Academia Română a celebrat pe 21 aprilie incheierea unuiproces de dimensiuni cu adevărat epopeice: tezaurizarea, intr-undicţionar de referinţă, a patrimoniului comun tuturor românilor -cuvintele lor. Un proces de nu mai puţin de 105 ani, dacă numărămanii din 1906, când apărea prima lui coală, dar, in fapt, deaproape un secol şi jumătate. Căci proiectul ca atare data incă din1869, când recent intemeiata Academie Română şi-l trecea printreprimele ei obiective. Trei membri ai forului academic, I. HeliadeRădulescu, A. Treboniu Laurian şi I.C. Massim, au fost insărcinaţicu realizarea acestui obiectiv primordial, sarcină de care dealtfel s-au şi achitat, rapid, ultimii doi, care au publicat in1873-1877 cele trei volume ale "Dicţionarului limbeiromâne",conceput, firesc, ca un dicţionar normativ (de care erastringentă nevoie). Cu reale merite, estompate insă, mai ales, degreoaia ortografie latinizantă şi de exagerările latiniste,dicţionarul şi-a ratat insă menirea, trezind reacţii dure inclusivdin parea filologilor. Poate opţiunea lor de atunci, pentru lexiculcurent, al limbii vorbite, a marcat nu doar destinul dicţionaruluiacademic, ci şi al limbii române literare, cu norme mereufluide.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
