Cartea pleacă de la premisa că Mihail Sebastian este un subiect-turnesol care, prin datele ce pot fi găsite laolaltă în biografia lui (evreu, discipol al lui Nae Ionescu şi prieten cu Mircea Eliade, ambii reprezentanţi ai dreptei radicale; redactor şi colaborator la publicaţii foarte diferite între ele ideologic: Cuvântul, Revista Fundaţiilor Regale, Rampa, Reporter, ViaţaRomânească etc.; ţintă, în calitate de evreu-generic, al naţionaliştilor radicali, iar în calitate de evreu concret obiect al legislaţiei antisemite introduse de Statul român începând cu anii 30 şi căpătând un caracter acut în anii 40; victimă a naţionaliştilor evrei, care văd în el un "asimilist" sau chiar un trădător; apropiat al Partidului Comunist în preajma momentului 23 august 1944; victimă a unui accident neelucidat în 1945, care a dat naştere la numeroase legende bazate pe teorii ale conspiraţiei), permite unificarea, compararea şi înţelegerea unor contexte altfel eterogene.
"Critica lui Mihai Iovănel e metodică, intensiv analitică, abrazivă, lipsită de sentimentalism şi retorică, de o mare vioiciune argumentativă, perfect adecvată mobilului ideologic şi caracterologic pe care-l urmăreşte. Autorul operează prin reducerea conceptuală a discursului lui Sebastian şi a comentatorilor lui, astfel încât expunerea capătă caracterul demonstrativ al unui joc logic. Procesul abstractizării se bazează însă pe o excelentă cunoaştere a operei lui Sebastian şi a bibliografiei subsecvente (cu veleităţi exhaustive)." - Paul Cornea
Mihai Iovănel a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, secţia Română-Engleză, cu o lucrare de licenţă coordonată de prof. univ. dr. Mircea Martin şi având ca temă Funcţia literaturii la Richard Rorty. În 2002 a absolvit programul de Studii Aprofundate, specializarea Literatură Română Contemporană, al aceleiaşi Universităţi, cu o teză despre Cristian Popescu avându-l coordonator pe prof. univ. dr. Eugen Negrici. În 2011 a devenit doctor în Filologie al Universităţii Bucureşti prin susţinerea publică a tezei Mihail Sebastian: o monografie (coordonator: prof. univ. dr. Dumitru Micu). Din 2001, este asistent-cercetare la Institutul de Istorie şi Teorie Literară "G. Călinescu" din Bucureşti, şi apoi, din 2004, cercetător ştiinţific. În cadrul Institutului a fost implicat în proiectul Dicţionarului General al Literaturii Române, coordonat de Eugen Simion.
Pe 26 mai 1945, sâmbătă, este inaugurată cu fast, în aula Ateneului, Universitatea Liberă Democratică, "universitate fără diplomă şi cu studenţi benevoli" nou înfiinţată pentru luminarea maselor. Vorbesc în deschidere profesorii Alexandru Rosetti şi S. Stoilov, precum şi, ca reprezentant al studenţilor, Dan Savel. Andrei Oţetea deschide cursurile cu o prelegere despre "Întemeierea Principatelor Române". Presa acoperă entuziast acest "important eveniment, care marchează începutul unei vieţi culturale democratice în România eliberată". Reportajelor descriu o mare afluenţă şi o largă reprezentativitate - inclusiv din punctul de vedere al vârstei:
"Agitând cărţile de student, aceste noi legitimaţii ale unei studenţii libere căreia nu i se mai refuză învăţătura bună, grupuri de tineri şi bătrâni se înghesuiesc şcolăreşte pentru a apuca locurile din faţă. Trei domnişoare în rochii subţiri şi înflorate, cu caietele neîncepute, cumpărate recent, sub braţ, vociferează primăvăratec. Un student cu părul alb, cu baston şi ochelari se strecoară greu prin rândurile dese ale tineretului, privind cu seriozitate şi melancolie exuberanţa juvenilă şi nerăbdarea proaspeţilor şcolari".
Ziarele din zilele următoare vor anunţa orarul. "Victoria" din 30 mai (tipărită însă şi difuzată, aşa cum se obişnuia în interbelic şi se păstrează o vreme în postbelic, cu o zi înainte de data afişată - adică pe 29 mai) anunţă "Cursurile de azi 29 Mai 1954. 6-7 Literatură. Prof. Mihail Sebastian: Balzac şi problemele sociale ale timpului său. 7-8 Economie Politică. Ing. H. Zilber: Cicluri şi crize economice. 8-9 Filosofie. Prof. Barbu Zevedei: Idealism şi Materialism. Cursurile se ţin în Amfiteatrul Facultăţii de Farmacie, Et. III".
