Cand inima i-a fost prea obosita, Maica Tereza de Calcutta si-a dorit sa se intoarca in ceruri. Dar calatoria ii este intrerupta de un vis. Maica se spovedeste saracilor ei in putine cuvinte."Ieri m-am visat la poarta Raiului, zice. Si Sfantul Petru mi-a spus: Intoarce-te pe Pamant! Nu e saracie aici!".
Ea se intoarce printre cei mai chinuiti dintre muritori, ca sa se lupte cu saracia, dar mai ales cu disperarea lor, sporind taina lumii cu fapte prin care ne ridica voalul de orbi temporari Insusi Dumnezeu. Nu este nici prima si nici ultima fiinta aleasa, trimisa in lume pentru a apropia spre innoire ramasitele acestei lumi de Imparatia Cerurilor. Trecerea ei la cele sfinte, in 5 septembrie 1997, i-a revelat omenirii tocmai aceasta apropiere: de cate ori pleaca dintre noi un sfant, printr-o taina ce tulbura simtul paradoxului, Dumnezeu se face mai prezent in lume, in inimile noastre.
Gonxhe* Anjeza Bojaxhiu s-a nascut in 27 august 1910 la Skoplje, in familia lui Kolë si Drane Bojaxhiu, urmasii unei vechi familii albaneze coborate din Alpii Albaniei, destul de instariti, cinstiti de toata lumea, si care i-au dat fetitei o frumoasa educatie catolica, in spiritul stramosilor. Ar fi avut viata obisnuita a unei printese din anonimatul balcanic, daca intr-o zi n-ar fi fost chemata sa paraseasca totul si sa-si depuna inima si viata la inima si viata lui Iisus. Se naste printesa si devine, de buna voie, cenusareasa. Muncile ei nu se vor reduce la curatenia sufletelor, la purtarea poverilor deseori cumplite ale necunoscutilor sau la un vis feminin personalizat, ci se vor extinde spre zone unde chiar si moartea se sperie sa calce. Intre ologi, leprosi, orfani, paralizati, refugiati, saraci lipiti pamantului global, intre mame disperate, vietasi si oameni ce vad in sinucidere mantuirea, intre tot ce trezeste spaima si chiar scarba noastra involuntara, acolo unde nu va intra nici moartea, va intra Maica Tereza. Judeca timp de o clipa asupra prezentei lui/ Dumnezeu/ Adorandu-L/ Multumeste-I pentru atata iubire.../ Cere-I lumina, ca sa te poti/ Vedea precum El/ Te vede - ne sfatuia intr-o poezie.
Aveam 17 ani, cand un orb a vorbit despre Maica Tereza in compartimentul unui tren din Albania comunista. Orbise in copilarie, jucandu-se cu o bomba frumos pictata, crezand ca este minge, si fusese crescut si ingrijit in Italia de Maica Tereza. Stia Biblia si Coranul pe dinafara, vorbea fara teama despre orice, repetand ca el isi poate inchide ochii in asa fel, incat mediile inumane, cum ar fi fost puscaria, sa nu existe. Albania era in continuare prima tara atee din lume. Dictatorul murise aproape orb, necunoscand, se pare, acea inchidere de ochi, pentru a face ca moartea sa nu existe. Orbul din tren ne-a povestit despre laureata Premiului Nobel pentru pace, care spunea ca este "de sange albanez, de cetatenie indiana si de inima daruita in intregime lui Iisus", spunand ca ea ii fusese mama cand lumea si oamenii disparusera in nevazut. Tocmai acestei mame, de aproape o jumatate de veac, ii era interzisa intrarea in patrie, in limba si sangele din care se nascuse. Nu stiam cum arata Tereza noastra. Dar nici nu conteaza ca n-o vedeti, zicea orbul. Inchipuiti-va ca sunteti eu... si poate, la un moment dat, am devenit el, caci am vazut-o. Venirea ei in Albania a fost considerata un miracol. Imbracata in alb si albastru ceresc, cocosata, in sandale de misionar, a fost primita si de vaduva dictatorului. Era o scena antologica: Vaduva Neagra - cum o poreclise poporul - care, impreuna cu mult trambitatul defunct, invelisera in negru atatea suflete de mame, surori, sotii - in fata acelui porumbel alb, plin de riduri, venind din exil, ca sa ierte in numele femeilor strivite de dictatori si de soarta. Noi nu mai stiam ce inseamna iertare. Nu puteam, dar nici nu vroiam sa dam o replica atunci cand Tereza intreba: daca ii judecam pe ceilalti, cand vom avea timp sa-i iubim?! Disperarea noastra atinsese paroxismul si, aproape involuntar, asteptam sa vina o minune uriasa, nucleara, sa zicem, fara a intelege ca Maica incepuse s-o aduca pentru noi toti de cand se afla in pantecele maicii sale. Si o pazise, o imbogatise de departe, inmultind-o prin mangaierea altora ca noi, pana s-o aduca intacta si in tara de origine. Si-a deschis templul "Surorilor Caritatii" intr-o fosta bisericuta din Tirana, si a inceput sa umple sufletele cu un timp aparte, cum indemna in urmatoarea poezie: Gaseste-ti timp de gandire - e izvorul puterii./ Gaseste-ti timp de rugaciune - e cea mai mare/ putere de pe lume./ Gaseste-ti timp de a zambi - e muzica sufletului./ Gaseste-ti timp de joaca - e taina tineretii.// Gaseste-ti timp de iubire - e darul lui Dumnezeu./ Gaseste-ti timp de daruire - e triumful iubirii.// Gaseste-ti timp de citit - e izvorul intelepciunii./ Gaseste-ti timp de prietenie - e calea fericirii./ Gaseste-ti timp de munca - e pretul viitorului.// Gaseste-ti timp sa faci bine - e cheia/ ce te duce-n Ceruri.
*) In albaneza inseamna mugur, boboc (fem.)
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
