Ziarul de Duminică

Fundatenii

Fundatenii
26.10.2007, 16:31 261

Numele acestei familii din Muntenia provine de la satul Fundata, din comuna Tartatesti (Dambovita).

Poate tocmai neincuscririle cu protipendada, in veacul al XVIII-lea - mai ales cu cea de obarsie alogena -, a facut din Fundateni - dupa cum a fost si cazul multor altor neamuri din Arhondologia Valahiei - o familie aflata la distanta de puterea politica, de prestigiul prezentei la Curtea Domneasca. Ceea ce nu o face insa totusi mai putin demna de interes.
Din excelenta carte a doamnei Voica Puscasu, Actul de ctitorire ca fenomen istoric in Tara Romaneasca si Moldova pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea (Bucuresti, Editura Vremea, 2001, p. 237), aflam ca Matei Fundateanu a ctitorit in acel veac, biserica din satul de origine a familiei. Avand in vedere epoca tarzie, sa fi fost vorba oare de o reconstructie?
Arhondologiile Tarii Romanesti de la 1837, manuscris pastrat la Biblioteca Academiei Romane, transcris de Alexandru V. Perietzianu-Buzau si publicat de Paul Cernovodeanu si Irina Gavrila, contine numele catorva dintre membrii acestei familii (p. 96): Haralambie Fundateanu, capitan si parucic; trei "Ioan Fundateanu", cu rangurile de pitar si serdar; doi "Nicolae Fundateanu", dintre care cel care a fost vataf de divan, a incetat din viata la 1 decembrie 1843. Celalalt purtator al acestui nume a detinut rangurile de paharnic si de medelnicer.
In albumul genealogic al lui Octav George Lecca din 1911 sunt consemnate doua aliante matrimoniale cu Fundatenii. Colonelul Constantin Rudeanu a fost intaia oara casatorit cu Elena Fundateanu (1850-1917; prenumele ei si anii de viata provin de la Gh. Bezviconi), avandu-l ca fiu pe viitorul general Vasile Rudeanu, personaj proeminent al armatei romane la inceputul secolului XX. Intaia sotie a acestuia a fost Eufrosina Sutzu si e interesant de remarcat faptul ca cealalta casatorie Fundateanu din albumul lui Lecca este cea a Nadinei Sutzu, fiica lui Constantin Sutzu-Dudescu si stranepoata directa a domnitorului Mihail al II-lea Sutzu.
Gheorghe Bezviconi inregistra in a sa Necropola a Capitalei (p.134) pe paharnicul Nicolae Fundateanu (inmormantat la Cernica), precum si pe Constantin Fundateanu (1857-1934), inginer si publicist, pe mai sus amintita Elena Rudeanu nascuta Fundateanu, fiica lui Haralambie N. Fundateanu (1813 - 1889), capitan si a sotiei sale Smaranda (+1890), amandoi inmormantati in acelasi loc de la cimitirul Bellu; de asemenea si un al doilea Haralambie Fundateanu (1860 - 1930), avocat, probabil fiu al acestora din urma. Personajul poate cel mai marcant al familiei a fost contraamiralul Preda C. Fundateanu, doctor in drept, autorul unor carti si articole de drept maritim: Libertatea marilor si brizele maritime, cu prefata de Nicolae Titulescu, Instructiuni comandantilor navelor de razboi pentru aplicarea dreptului international, Statutul stramtorilor. Studiu juridic-politic-economic, Razboiul submarin si Conventia de la Washington, Realizari romanesti la Gurile Dunarii, Iesirea la mare.
Aceasta din urma carte, aparuta in 1944, poarta o dedicatie catre fratele sau, inginerul-inspector general Ion C. Fundateanu. Amintirea unei proprietati vechi a Fundatenilor se pastreaza in numele unei localitati din apropiere de Pitesti - Fundateanca -, acolo unde se gaseste casa memoriala Dinu Lipatti (care nu avea insa vreo legatura de rudenie cu Fundatenii). Ca in toate cazurile acestor toponime feminine, el nu provine de la o boieroaica Fundateanu, ci de la mosia unui membru al acestei familii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO