Cat suntem de imobilizati, de anchilozati in prea rarele noastre elanuri spre Divin! Oamenii isi gasesc pretexte de agitatie, de falsa febrilitate, pentru a masca letargia, paralizia in fata Divinului. Prea adeseori suntem asemenea unor cadavre-vii. Impietriti, incutiati in trupurile si in sufletele noastre. Care dintre noi ar sari si ar juca in fata Domnului, asemenea regelui David, incins doar cu efodul subtire de in?
In timp ce duceau chivotul sfant din casa lui Obed Edom in Ierusalim, cetatea lui David, in mijlocul veseliei poporului, David dansa din rasputeri inaintea Domnului. As vrea sa inteleg si sa simt in inima si in madularele mele, sa particip fie si numai printr-o deplina intelegere la acest dans extatic al lui David.
Imi amintesc ziua aceea indepartata de octombrie in care, tineri asemenea unor coribanti - Radu Stanca, Negoitescu, Doinas si cu mine - ne-am prins ca intr-o hora, in tinda pustie a Bisericii Kretzulescu de langa Palat, privind tuspatru in sus spre fresca dintr-un colt al boltei reprezentand "Hora Domnitelor". Dimineata aceea voioasa de toamna aurie, bucuresteana, era ultima juvenila si jucausa din viata mea, inaintea anilor lungi de recluziune. Azi, acea "Hora a Domnitelor" s-a sters de pe bolta tindei, iar din noi, coconii de altadata, am mai ramas doar eu.
Daca ii recunosc francezului Maurice BAéjart, cel ce a infiintat si condus cu mana de maestru "Baletul secolului al XX-lea", un merit care le depaseste pe cele, incontestabile, estetice, ale creatiei sale, acesta rezida in faptul ca el a inteles dansul ca pe o arta a sacralitatii. "Un dans - spunea el - care nu este cu adevarat expresia unei manifestari a sacrului, care este inversul unei comuniuni, e un dans vid si lipsit de sens". Printre maestrii baletului din timpul nostru, BAéjart, mai deplin decat altii, a intuit natura vidului care ameninta oricare arta si indeosebi arta ceremonioasa, de natura cultic-rituala, a dansului. Vidul acesta deriva dintr-o ruptura de origini, dintr-o intrerupere a legaturii cu Sacrul
Dansul este, fara indoiala, o arta senzoriala, spectacolul de balet fiind delectabil pentru simturi. Dar un BAéjart, printre altii, refuza cu dispret dansul ca un divertisment al simturilor. Intr-adevar, senzorialul trebuie folosit ca un pretext de meditatie. Asemenea lui Kandinsky pornind de la pictura, BAéjart ar fi putut scrie, pornind de la experienta dansului, o pledoarie pentru "Spiritualul in arta". Dansul ca arta a corporalitatii are, in mod paradoxal, o finalitate ce tine de ordinea spiritului.
Betia dionisiaca nietzscheiana sa fie, oare, starnita numai de anumite dansuri? Sa fie, oare, intre sacru si profan o frontiera de netrecut? Inclin tot mai mult sa cred ca dichotomia aceasta este inselatoare. In aceasta lume, sublimul nu poate evita manjirea cu noroiul vulgar dar fecund. Iesind din sublimitatile clasice ale agonizarii palpitante din "Lacul lebedelor", Lebada Irinel Liciu se arata in cabina ei dardaind leoarca de transpiratie intr-un maiou slinos.
Sunt momente cand ai dori sa nu mai ai greul pamantului, sa planezi voluptuos ca in visele in care zbori sau in care te lasi dus de valuri, plutind intre ape, intr-o mare verzuie, translucida, amniotica. Visezi impreuna cu Nietzsche la dansul Filosofului, la un mod dansant al filosofarii. Dar unde sunt clipele acelea de altadata, dintr-o tinerete, vai! revoluta, cand sub imperiul unui brusc elan iti venea sa salti, sa sari, sa topai, sa tasnesti, si o faceai, chiar daca erai stangaci. Caci dansa totul in tine, vinele, muschii, sangele si mai ales inima si gandul.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