Pe 29 mai, marţi, Sebastian îşi începe ziua la teatrul Comedia, unde, "cu timiditatea sa caracteristică", îi cere regizorului-director Sică Alexandrescu o invitaţie de două locuri pentru părinţii săi la piesa "Unul cu bani". Sică Alexandrescu îl anunţă că "Steaua fără nume" va fi reprezentată "pe toate scenele lumii" şi îl invită să revină la ora 5 după-masa pentru a semna contractul. De asemenea, se interesează de mersul comediei - purtând titlul provizoriu "Casa cu două fete" - pe care Sebastian o promisese teatrului, dar din care nu apucase decât să schiţeze scenariul. Totuşi, cu optimismul său de atâtea ori nerealist, Sebastian înaintează termenul 15 iulie. "Pe la douăsprezece", Sebastian se întâlneşte din întâmplare, pe strada Regală (actuala Câmpineanu), cu Margareta Sterian, o veche prietenă, care îl felicită pentru conferinţa ţinută de curând la Sala Dalles pe o temă Balzac. Este îmbrăcat "într-un costum de vară verde-deschis şi purtând în mână o servietă mare, neagră" cu acte avocăţeşti. După ce ia masa cu părinţii, în casa din Antim no. 45, cum obişnuia zilnic (deşi de scurt timp se mutase într-o garsonieră pe C.A. Rosetti), Sebastian pleacă în jurul orelor 14.00. Conform lui Mircea Şeptilici, prietenul şi vecinul său, "(î)n fiecare zi, când pleca de acasă, Mihail Sebastian avea un fel de itinerariu precis, de la care nu se abătea în ruptul capului. Anume, parcurgea strada Antim, trecea pe la Şcoala Poenarescu şi ajungea în calea Victoriei, pe la Podul Senatului". De data aceasta, dintr-un motiv necunoscut, Sebastian alege alt traseu decât acela care l-ar fi dus la Universitate, unde urma să vorbească despre Balzac. Probabil "mai avea de făcut o cursă", cum va spune Camil Petrescu. Dată fiind diferenţa dintre ora la care pleacă din Antim şi ora la care are loc accidentul, este posibil ca Sebastian să fi făcut un scurt drum la Sala de Justiţie, aflată în apropiere. La orele 15, Sebastian este accidentat mortal de un camion având numărul 19 308, condus de un anume Ion Zăpodeanu, în timp ce traversează pe la staţia de tramvai de la intersecţia dintre strada Bibescu Vodă şi Bulevardul Regina Maria:
"În dreptul bisericii Sf. Ilie, a traversat strada. La mijlocul ei, el a fost însă surprins de o autodubă, ce se apropia cu o viteză fantastică. În ultimul moment, sperând că totuşi bolidul ameninţător îl va ocoli, Mihail Sebastian s-a oprit, înfruntând cu privirea pericolul. Şofeurul, care a observat abia în ultimul moment primejdia, a încercat să stopeze, însă frânele n-au răspuns la comandă. Maşina a lovit lateral pe Mihail Sebastian, proiectându-l pe caldarâm. (…) Imediat, trecătorii i-au sărit în ajutor şi cu o altă maşină a fost transportat la dispensarul dr. Gâdei. S-a constatat fractura bazei craniului şi, cu toate îngrijirile ce i s-au dat, Mihail Sebastian a murit peste câteva minute, la orele 3.15".
Datele asupra accidentului vor fi completate convergent sau divergent. Geo Dumitrescu se va referi la "camionagiul acela beat", în timp ce Camil Petrescu vorbeşte de o maşină "în plină viteză" şi "cu frânele şubrede" care îl târăşte "zeci şi zeci de metri". Sunt variabile care pot depinde şi de imaginaţia celui care le semnează; aşa cum un pasajul din reportajul lui George Mihalache ("Mihail Sebastian s-a oprit, înfruntând cu privirea pericolul") poate fi şi o adaptare melodramatic-senzaţionalistă la natura tabloidă a revistei "Cortina". Cert este că accidentul rămâne unul absurd şi evitabil. În cuvintele lui F. Aderca, "autocamionul nu era o nălucă şi nici nu înainta cu viteza luminii, ca Mihail Sebastian să nu se fi putut feri. N-a fost prins între două camioane, sau între un camion năvălit pe trotuar şi zidul unei case". Motiv pentru Aderca să se întrebe: "De ce a stat locului?".
