatorii străini şi indigeni şi-au putut face o imagine destul de clară despre Vechiul Regat, imagine care le-a servit în afaceri. În ciuda exportului de "revoluţie rusească" înregistrat cu durere trei luni mai târziu, România a devenit în doar cinci ani o putere în regiunea balcanică. Schimburile comerciale şi înflorirea industriei au îndepărtat neaş¬teptat de repede ruinele apărute în 1907 şi i-au conferit ţării statut de putere zonală. Salvarea şi renaşterea vertiginoasa pot fi socotite printre efectele benefice ale Expoziţiei Jubiliare. Tot ea a reamintit Romei că existăm: în septembrie 1906, Primăria Capitalei a primit în dar de la Primăria Cetăţii Eterne copia Lupoaicei capitoline, pe care a expus-o în Piaţa Rahtivan, "inima vechiului oraş", în locul unei Diane.
În ceea ce-l priveşte pe Take Ionescu, iniţiatorul marii expoziţii, neputând accede la şefia Partidului Conservator, dar nici hotărându-se să renunţe, a dat încă o lovitură benefică bugetului, înfiinţând Loteria de Stat. Nu a putut învinge invidia, dar contabiliza merite, sperând că va veni şi timpul său, când va întreba: Voi ce aţi făcut pentru Ţară, "boieri mari"?

 

EMANUEL BADESCU (n. 25 august 1952) este bibliotecar în cadrul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române. Licenţiat în istorie la Universitatea Bucureşti, a colaborat cu peste 1.000 articole la revistele "Formula AS", "Lumea Magazin", "Magazin Istoric" şi la "Ziarul de Duminică". A publicat 1 Decembrie 1918 Alba Iulia - Bucureşti şi Imnurile naţionale la români. Este şi coautor al volumelor Scurtă istorie a regalităţii în România, Nicolae Ionescu. Bucureştii de altădată, De la Vatican la Ierusalim, Conspiraţia securităţii, Bucureştii în imagini în vremea lui Carol I (volum premiat de Uniunea Scriitorilor).

Etichete:

Newsletter Ziarul Financiar

Înscrie-te la newsletter-ul ZF.ro ca să primeşti zilnic informaţiile de business care contează. Ia decizii în cunoştinţă de cauză!

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6639
Diferență: 0,0086
Ieri: 4.6635
Azi: 4.1179
Diferență: -0,2519
Ieri: 4.1283
Azi: 5.2762
Diferență: -0,1722
Ieri: 5.2853
Azi: 4.0856
Diferență: -0,3682
Ieri: 4.1007