Ziarul de Duminică

Dubla expunere

Dubla expunere
14.03.2008, 15:37 19

"Postmodernism is a woman" suna o butada actuala din campul creativitatii. Sa fie vorba de franchete si seductie, de asumare si de urgenta in afirmarea sinelui, de ruperea conventiilor si a granitelor stilistice, adica de Autentic prin Amestec? I, me and mine, seria propusa de Sarah Meirovich Einik incepand cu anul 2005, este un bun raspuns de manevrare libera si autoreferentiala a imaginii.

Cele 34 de lucrari expuse la Galeria Apollo abordeaza tema autoportretului teatralizat, compus adesea pe fundalul lucrarilor de pictura sau al asamblajelor din ultimul deceniu de creatie al artistei.
Estetica a citatului si egofictiune, pseudoretrospectiva este pregatita in fotomontaje digitale, pe dimensiuni generoase (pana la doi metri). Iata o demonstratie de vivacitate postmoderna a unei artiste care se priveste in oglinda unui prag de varsta si a unei etape mari de creatie. Sarah Einik numara deja trei decenii de nomadism artistic, incepand cu Tel Aviv, SUA, Nigeria, Rusia, Macedonia, Serbia. Sa nu uitam Romania, unde ii sunt radacinile parentale si unde expune pentru a saptea oara, incepand cu 1996.
Artista detine o certa verva si o senzualitate picturala in descendenta kokoschkiana. Interesata de simbolurile si obiectele cultului mozaic, Sarah Einik a abordat pana acum teme identitare care s-au materializat plastic in uleiuri, monotipii, colaje, tehnici mixte si pictoobiecte. Iata Sefiroturi, Menore, Heruvimi, Lei heraldici, Rulouri sacre, prezente ciclic in productia sa artistica, devenite acum fundal pentru Chip. Este propriul chip, de Femeie-Creator care-si asuma Timpul. Dar, in afara portretului frontal, cu masca de lut, cu cercei creoli mari si un ochi rezervat in cearcan luminos - lucrare aleasa de altfel drept afis -, autoportretele artistei sunt, de cele mai multe ori, diseminate compozitional in perspectiva descendenta a unui tunel-tornada. Caci introspectia Sarhei Einik nu simplifica, ci, din contra, amplifica referintele. Femeie cu destinul familiei implinit, cu identitatea spirituala aparata sub arme, cu misiuni de comunicare pe mai multe continente, singura in fata varstei, Sarah se intreaba cine este si ce este al sau. Poate Visul, Spatiul, Privirea...
Astfel, fotomontajele imprimate - cu o buna alegere, pe suport textil - au o atmosfera nu lipsita de onirism melancolic, redevabile primului suprarealism. Sarah Einik recunoaste un impuls poetic venit din muzeul memorial de langa Belgrad, al unei creatoare fulgurante pe scena internationala, de origine sarbo-italiana, Milena Pavlovic Barilli. Pornind de la aceasta ascendenta, expozitia Sarhei Einik contine, in subsidiar, tema atat de feminina a Valului-Invaluirii. Artista se infasoara in marama romaneasca de borangic sau in val de dantela neagra tocmai ca sa-si efaseze chipul. Si in imaginile cu turban alb cu ciucuri, se potenteaza expresiv torsiunea textilului in jurul portretului. Creatia din aceasta etapa a Sarhei Einik contine, neindoios, interogatia etica a ascunderii/ exhibarii, a expunerii (operei) si a estomparii (persoanei).
Dar inversarea acestui binom in fata existentei, "a deveni propria-ti creatie", este rascrucea simbolica unde se poate plasa expozitia I, me and mine de la Galeria Apollo (vernisaj 21 martie).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO