Sunt, am întâlnit, oameni care se întreabă de ce nu există şi astăzi sfinţi. Pentru că nu ştiu să caute şi să privească în jur, li s-ar putea răspunde. Cel mai bun exemplu al unui sfânt care a trăit printre noi până acum câteva decenii – ceea ce la scară istorică este infim – a fost prinţul Vladimir Ghika.
Beatificarea monseniorului Vladimir Ghika, prinţ şi preot român, care a fost declarat „martir pentru credinţă” de Biserica Catolică, va avea loc mâine, 31 august 2013, la Bucureşti. Prin aceasta observăm că Biserica Catolică face un al treilea act de recunoaştere al martirajului pentru credinţa creştină petrecut în regimul comunist. Au mai fost declaraţi martiri episcopii Szilard Bogdánffy (mort în închisoarea de la Aiud în 1953) şi János Scheffler (mort în închisoarea de la Jilava în 1952). Nu mai spun nimic despre zecile de martiri pentru credinţă declaraţi de Biserica Ortodoxă Rusă. Despre martirii creştini ortodocşi morţi în închisorile româneşti şi aiurea în regimul comunist Biserica Ortodoxă Română nu zice nimic deocamdată...
Catolicii pregătesc cum se cuvine acest eveniment de excepţie, primul de acest fel desfăşurat în Capitala României: sunt aşteptaţi 3 cardinali, peste 20 de episcopi, peste 200 de preoţi, mii de credincioşi. Dar nu numai martirajul petrecut în închisoarea comunistă în anul 1954 impresionează, ci întreaga viaţă a prinţului Ghika născut în anul 1873 la Constantinopol. S-a dedicat îndelung acţiunilor de caritate, toată viaţa a stat lângă cei nevoiaşi. Putea să plece cu trenul regal o dată cu expulzarea regelui Mihai din ţară. Cu toate acestea a ales să rămână alături de cei pe care-i slujea. Inclusiv în închisoare a avut o atitudine demnă de un prinţ şi de un martir. Iată mai jos şi câteva acţiuni concrete, mai puţin cunoscute de neavizaţi (puse la dispoziţie de Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti), prin care monseniorul Ghika s-a implicat activ alături de cei săraci ori aflaţi în nevoi:
- A creat primul serviciu de ambulanţă din România în timpul răscoalei ţăranilor din 1907.
- A înfiinţat primul dispensar gratuit din România, la Bucureşti. Dispensarul, cu numele Bethleem Mariae, a fost inaugurat la 20 iunie 1906.
- A înfiinţat la Bucureşti Sanatoriul Sf. Vincenţiu de Paul, condus de călugăriţele din ordinul Fiicele carităţii ale Sfântului Vincenţiu de Paul. După 1948, când activitatea socială a Bisericii Catolice a fost suprimată, sanatoriul a fost naţionalizat. Actualmente, în clădire funcţionează Spital Parhon.
- A fost primul ambasador al României moderne la Vatican (1918-1919).
- A contribuit la înfiinţarea primului carmel feminin din Japonia, la Tokio. În 1933, a însoţit primul grup de călugăriţe carmelite în Japonia.
- A primit singura distincţie militară conferită în cadrul Războiului Balcanic din 1913.
- A elaborat liturgia aproapeluişi teologia nevoii pe care le-a şi trăit în viaţa de zi cu zi.
Oamenii simpli sau personalităţile care l-au cunoscut au lăsat mărturii memorabile: „Cu privirea sa de o blândeţe nuanţată de perspicacitate, cu barba sa diafană şi maiestuoasă şi cu părul său lung cu bucle, evoca destul de bine un tip de profet din Legea veche, cu deosebirea că el era făcut pentru laudă mai mult decât pentru imprecaţie, pentru gestul mâinilor întinse mai mult decât pentru acela al braţului ameninţător. Mai exact, sub trăsăturile lui mi-ar plăcea să mi-l închipui pe Păstorul cel Bun. Se exprima cu un glas blând, domol, firesc, puţin voalat, privindu-şi interlocutorul cu o bunătate tandră. Cristos trebuie să crească, iar eu să mă micşorez, aceasta părea a fi regula sa de viaţă. Prietenii săi, toţi cei care s-au apropiat de el, ştiu că frumosul lui chip de fildeş îi făcea să-l uite repede pe prelat şi pe prinţ şi să nu se mai gândească decât la Faţa aureolată de lumină care a strălucit într-o seară într-un han din Emaus.”, scrie undeva Louis Chaigne.
Iată şi cele mărturisite de celebrul Jacques Maritain: „Disponibil la toate apelurile care îl cheamă în slujba sufletelor, Mons. Ghika e mereu pe drum: dimineaţa în Congo, la amiază la Buenos Aires, pentru ceaiul de ora cinci la Tokio, dar ce spun eu? Iată-l la Calcutta, apoi la Melbourne. Şi mereu la Paris cu inima. Această uimitoare disponibilitate este aparenţa în mişcare a unei bunătăţi fără frontiere. Lungul păr alb şi chipul de fildeş ale acestui nepot al ultimului domnitor al Moldovei, hrănit cu literele franceze, ajuns preot al Bisericii catolice romane şi comisionar al tuturor operelor pioase, evocă, la toate răspântiile carităţii, imaginea unui sfânt Nicolae de stil modern, rezistent la toate intemperiile, curios să afle toate şi informat de toate, bucuros să treacă, pentru săracii lui Cristos, peste toate regulamentele şi barierele sistemelor şi ale egoismului oamenilor, aspru cu sine însuşi şi zorindu-se să aducă oricărei nefericiri un remediu potrivit.”
...Despre prinţul Ghika se vor spune multe de aici înainte. Mărturiile celor care l-au cunoscut direct sunt însă cele mai convingătoare. Am avut şansa să stau de vorbă recent cu un domn care îl cunoscuse pe monseniorul Ghika chiar în închisoare. Nu voi scrie aici decât despre lumina care s-a instaurat dintr-odată pe faţa celui cu care vorbeam în clipa în care a început să-mi povestească despre cel pe care începând de mâine îl vom numi Fericitul Vladimir Ghika...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
