Printre numeroasele festivaluri care dau teatrului autohton de astazi aparenta unui peisaj efervescent, unde chiar se intampla ceva si unde lucrurile chiar se misca (desigur, in sensul bun al cuvantului; si nu numai al cuvantului), doua sunt cu precadere interesante. Este vorba despre Festivalul Dramaturgiei Romanesti de la Timisoara si despre Festivalul Comediei Romanesti (FestCo) din Capitala. Pe cel dintai nu l-am mai vizitat, din pricini de nepotrivire a programelor, de vreo doi ani; pe celalalt, in schimb, il cunosc, pot zice, indeaproape...
...ca una care participa nemijlocit, inca de la infiintarea reuniunii, la configurarea afisului ei: an de an, impreuna cu Ion Parhon si, pana acum, Cristina Modreanu, respectiv, de la editia de fata, Mihaela Michailov, vad si "selectionez" productii susceptibile sa intre, datorita in primul rand tematicii lor, sub simpatica palarie ce constituie emblema festivalului. Aceeasi palarie - desenata, ca si toate celelalte simboluri vizuale ale FestCo, de Horatiu Malaele - impodobeste, de altfel (era sa spun: alta Marie), si trofeele primite, la sfarsit, de castigatori, caci Festivalul Comediei Romanesti este, de fapt, un concurs. Aidoma celor mai multe dintre "suratele" sale.
Dar, daca in cazul acelora am exprimat nu o data retineri fata de acest statut, in cazul in speta nu am nicio obiectie; dimpotriva, cred ca premiile pot functiona ca stimulente nu numai in privinta includerii in repertoriul teatrelor a dramaturgiei nationale (asta, cu mai multa ori mai putina consecventa, se intampla oricum), ci si in privinta unei... - cum sa-i zic? - sporite osardii profesionale a artistilor implicati in montarea scrierilor dramatice care nu necesita traducere. Ce vreau sa spun? Nimic altceva decat ca, pentru multi actori, a juca in piese romanesti inseamna - inca - a bifa obligatii de serviciu. (Drept e ca unele dintre ele... Insa asta-i alta discutie.) Or, perspectiva unor lauri poate da impulsuri nebanuite.
Organizatorul FestCo este - cum, cu siguranta, multa lume stie - Teatrul de Comedie, al carui director, talentatul actor George Mihaita, nu doar ca nu se lasa descurajat, de cinci ani incoace, de greutatile inerente intreprinderii, dar incearca, de la o editie la alta, sa faca lucrurile cat mai "di granda", adunand in jurul miezului propriu-zis al festivalului (spectacolele in competitie) felurite evenimente menite sa dea amploare manifestarii: spectacole studentesti, reprezentatii ale liceenilor, lecturi, expozitii, mese rotunde, ca si un concurs de dramaturgie tematica; plus, desigur, un numar de surprize. Dar, cum ziceam, sectiunea majora a FestCo o constituie spectacolele invitate in urma selectiei, spectacole a caror premiera trebuie sa fi avut loc, precizeaza regulamentul, in anul anterior editiei curente. Aceasta selectie se desfasoara pe doua cai, juriul vazand reprezentatiile fie in sala, pe viu, fie, ca inregistrari, pe CD-uri, DVD-uri si alte "suporturi" tehnologice. Bineinteles, ideal este, pentru un spectacol, contactul nemijlocit cu spectatorul sau; acelasi lucru e valabil, invers, si pentru spectator. Ca sa-ti dai seama cum arata o montare, filmul ei este, insa, suficient, asa incat suma imprimarilor parcurse a dat, cred eu, o imagine elocventa a comediei nationale in anul 2007. Cum arata ea?
In principiu, sub raport dramaturgic, se poate constata ca teatrele prefera, in continuare, bunele titluri (si nume) verificate, drept care, ca si pana acum, Caragiale ramane un "loc" frecvent vizitat; nu intotdeauna cu fantezia aplicata ce s-ar cuveni, ca in surprinzatoarea si viguroasa O scrisoare pierduta de la Teatrul "Bulandra", ci, din pacate, cu excese (mai ales sonore) si cu pusee de vulgaritate care au facut ca ambele "propuneri" cu D'ale carnavalului (Teatrul "Toma Caragiu" din Ploiesti si Teatrul "Ariel" din Ramnicu Valcea) sa ramana acasa. Desi mult mai putin prezent decat in ultimii ani, Eugen Ionescu va intalni, totusi, spectatorii FestCo prin Ionescu - cinci piese scurte (Odeon) si Jacques sau supunerea (Teatrul Mic), dupa cum inconturnabilul Matei Visniec - si el, de fapt, un autor franco-roman... - va raspunde la apel prin Frumoasa poveste a ursilor panda... (Nationalul din Craiova), chiar daca nu si prin Istoria comunismului... (TNB). Ecourile "anului Sebastian" persista in Ultima ora (Teatrul "Sica Alexandrescu" din Brasov) si, dupa cateva tentative ratate in ultimele stagiuni, revine amintirea lui Aurel Baranga, cu Fii cuminte, Cristofor! (Teatrul "G. Ciprian" din Buzau). O "secventa" relativ masiva se constituie din scrieri ale dramaturgilor tineri: Maria Manolescu (Sado-Maso Blues Bar, la Teatrul Foarte Mic), Emanuel Parvu (Sectorul S, la Brasov) si Cornel Mimi Branescu (Dumnezeul zilei de maine, la teatrul-gazda) -, o alta piesa a celui din urma (Flori, filme, fete sau baieti, la Teatrul Luni de la Green Hours) ramanand in afara selectiei, ca si cele doua texte ale Theodorei Herghelegiu, montate la Teatrul Bacovia din Bacau. Iata, asadar, ca o constanta mostenita din batrani a dezbaterilor festivaliere - de ce nu sunt jucati autorii contemporani? - se vede (in sfarsit!) serios amenintata de realitatea cotidiana a scenei.
Cum sunt jucati autorii contemporani este, in schimb, o intrebare mereu actuala. Raspunsul la ea nu este insa dat (decat in prea mica masura...) de montarile care vor putea fi vazute in festival, "martori" tacuti fiind cele care nu au intrat in selectie si despre care nu are sens, in context, sa dau detalii. In concluzie, spre a va convinge cu propriii ochi (macar) de jumatatea plina a paharului, pregatiti-va, in saptamana 18 aprilie - 24 mai, sa ignorati sapaturile mai mult sau mai putin arheologice din jurul Teatrului de Comedie si... sa radeti la (sau cu, sau de) Festivalul Comediei Romanesti.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
