Catalogul cuprinde lucrarile de diploma sau cele preferate de absolventii promotiei 2008 si arunca lumina asupra a circa o suta de tineri artisti. Nu trebuie sa rasfoiesti
de doua ori lucrarea pentru a remarca un fapt care naste intrebari: multe lucrari au o tematica violenta.Am reflectat daca sa abordam acest aspect sau nu si am luat in considerare un reper centenar – cel al expresionismului. Acolo, tipatul lui Edvard Munch si expresia frusta a unor picturi si gravuri de Ernst Kirchner aveau un rost etic. Artistii insisi spuneau: „Noi suntem expresionisti. Noi tinem din nou la continut, la suflet, la etica". Aici ne e insa greu, adesea, sa gasim rosturile agresivitatii. Astfel, un bloc de locuinte negru – desenat intr-un stil voit mai naiv – ne e prezentat cu flacari in partea de sus, la cornisa; o alta lucrare – o pictura buna, tehnica, interesanta – prezinta o papusa-bebe fara un brat, legata in jurul corpului si la ochi cu un cablu electric; o lucrare de la sectia Sculptura imagineaza niste resturi de oase, tintind spre „sufletul mort al animalelor"; o alta sugereaza gura schimonosita de durere la stomatolog; iar o alta, intr-un cadru sumbru, având in fundal niste fetite dezbracate, ocupa prim-planul cu un barbat gravid... In paranteza fie zis, in editia 2005 a catalogului am mai intâlnit aceasta idee, luminoasa insa, cel mult ca o gluma – un colaj fotografic in care Ea atinge pântecele roditor care ar fi al Lui.
Tot in actuala editie am trecut pe lânga o imagine care exhiba o rana de sub buricul unui personaj masculin, rezultata after shave... De la acelasi autor am reusit sa alegem o imagine cu inscriptia „Bulshit". In 
editia anterioara se aglomerau, intr-o natura statica, mâini taiate, iar alta piesa, o parodie grotesca a Nasterii lui Venus de Boticelli, imagina scoica plina de sânge, iar pe Venus cu picioarele cracanate. Nu era o lucrare rea in sine, avea o tinta sociala, dar de ce pe socoteala lui Boticelli? Si haideti sa amintim in context indignarea unui Gombrich fata de
gestul lui Duchamp de a pune mustati Monalisei.
editia anterioara se aglomerau, intr-o natura statica, mâini taiate, iar alta piesa, o parodie grotesca a Nasterii lui Venus de Boticelli, imagina scoica plina de sânge, iar pe Venus cu picioarele cracanate. Nu era o lucrare rea in sine, avea o tinta sociala, dar de ce pe socoteala lui Boticelli? Si haideti sa amintim in context indignarea unui Gombrich fata de gestul lui Duchamp de a pune mustati Monalisei. Nu pretindem ca traim in paradis si nu sustinem nici o idee preconceputa fata de ce si cum ar trebui sa fie arta cuiva. Nici un fel de cenzura obtuza din partea noastra, chiar daca uneori trebuie avut grija de ce se publica, in spiritul unei corectitudini politice care incumba acestui tip de publicatii. Simtim nevoia de a primi si altceva decât arta horror.
Si chiar gasim lucrari care au mai multa legatura cu identitatea profunda si beningna a acestei societati, cu istoria, cu visurile ei. Astfel, la sectia Design Grafic, remarcam lucrarea Ancai Mateescu Harti personale, unde globe trotter-ul de 19-22 de ani are de parcurs marile dintre orasele-insule ale Echilibrului, Dragostei,Perseverentei. La Arta Monumentala intâlnim niste fermecatoare decupaje intitulate La tara si semnate de Emilia Panicu, care, din foarfeca, inchipuie un ansamblu de siluete alb-negru de cocosi, raze de soare si pisici, de bancute si pridvoare de lemn, de fântâni cu cumpana.
O fântâna, una straveche, de o poezie usor nostalgica, in culori sepia evocatoare de radacini autentice, imagineaza in tempera, cu finete dar si cu aplomb, Mariana Precupanu.
La sectia Sculptura, am dori sa-i amintim pe Catalin Burtea, cu ale sale animale exceptionale, si pe Corneliu Bonciu, cu o compozitie sugestiva din fier, Mâna si pion.
Incheiem cu un alt bloc, tema principala in pictura Ioanei Radulescu, intitulata Flarum. Lucrarile proiecteaza pe fatade mari siluete si chipuri de oameni obisnuiti, la diferenta de scara fata de blocurile din fundal, aratând, poate, ca omul si libertatea lui nu pot fi definitiv alienate de context. Cu alte cuvinte, si criticul este indreptatit la preferintele sale si se poate astepta de la artisti nu numai la traume, de care lumea inconjuratoare nu ne cruta, ci si la matissianul „Luxe, calme et volupte".
Daca nici artistii nu mai stiu sa arate oamenilor obisnuiti drumul spre Cythera, atunci cine s-o faca?
Aurel Vlad: "Pentru absolventii Universitatii Nationale de Arta, lucrarile de licenta si de masterat nu sunt doar dovada incheierii unei etape de pregatire profesionala, ci ele reprezinta si realizarea unei bucurii pe care studentul a invatat sa o construiasca si sa o daruiasca.Prin ele se adeveresc intuitiile cu care au pornit la drum, prin ele se deschid caile sensibilitatii si ale cunoasterii.Pentru Universitatea Nationala de Arta, lucrarile prezentate inseamna dovada implinirii si a unei promisiuni de reusita."Conf. univ. dr. Aurel Vlad, decan al Facultatii de Arte Plastice
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
