Cum funcţionează textul literar? Prin ce mijloace îl emoţioneazăpe cititor? La aceste întrebări am să încerc să răspund în serialulde faţă.
Acesta este conceput sub forma unui dialog. Cele douăpersonaje angajate într-o lungă discuţie în paginile lui suntimaginare. Primul în ordinea venirii în scenă, să-i spunemdomnul "Italice" (replicile sale sunt tipărite cu litere aplecate),este un tânăr generic, care are încă multe de învăţat, dar care, înstilul binecunoscut al tinerilor, contestă sau măcar pune subsemnul îndoielii adevărurile care i se transmit (spre deosebireînsă de mulţi tineri reali, el are fair-play şi o dorinţăreală de a înţelege). Al doilea, domnul "Drepte", este un iubitorde literatură mai experimentat, dispus să asculte şi să examinezeşi opinii diferite de ale lui (la rândul lui, acest domn sedeosebeşte de specialiştii reali prin răbdarea de a explicape înţelesul oricui ceea ce ştie). Subiectul discuţiei îlreprezintă, repet, mecanismul prin care se produce, cu ajutorulcuvintelor, emoţia estetică.
- Vorbeşti despre această austeritate programatică, despreun fel de atitudine de fachir a artistului, dar uiţi că mulţicreatori, şi încă dintre cei mai mari, s-au remarcat, dimpotrivă,tocmai prin bogăţia mijloacelor şi adeseori prin capacitatea de aextinde, mai mult decât au visat vreodată predecesorii lor, ariadin care şi-au recoltat elementele necesare exprimării. Paul Valérysau Mihai Eminescu au folosit, într-adevăr, relativ puţine cuvinte,stârnind admiraţia prin arta cu care le-au aşezat în noi şi noicontexte pentru a revela nuanţe semantice nebănuite, dar FrançoisRabelais sau Tudor Arghezi au adunat, cu aspiratorul uriaş alvervei lor, tot ce-au găsit pitoresc în limbă, inclusiv laperiferia ei. Să-ţi mai amintesc de James Joyce, de Pablo Picasso,de Karlheinz Stockhausen...
- Am precizat de la început că în general se etaleazămijloace cât mai sumare pentru a produce impresia de rezolvarespectaculoasă, de virtuozitate. Însă uneori, într-adevăr, artiştiini se prezintă, ca nişte nababi, cu o nemaivăzută bogăţie demijloace. Aceste cazuri nu contravin, totuşi, regulii. Folosindu-sede un asemenea arsenal ultrasofisticat, autorii respectivi vor săsugereze tot ideea de dificultate şi, în consecinţă, să creeze totsenzaţia de performanţă. Scamatorul ne uimeşte şi cu simplitateaeşarfei de mătase, din care scoate iepuri sau porumbei, dar neuimeşte şi cu numărul mare de cărţi de joc pe care le menţine înaer în acelaşi timp, de parcă şi-ar înzeci mâinile ori şi-ar însutidegetele. Violonistul care foloseşte o singură coardă de la vioarăsau omul-orchestră care cântă la toate instrumentele dintr-odatăenunţă şi unul, şi altul nişte dificultăţi pe care apoi ledepăşesc într-un mod aproape de neînţeles pentru noi, ca şi cum arfi înzestraţi cu puteri supranaturale. Ceea ce contează cu adevărateste, deci, nu neapărat sărăcia mijloacelor, ci asumarea până lacapăt a dificultăţii respective. Dacă mi-am propus să imit cuajutorul unei frunze trilul privighetoarei, nu am dreptul să trişezşi să mă folosesc pe ascuns de alte instrumente sau, cine ştie, săţin în buzunar o privighetoare adevărată.
Mă aflu, cum spuneam, în faţa ta şi îţi fac cunoscute într-unfel sau altul - explicit sau implicit, la început sau pe parcurs -mijloacele de care dispun şi dificultăţile pe care mi le asum. Apoi("apoi" nu neapărat în sens temporal, ci, categorial) începe actulpropriu-zis al imitaţiei. Scopul meu este să te determin sărecunoşti realitatea imitată şi pentru aceasta, de obicei, nu oreproduc în detaliu, ci recurg la câteva elemente evocatoare. Oreproducere fidelă, de altfel, nici nu este posibilă deoarece arpresupune, pur şi simplu, o reînfiinţare a obiectului respectiv, ocreaţie demiurgică. Şi, după cum ştii, nici dumnezeu, cu totsupranumele său pompos de "atotputernicul", nu poate face douălucruri identice. În univers, se presupune, nu există douărealităţi exact la fel.
- ...
- Nu aştepta de la mineargumente în acest sens, legate de infinit, de probabilitate şi aşamai departe. Întreabă-i mai bine pe fizicieni sau pe filosofi.Obiectul în cauză, deci, oricum nu poate fi reconstituit cu deplinăfidelitate. Şi nici nu-mi propun asta. Mobilul meu nu este sămultiplic pâinea sau peştele ca să-ţi ofer ceva de mâncare. Euurmăresc doar să-ţi creez pentru o clipă iluzia unei realităţi, tusă o recunoşti şi apoi să nu rămâi cu gândul la ea, ci să admiri"arta" cu care ţi-am evocat-o. Dacă sunt, de exemplu, actor şivreau să-l imit pe un copil, n-am să des-cresc cu adevărat şi n-amsă-mi netezesc o parte din circumvoluţiuni, ci am să merg sărindcând pe un picior, când pe altul, am să mă mânjesc la gură cumarmeladă, am să pronunţ cuvintele trunchiat şi nazal, adică amsă-ţi înfăţişez acele câteva aspecte suficiente pentru a aduce înmintea ta imaginea copilului. Iar tu, la rândul tău, n-ai să-mipretinzi să te fac să crezi că ai în faţă chiar un copil, ci,ştiind că totul este o convenţie, un joc, ai să te declari mulţumitîn momentul în care vei constata că a reuşit evocarea.
ALEX. ŞTEFĂNESCU. Critic şi istoric literar, prozator,dramaturg, publicist, realizator de emisiuni TV. Născut la 6noiembrie 1947. Autor a 15 cărţi, dintre care a avut un mare ecou"Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000", apărută în2005 (s-au scris despre ea 270 de articole pro şi contra, a fostrăsplătită cu Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei).Emisiunea "Un metru cub de cultură" difuzată de Realitatea TV i-aadus Premiul APTR pentru talk-show-uri pe 2004, iar altă emisiune,"Istoria literaturii române contemporane povestită de Alex.Ştefănescu" - Premiul APTR pentru emisiuni culturale pe 2008.
Adresa sa poştală este: Bucureşti, O.P. 22, c.p. 22. Ceaelectronică este alex2108145@yahoo.com
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
