Curiozitatea orasului, de cateva ori mai ingenioasa decat Securitatea Statului, izbuteste sa le afle toate intimitatile, deci femeilor nu le ramane decat sa-si plece capul si sa amuteasca. Altfel, isi vor blestema ziua in care
s-au nascut.
Franturi din viata unor uriasi (IV)
Cate una, mai putin pacatoasa, sau mai talentata in ascunderea trecutului, mai rezista un pic. Se fardeaza, nu-si insala sotul, nu face ochi dulci nimanui. Nici Partidul n-are ce sa-i faca. O tin minte pe una dintre acestea, o femeie superba, venita de departe, care a cazut in centrul orasului de pe bicicleta si s-a umplut de sange. Deochiul oraselor mici are o putere deosebita mai ales fata de cei care refuza sa se lase doborati. Toata lumea a ras de femeia insangerata. Mandra, ea
s-a ridicat, s-a pieptanat, s-a suit iar pe bicicleta si a rostit o fraza care brusc deveni proverbiala:
- Nu-mi pare rau de sange - a spus -, ci de faptul ca mi-a fost amenintata frumusetea.
Multe alte femei, cred, au repetat aceasta fraza in gand, modificandu-i doar putin sensul. Nu-mi pare rau de frumusete, ci de faptul ca viata mi-a fost distrusa. Plafonata. Calcata in picioare. Cine stie cate sensuri i-a descoperit acestei fraze frumoasa invatatoare Ana L. venita tocmai din celalalt coltisor al tarii, maritata la Pogradec, cea de pe urma iubire a lui Poradeci.
Cand Ana L. si Poradeci s-au vazut intaia oara, el era imbracat, ca de obicei, in costum negru, purta emblematica palarie neagra, si slefuia una dintre ultimele variante ale poemului Kamadeva*. Se certa cate un pic cu angelica si mult induratoarea lui sotie, Nafije Gusho, urca treptele care duceau in odaia de lucru, in varful turnului sau, si scria. Domnisoara Ana isi daduse repede seama ca frumusetea acestui oras putea fi rasplatita doar cu o viata conjugala deprimanta si cu o lupta fara invinsi si invingatori impotriva Barfei. Si aceasta, deoarece Barfa era geamana vietii, nu putea muri. Domnisoara este inca frumoasa, inteligenta, are cultul poeziei pure, si, dupa atatia ani de viata, inca nu l-a gasit pe omul cu care se poate vorbi. Intelectualii orasului gazda sunt putini, nesclipitori, ferecati in cochiliile lor. Chiar inainte de a ajunge aici mireasa, Ana L. a fost delicios framantata de gandul ca poate il va cunoaste personal pe marele absent Lasgush Poradeci. Nimeni nu spune cum s-au cunoscut. Puterea Barfei inceteaza si ea, poate gratie unei legi dumnezeiesti, nescrisa, care ocroteste misterul de inceput al iubirilor. Dar se poate intui ca a fost un fel de indeplinire socanta a unui vis ancestral, un fel de regasire multipla a doua suflete indragostite inca din nefiinta. Uluit, uitand de toate, Poradeci calatoreste in timp, coboara in varsta, isi alege vitalitatea tineretii, limbajul de atunci, chiar si potenta. Intalnirile celor doi se inmultesc, lumea ramane cu gura cascata. Cu gura care poate face ciudatenii. In doi, cei proaspat indragostiti impart si imprastie o asemenea spontaneitate si iubire, care inlemnesc puterea oraselor mici de a distruge iubiri. In aceasta oaza neastaptata a drumului zilnic spre moarte, spre odihna desavarsita, Poradeci retraieste cu o intensitate de invidiat, intr-o zvacnire totala a memoriei, toate marile sale iubiri. Aceasta dulce Ana parca gazduieste un trofeu sau cadou miraculos trimis de matriarhat. Poradeci nu-si mai masoara timpul in ore, ci in Ana. Dar ultima lui iubire n-are un deznodamant chiar fericit. Sotul Anei moare in urma unei boli incurabile, iar tanara vaduva se simte nevoita sa se intoarca iarasi la Shkodra. Se va mai intoarce din cand in cand in turnul lui Poradeci, dar vremurile de aur le va fi invins deja rugina ochilor ce nu se vad. Va fi prezenta si la acea sarbatorire bizara pusa la cale de clarvazatorii Ligii Scriitorilor si Artistilor din Albania in mai 1980; va sta intr-un fotoliu vizavi de Poetul orbit temporar, si va veni, la 12 noiembrie 1987, in casa lui din Tirana, unde pentru prima si ultima oara, iubitul ei n-o va recunoaste poate decat din lumea cealalta.
Descrisa fara graba, intru lumina olimpiana a poetului pe jumatate plecat in astral, cu o caligrafie de scrib antic, parca in margele de onix, intr-un carnet ingalbenit de matematica, iubirea lui Poradeci pentru Ana va fi imprumutata de o admiratoare, iar dupa moartea Poetului, va fi declarata inexistenta, apoi pierduta. Cine stie cat avea sa coste acest manuscris in vremurile spiritualizate ce se zareau in orizont. Am avut norocul sa citesc iubirea lui Poradeci in sufrageria casei sale din Tirana, doua seri la rand, in decembrie 1988. Eram printre putinii care puteau marturisi existenta caietului. Mi-am dat seama imediat ca un jaf mai aparte incepuse sa se infaptuiasca inca din timpul iubirii lor. Ana L. copiase numeroase fragmente din caietele in care Poradeci isi tinuse jurnalul. Trebuia sa se hraneasca si ea cu ceva autentic, desi era ceva jefuit subtil. Jaful ei a fost dus la extrema de cealalta admiratoare care nu stiu cum de nu mancase (realmente) caietul, cel putin pentru a ascunde urmele.
Poate iubirea altora nu este digerabila.
Vocea domnisoarei Ana L. - care a emigrat si ea - putea fi auzita pana acum cativa ani la un program nocturn de radio care se prindea in toate colturile globului. Dar nu transmitea decat stiri.
* Capodopera deocamdata intraductibila, Kamadeva lui Poradeci are in comun doar titlul cu poemul sinonim al lui Eminescu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