Scurt excurs în teoria conspiraţiei: un accident regizat?
Tocmai acest caracter absurd şi ilogic al accidentului este uşa prin care şi-a făcut loc teoria conspiraţiei, conform căreia Sebastian a fost asasinat - în mai toate variantele scenariului - de către "ruşi". În condiţiile regimul instalat după război, astfel de teorii au putut avea până în 1989 o existenţă strict orală - dacă nu luăm în considerare o afirmaţie cam ambiguă a lui D. I. Suchianu, publicată într-un volum de convorbiri din 1986. După Revoluţie, însă, au început să pătrundă , mai mult sau mai puţin voalat, în istoria literară. Aleg aici doar exemplu lui Cornel Ungureanu, care, răspunzând la o anchetă, afirma: "Sebastian a fost asasinat. Anecdota cu accidentul mi se pare hazlie. Unde-i dosarul lui Zăpodeanu? Ştie cineva de el? Dl. Z. Ornea l-a căutat fără să-i dea de urme. Pe urmă l-am căutat şi eu şi alţi prieteni ai mei (experţi ai cercetării, nu amatori). Cu un pic de răbdare vom descoperi şi ce-i cu autoduba lui Zăpodeanu şi cine trăgea sforile şi făcea selecţiile în acel mai al «accidentului»". Un astfel de mod de a pune problema, dincolo de latura sa senzaţionalistă, are totuşi legături mult prea firave cu realitatea. În primul rând, ignoră contextul. Sebastian nu se afla nici pe departe în relaţii de adversitate cu noul regim. Funcţiona chiar în Guvern, fiind din 1 februarie 1945 consilier de presă principal în Ministerul Propagandei Naţionale (Direcţia Presei şi Informaţiilor); era membru activ al ARLUS; ţinea conferinţe angajate (la Radio, la sala Dalles, la Uniunea Patrioţilor etc.) în care, conform lui F. Aderca, "creaţiile de artă erau privite acum în latura lor utilă, propagandistică"; era protejatul şi prietenul lui Lucreţiu Pătrăşcanu, ministrul Justiţiei; dacă părăsise "România liberă" o făcuse mai curând din antipatie umană pentru "Graur şi banda" şi din resentiment pentru viaţa curentă de gazetar decât din raţiuni ideologice (dovadă că ulterior refuză şi angajarea la "Jurnalul de dimineaţă" al lui Branişte sau la "Revista Fundaţiilor Regale", mult mai neutre ideologic decât "România liberă"). În al doilea rând, pentru momentul 1945, Sebastian ar fi fost singurul "civil" lichidat de instituţiile mai mult sau mai puţin oculte ale noului regim. Lichidările sunt deocamdată rezervate unor membri ai elitei restrânse a Partidului Comunist (cazul Ştefan Foriş, fost lider al PCR, arestat în 1945 şi asasinat în 1946 cu o rangă de către şoferul sovietic al lui Pintilie "Pantiuşa" Bodnarenko), şi chiar şi în acest caz procesul lichidării, justificat înainte de orice de lupte interne pentru putere, este destul de laborios. Pentru indezirabili şi eretici funcţionau, în schimb, foarte eficient procedeele numite epuraţie sau proces public. Chiar a doua zi după moartea lui Sebastian, începe marele proces al ziariştilor colaboraţionişti (30 mai-4 iunie). Dacă ar fi fost inconfortabil în vreun fel dorinţelor oficiale ale sistemului (ceea ce, încă o dată, nu era cazul), Sebastian putea fi "încadrat" oricând, dată fiind vulnerabilitatea rămasă din vremea colaborării cu Nae Ionescu şi "Cuvântul". În al treilea rând, e improbabil ca în cazul unui asasinat politic instrumentul crimei ar fi fost un accident de automobil. Motivul este simplu: un astfel de accident este dificil de programat. Dacă Sebastian nu ar fi schimbat ruta zilnică sau dacă ar fi făcut un pas în plus accidentul nu ar fi avut loc. De fapt, tocmai plasarea lui pe alt traseu decât acela obişnuit al lui Sebastian e un argument puternic în favoarea accidentului şi împotriva asasinatului.
Fragmente din volumul în pregătire la Editura Cartea românească
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
