Pentru a putea patrunde spiritul unei tari, diplomatul trebuie mai intai sa o cunoasca. Relatiile prietenesti dintre doua state, ii spune Carol I unui diplomat strain acreditat la Bucuresti, "se creeaza, dezvolta si sustin nu atat de dorintele respectivelor guverne, cat de reprezentantii lor diplomatici; relatiile sunt in legatura directa cu rapoartele lor."
In ce consta activitatea unui sef de misiune diplomatica? Inainte de toate, in redactarea unor rapoarte detaliate, care sa surprinda atat natura relatiilor cu oamenii de stat ai tarii in care este acreditat, cat si tot ceea ce poate sa fie de interes pentru guvernul sau. Situatia politica interna, vizitele la nivel inalt, chestiunile de ordin economic, financiar, militar si cultural, urmarirea cu atentie a presei locale - toate aceste aspecte figureaza pe agenda unui diplomat care se respecta. Care are nevoie de o "educatie mondena", fara de care, la inceputul secolului trecut, nu era membru cu drepturi depline in societatea diplomatica de oriunde, "cu toate ca figura pe listele corpului diplomatic, iar contactele lui de serviciu nu purtau urma legaturilor personale, fara de care schimbul de idei devenea formal si zadarnic."
Misiunea unui ministru plenipotentiar este ingradita de faptul ca, fiind reprezentantul Suveranului sau pe langa Suveranul tarii unde este trimis, "nu poate lua contact oficial decat cu guvernul, respectiv ministrul de externe al tarii unde el functioneaza, orice amestec mai jos este rau venit, rau privit si deci ministrul plenipotentiar se pune intr-o situatie foarte grea." Situatie care poate genera opinii cel putin curioase. Dupa doi ani petrecuti la Sofia, Dimitrie I. Ghika crede ca "bulgarii, prin originile lor preponderent turanice, sunt dotati, ca si chinezii, cu un sistem nervos de o sensibilitate redusa, care ii face rezistenti la durerea fizica." Fost atasat militar la Sofia, generalul Dabija sustine ca "bulgarului nu-i place poezia, idealul, frumosul, nu e mistic, nici nu adopta cu usurinta utopiile sociale ca slavii; el este un taran practic, muncitor, doritor de castig, pretentios cu altii, brav, varsa usor sangele altuia, nu are simtamantul recunostintei, e lipsit de scrupul, brutal si mojic, chiar si cu ai lui." De partea cealalta, ministrul bulgar la Bucuresti, Gheorghi Kalinkov, ii acuza pe romani, in cartea sa publicata in timpul primului razboi mondial, de sovinism si laudarosenie, capitol la care acestia i-ar depasi pe greci si sarbi, deoarece poseda mai multa indrazneala si insistenta, reusind sa creeze in lume impresia ca Romania "este singurul stat modern din Rasaritul Europei, ca este un focar al civilizatiei occidentale si ca este un soare cultural, in jurul caruia graviteaza si de la care isi iau lumina celelalte popoare balcanice inapoiate". Si mai moderatul sau predecesor, Hristofor Hesapciev, acuza "fanfaronade", "aroganta" si "uitarea de sine" a romanilor in raport cu vecinii lor slavi, "cu moravuri simple si grosolane".
Lucruri observate, la 1895, si de invatatul roman Ioan Bogdan. "Noi, romanii, avem un defect si trebuie sa-l marturisim, ca sa punem inceput vindecarii lui. Imbuibati de ideile unei scoli soviniste exagerate, noi ne credem superiori tuturor popoarelor ce ne inconjoara (...), pe simplul motiv ca originea noastra e mai nobila decat a lor, ca, pe cand unii au venit din centrul Rusiei sau din Asia, noi am venit din Italia si din provinciile imperiului roman." Concluzia se impune de la sine: "Sa nu ne inchidem dar intre peretii unui sovinism stramt, care ne face sa ne inselam asupra fortelor noastre reale, ci sa cautam a fi in curent cu tot ce se petrece in jurul nostru, sa studiem pe toti vecinii nostri, sa ne tinem pas la pas cu dansii si sa nu ne fie rusine a lua de la ei ce este bun, cum nici lor nu le-a fost rusine sa ia de la noi ce le-a placut."
Sa revenim la situatia din Regatul Roman si Principatul Bulgar, la inceputul secolului al XX-lea. Cum arata societatea in care diplomatii romani si bulgari isi desfasurau activitatea? Sofia nu este, in nici un caz, o destinatie preferata a diplomatilor europeni. Viata in capitala acestei tari mici, inca vasala, nu este deloc atragatoare. Cu o populatie de cateva zeci de mii de locuitori, Sofia aduce prea putin cu un oras european. Mai degraba seamana cu un sat turcesc. Desi semnele modernitatii devin tot mai prezente, Sofia ramane un orasel inghesuit, cu strazi inguste si intortocheate, prea putin pietruite, cu case din paianta, ai carui locuitori "erau dornici sa invete sa traiasca ca la oras, dar nu prea aveau de la cine". Lucru constatat si de Dimitrie I. Ghika. "Elita - adica cei care, ridicati de la coarnele plugului, ajunsesera oraseni care exercitau profesiuni liberale si se dedau politicii - nu forma decat o poleiala subtire." Viata de noapte in capitala principatului bulgar era saracacioasa, iar distractiile, din categoria celor "care iti lasa un gust de cenusa in gura".
In schimb, pentru diplomatii bulgari, Bucurestii reprezinta un oras in care "avutiile nu erau ascunse", iar luxul "iti lua ochii". Socul este cu atat mai mare, cu cat, in acea perioada, nu era usor pentru un bulgar sa invete sa intretina "relatii distinse, in scopul socializarii". Este nevoie de timp "pentru a face fata, de bine de rau, la complicatele conventii ale unei asemenea vieti" si de a patrunde "dincolo de draperiile de matase care separau forma de continut". Diplomatul bulgar Petar Neikov, nascut si crescut in Romania, fixeaza cel mai bine reperele societatii romanesti de la inceputul secolului trecut: "Bunastare si risipa, prejudecata sociala si desfrau, indulgenta fata de tine si ceilalti, intriga pe scara mare, insa o surprinzatoare absenta a barfei marunte de oras.(...) Lozinca era: 'Traieste si lasa-i si pe altii sa traiasca!' Iar oamenii traiau pana la saturatie in superficialitate si desertaciune".
Sa schitam si imaginea pe care si-au conturat-o acesti diplomati despre tara in care s-au aflat la post, despre oamenii si moravurile politice ale acelei epoci. Carol I, un suveran talentat, cu un sanatos simt de stat, strain de inclinatii autocratice, bine cunoscute bulgarilor, si-a dat seama ca, pentru o guvernare normala si binefacatoare a statului, faramitarea partidelor politice este un mare rau, scrie Hristofor Hesapciev. "Regele Carol nu a permis sa existe in Romania mai mult de doua partide, apte de guvernare", sustine Gheorghi Kalinkov. Liberalilor si conservatorilor li s-au alaturat, in diferite momente, "mici grupari partinice, convinse de existenta lor zadarnica si de faptul ca erau condamnate sa nu vina niciodata la putere". Cele doua partide luau succesiv puterea, "atunci cand regele gasea ca guvernul unui partid s-a irosit destul, sau nervozitatea partidului din opozitie era deja foarte accentuata", mai noteaza Hesapciev. Atat liberalii, cat si conservatorii foloseau, pe scara larga, puterea in propriul folos, primii manifestand "o mai mare lacomie". Imbogatirea pe seama statului era considerata aproape un privilegiu al ministrului roman, iar furturile acestora nu produceau, in general, nimanui nici o impresie deosebita, isi aduce aminte diplomatul bulgar.
Contrastele dintre cele doua societati sunt evidente. Dimitar Stanciov, agent diplomatic in Romania in 1895, constata ca, spre deosebire de taranul bulgar, care avea casa si pamant, "cel roman lucra fara ragaz pentru stapanul sau, a carui bogatie se datora puturilor de petrol, podgoriilor, padurilor si lanurilor intinse de grane". Petar Neikov ramane uluit de avutiile si luxul in care locuiau oamenii de stat romani. "Si ce mana larga, ce risipa nebuna! De exemplu, in casa omului de stat Nicu Filipescu in fiecare ceas al zilei toate saloanele erau pline cu prieteni si admiratori, lucru care te trimitea cu gandul la clientela marilor patricieni romani."
Poporul bulgar, in marea lui majoritate, "era daruit cu insusiri bune, conducatorii erau rai, iar pastorul natiunii amoral", este de parere Alexandru Iacovaky, precizand ca "despre sinceritate, loialitate, despre statornicie in convingeri nu se putea vorbi in Bulgaria". In plus, "in asprimea luptelor politice, revolverul, cutitul si bomba sunt argumente folosite curent", astfel incat Sofia devine bogata in placi comemorative. Nu se poate concepe un mai mare contrast ca acela dintre Ferdinand al Bulgariei si poporul sau, intre un suveran atat de complex, cu gusturi subtile, pasionat de flori, si un popor de tarani aspri, abia iesiti din sclavia turca, al carui patriotism era acum exploziv, cu iesiri salbatice, scrie Dimitrie I. Ghika. Venalitatea oamenilor politici bulgari este exploatata de imoralitatea lui Ferdinand de Saxa Coburg-Gotha. Care recurge la o paleta intreaga de metode, inclusiv crearea unui cabinet de taina, menit sa adune dovezi compromitatoare, pentru a-si impune vrerea asupra oamenilor politici bulgari. Cutare sef de guvern s-a imbogatit de la o comanda de vagoane, cutare general si-a facut casa din bacsisurile de la comenzile de material de razboi; mai fiecare politician isi avea punctul vulnerabil, pe care principele il exploata cu dibacie. Viitorul general Dabija remarca, intr-un raport redactat la 1912, ca Ferdinand al Bulgariei a contribuit la faramitarea partidelor politice, "jongland mai usor cu zece partide fara program, decat cu doua, profitand astfel cat mai mult in scopul realizarii ambitiilor sale personale". Faramitare de care sunt vinovati si politicienii bulgari care "voiau sa ajunga mai repede la putere si numai ca sa traga profituri personale", astfel incat "fiecare sef isi formase un stat major de oameni adunati in jurul aceluiasi interes material, nefiind vorba de vreun principiu politic, de vreun program sau doctrina".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
