Tema acestui articol, legata de climatul literar iesean, poate fi, intr-un anumit sens al ei, nitel insidioasa. De ani de zile se poarta in aparent blajinul targ aprige dispute intre felurite grupuri, gasti, interese etc. A le mai demasca aici, cand toata lumea le cunoaste, mi se pare inutil.
Mai ales ca nu cred ca asta este important; ba chiar sunt semne ca nu animozitatile, aversiunile ori atacurile la persoana (au existat destule) ne pot reprezenta. Dimpotriva, veninurile afisate public creeaza o apasata impresie de provincialism. Cine chiar are ce face si e multumit cu prestatia pe care, de bine, de rau, o poate sustine se pastreaza in afara conflictelor de breasla. Mai ales ca acestea nu au de a face cu opera pe care fiecare reuseste sa si-o scrie, dupa posibilitati. A concepe actul cultural ca pe o competitie este semn de neputincioasa vanitate. Ba chiar de frustrare. Pentru ca toate aceste incruntate stropseli nu vizeaza decat ambitii administrative, ocuparea unor scaune confortabile, din conducerea breslei. Or, pe mine unul astfel de intentii nu ma macina; dimpotriva.
Rar orgoliu mai sensibil decat cel al scriitorilor! Eu unul ma caznesc sa devin critic literar, prin urmare incerc sa ma tin deasupra acestor conflicte. Chiar daca, normal, am si eu simpatiile si antipatiile mele. Dar ma intereseaza in primul rand ceea ce fiecare reuseste sa scrie. Nu fac jocurile nimanui, nu ma intereseaza sforariile de culise, nu ciulesc urechea la "recomandarile" pe care unii, generosi, mi le livreaza. Pentru ca, peste ani, se vor uita caraghioasele infruntari si confruntari, premiile cu care unii sunt sistematic cadorisiti, pamfletele din presa locala s.a.m.d. Dar credeti ca e usor sa adopti o astfel de atitudine in orasul de pe Bahlui? Da' de unde... Se va gasi mai mereu cineva care sa-ti reproseze ca ai uitat sa-l amintesti in cutare articol (cand tu de fapt l-ai trecut sub tacere din delicatete). Ba chiar vor fi si binevoitori care-ti vor spune, cu toata prietenia, pe care, fireste, nu ai de ce s-o pui sub semnul intrebarii, ca nu poti dansa cu toata lumea, ca trebuie sa te decizi. Exista la Iasi (si nu cred ca doar aici) un prea accentuat sentiment de casta. Oricand gasesti un binevoitor din "caracuda" atat de prezenta, care sa-ti arunce vreo vorba cu artag despre un scriitor de notorietate indiscutabila.
Deocamdata ceea ce e important este ca Iasiul are destui scriitori de valoare cu care poate iesi, fara complexe, in fata. Unii chiar tineri. Mai important decat factiunile din viata literara de pe Bahlui mi se pare, de pilda, faptul ca in ultima vreme poetii tineri valorosi abia de se pot numara pe degetele de la o biata mana amputata. Ca, in schimb, ne putem lauda cu prozatori titrati si cu juni critici a caror autoritate este in crestere. Ca dincolo de zazanii se poate detecta o independenta imbucuratoare tocmai in randul acestor tineri. Mari conflicte intre ei nu am detectat; parca si ambitiile sunt mai marunte, iar mana intinsa a salut este mai sincera. Sa fie oare din cauza faptului ca nu au simtit inca izurile afrodiziace ale ciolanului? Sper ca nu... E un semn de normalitate, care trag nadejdea ca o sa dureze. Sa dau si nume, pentru a nu vorbi in gol: Lucian Dan Teodorovici, Florin Lazarescu si Dan Lungu se numara printre cei mai titrati prozatori ai noului val, Antonio Patras, Doris Mironescu, Dragos Cojocaru, Valeriu P. Stancu, Leonte Ivanov, Serban Axinte sunt doar cativa dintre tinerii critici sau eseisti, universitari elastici si cu multa carte. Constantin Acosmei ramane acelasi excelent poet, retras in vizuina lui de ani buni, preferand (sau multumindu-se cu) circulatia underground. Radu Andriescu e un taciturn cu o irepresibila chemare catre bonomie si un poet care merita mai mult. Ei nu creeaza, deocamdata, grupuri, decat in semn de afinitate intelectuala sau de alt soi. Ceea ce e absolut normal.
In rest, sunt convins, dar absolut convins ca e loc, pe piata cartii, pentru toata lumea. Cu o singura conditie insa: sa demonstreze, cu fiecare noua carte, ca sunt scriitori pursange! Sunt naiv, propunand un astfel de ecumenism cultural? Poate. In orice caz, istoria literaturii nu e interesata de relatiile dintre scriitori, ci doar de bruma de carti pe care ei reusesc sa le adune in rafturi. Abia la acest nivel are loc adevarata confruntare.
Se vede, ce e drept, cu ochiul liber ca unii iau premii locale (tentat as fi sa scriu "premiile"), iar altii mai impusca si premii nationale. Poate absolut din intamplare, acestia din urma nu au acces la premiile care se dau de catre Asociatia Scriitorilor din Iasi sau de catre revistele de aici. De pilda, in acest an, la Premiile Uniunii Scriitorilor, din cinci nominalizari, patru erau ale unor ieseni: Nichita Danilov (care a si castigat), Mariana Codrut, Emil Brumaru si O. Nimigean. Nume unul si unul, orice ar carti frustratii.
Oare cat va trebui sa mai astept, ma intreb, ca si cei din juriile din Iasi sa vada ca acestia sunt printre poetii cei mai buni ai urbei? Fireste, ei nu epuizeaza lista poetilor de valoare, dar absenta lor sistematica din lista laureatilor pe plan local e clar un semn de falsificare a ierarhiei valorice.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
