De la “pile” la zvonuri

Am cunoscut, inainte de 1989, un personaj cu totul iesit din comun si, mai ales, foarte pitoresc. Era un american stabilit in Danemarca si avea preocupari de natura sociologica. L-am cunoscut datorita lui Andrei Brezianu, care mi-a fost companion intr-o calatorie memorabila, fiind amandoi trimisi de Uniunea Scriitorilor la Festivalul de la Lahti, in Finlanda.

Drumul nostru trecea prin Berlinul de Est (avion), iar de acolo cu trenul pana la Marea Baltica, apoi cu vaporul pana in Suedia si de acolo cu trenul pana la malul Golfului Botnic si iar cu vaporul pana la Turku si de acolo cu trenul pana la Helsinki, iar in final cu autobuzul la locul festivalului, un hotel in padure, cu un cort imens pentru conferinte, in caz de ploaie.

Tot drumul acesta l-am facut fara sa avem, nici Andrei Brezianu si nici eu, vreun firfiric de valuta in buzunar. Aveam, in schimb, un geamantan cu exemplare diferite din revista Secolul XX, un exemplar din editia prima a traducerii Kalevalei in limba romana, realizata de Barbu Brezianu in 1940 (era pe vremea razboiului declansat de Soviete impotriva Finlandei) si a€otrusa de supravietuirea€? a€“ miere amestecata cu cacao, cutii cu suc de ananas de productie chinezeasca si cutii de conserve cu sunca presata, de aceeasi origine, de la bufetul Uniunii Scriitorilor.

Drumul a fost presarat cu intamplari ciudate, de la faptul ca am reusit sa ajungem la aeroport in ultima clipa - deoarece nu aflaseram ca a€otovarasula€? se intoarce pe calea aerului de la Viena si din aceasta cauza toate caile terestre erau blocate de militie - pana la arestarea noastra de catre politia populara a RDG, fiind suspectati ca vrem sa fugim din lagarul socialist (un zapacit de granicer redegist nu ne pusese stampila de intrare la aeroportul din Berlinul de Est, vazandu-ne pasapoartele romanesti, si atunci, si acum fara nici o valoare externa).

La intoarcere am intrerupt calatoria trei zile la Copenhaga, unde locuia americanul pe care Andrei mi-a spus ca l-a cunoscut la coada la bilete, pe cand cumpara fragmentele feroviare ale tichetului de calatorie.

Acolo, la Copenhaga, am avut revelatia Romaniei in care traiam de la inceputul vietii mele. Acolo, intr-un dialog extrem de vesel si in acelasi timp strabatut de o durere ce nu putea fi exprimata - era o forma a rusinii de sine -, am aflat cum ne gaseam noi, romanii toti, sub privirea rece a unui om care n-avea nici un motiv sa fie emotionat in adancul sufletului sau cand se pomenea cuvantul a€oRomaniaa€?.

Romania nu era tara lui, romanii nu erau mai buni sau mai rai decat uzbecii ori alt neam din aceasta lume - erau oameni si atat. Ei bine, Steve, acesta era numele sau, pe cand se afla la Copenhaga, intalnise niste stabi din Romania care chiar daca erau stabi voiau sa cumpere cu bani putini genti si pantofi la neveste si sa mearga in cartierul a€oroza€?, de langa gara, macar sa vada, daca nu si sa a€ogustea€? din decadenta moravurilor daneze.

ai Steve ne-a facut tot programul cu care ii cucerise pe stabii romani. A fost ingrozitor, pentru ca mintea lui extrem de vie si de ascutita depistase toate slabiciunile si toate gusturile stabilor romani.

Nenorocirea pentru noi era ca Steve facuse o eroare de apreciere, el credea ca, la fel ca peste tot in lume, stabii, adica liderii unei natii, sunt, sub toate aspectele, si reprezentativi pentru poporul respectiv.

Vazand ca nu avem bani, ca nu ne intereseaza posetele, sutienele, pantofii ori furourile de la solduri, Steve a devenit usor suspicios. Cu siguranta nu eram stabi, iar daca nu eram stabi, ce eram?

Pentru a se asigura ne-a povestit cum, in urma ajutorului pe care l-a oferit dezinteresat stabilor, a capatat o bursa pe... patru ani la Academia a€oatefan Gheorghiua€?. Expresia stupefiata de pe fetele noastre l-a lamurit.

a€oPai ce credeti voi, ca in Romania exista ceva necorupt? PCR-ul e un sindicat, daca nu te inscrii n-ai slujba (se referea la sindicatele americane), Securitatea n-are tehnica si de aia foloseste informatori, iar informatorii sunt si ei oameni: ii spuneam tipului unde se da unt ori faceam rost de Kent ori de cafea, ii spuneam dimineata ce program am ca sa aiba vreme sa-si cumpere salam, un tacam de pui.

Doi ani am stat la Feldioara ca sa fac un studiu asupra migratiei suburbane si pana la urma am ajuns sa tin procesele verbale la sedintele de partid si sa pun in ordine arhiva primarieia€?.

Acasa ne-a aratat teza lui de doctorat, intitulata a€oPCR egal Pile, Cunostinte, Relatiia€?.

L-am reintalnit dupa 1990. Era interesat de mecanismul zvonurilor in Romania. a€oMecanismul si puterea zvonurilor in Romaniaa€? mi-a precizat, zambitor si cu un aer doctoral. atia el ce spune!



Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels