Florin Ciulache este un tanar cu antene. El stie sa capteze semnalele artei in continua miscare. Adaptand propriei sensibilitati si conceptii iconicul pop si vibratia in volum a materiei expresioniste, pictorul construieste un discurs plastic unde propune ca tema a dialogului cu privitorul lumea ca marfa si lumea ca iluzie mediatica. Nu este insa vorba numai de "cumpar deci exist", care identifica societatea americana a anilor 80 si nici "ma uit la televizor deci exist" care ii caracterizeaza astazi pe toti oamenii obisnuiti ai planetei, cide un fapt al carui resort de profunzime este unul filozofic: Focul - element primordial- combustia fiind substratul intelectual al unor obiecte picturale intense, atat cromatic cat si ca virtuti interpretative. Divin si demoniac, patimas si mistuitor, purificator si mereu ambivalent, focul are valente ce pot provoca nenumarate digresiuni. Ca niste limbi demonice, flacarile culorilor sunt tinute de artist in fraul formei geometrizante, palpitand in textura materiei picturale (pusa pe panza direct din tub).
Pictorul il provoaca pe privitor sa caute mai multe niveluri de lectura a demersului sau artistic. Aidoma focului, compus din contrarii, contradictiile simbolice din trupul lucrarilor le dau acestora deschideri catre intelesuri diverse si adverse.
Florin Ciulache parafrazeaza pictural si ironic victoria materiei asupra spiritului. Materia poate fi privita intr-un dublu sens, de suport plastic al imaginii accentuata, vizibila (reliefurile ei creeaza volumul), si materia cotidianului, elementele vietii de zi cu zi, obisnuite, uneori considerate anoste, un fel de cotidian de la coltul strazii, pe langa care treci fara sa te opresti - dar care trebuie sa existe intr-o conventie a "lumii civilizate", ca element al convietuirii in societate, prin extensie ca vector al asezarii, functionarii lumii. Este o stare a conventiei ce poate fi raportata la insasi conventia picturala. Totodata conventia este negata, pusa sub semnul intrebarii de tocmai supralicitarea ei vizuala.
Des vehiculata in secolul 20 a fost ideea ca "Totul poate sa fie Arta", sau ca orice poate fi transformat in artefact; ceea ce a dus la monumentalizarea banalului.
"Reproduc deci exist", totul poate fi mimetizat, dar spre deosebire de minimalisti pentru care "ceea ce vad este ceea ce este", expresionismul pop, pe coordonatele caruia se situeaza Florin Ciulache, considera ca dincolo de orice lucru se afla un sens diferit si profund, iar lucrurile nu sunt ce par a fi.
Obiectul cel mai static este in esenta dinamic, pentru ca miscarea moleculelor este permanenta in orice corp. La Ciulache, dinamismul se traduce prin pasta grea ce constituie suportul plastic al unor imagini care reproduc la scara marita insemne, indicatoare, mijloace de semnalizare, logouri de emisiuni TV etc.
Despre foc (expozitie deschisa la Galeria Posibila, aprilie-mai 2005) ne vorbeste si despre seductia experimentarilor, a "transfigurarilor" ajunse la un nou "punct", pentru a continua, cine stie cum, "de la capat", cum s-a intitulat una dintre expozitiile acestui artist. Este, oarecum, pericolul care ii pandeste pe acesti artisti tineri, mult prea siguri de ei, care pluseaza efectele unei ars combinatoria, este adevarat cu maiestrie, cu dichis, cu stralucire coloristica si bagaj de cunostinte obtinute din oceanul informational al mass media. Florin Ciulache pare constient de asta si eidetica sa este vibrata, bine ancorata in jocul de raporturi al clasicismului postmodern.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
