Nu obisnuiesc sa-mi impanez comentariile cu citate din autoricelebri, insa de data asta obiectul complex pe care-l am in fata(texte bilingve, colaje de cuvinte si de imagini color)* ma obligasa apelez la doua citate din Huizinga: "Odata cu jocul recunoastem,cu sau fara voie, spiritul. Pentru ca jocul, oricare i-ar fiesenta, nu este materie" si: "Noi (ne) jucam, si stim ca (ne)jucam, deci suntem ceva mai mult decit niste simple fapturirationale, pentru ca jocul este irational".
Dar justificarea acestor citate nu vine, asa cum s-ar putea crede,din faptul ca autoarea abordeaza deschis ludicul de facturadadaista (cuvinte taiate din ziare, amestecate in "palarie" siscoase unul cate unul ca lozurile castigatoare). Noutatea acestuiexperiment vine - si aproape fiecare pagina o demonstreaza - dinnatura speciala a relatiilor pe care aceste texte o au curealitatea lumii noastre, mai exact cu acea debusolare majora,adesea apocaliptica, pe care sistemele (totalitare ori democratice)o favorizeaza in modalitati diferite, dar aproape tot pe-atat denocive.
Este cat se poate de clar ca subconstientul unui mare autor isiautoregleaza cu finete fluxurile, in asa fel incat tasnirileinspiratiei nu divagheaza niciodata, dezvaluind mereu intr-altfelnucleul central si completandu-l in acelasi timp. Vreau sa spun caoricat de "irational" se joaca autoarea, poemele de fata se adaugaprozelor sale realiste, alcatuind alte si ale figuri ale spaimei siopresiunii si raspunzandu-le cu lirismul cinic si infantil alcopilului care nu face diferenta intre imaginatie si realitate: "setirguieste floarea de morcov/ cu umbra ei in canal/ si floarea detutun se tirguieste/ cu beregata ei roz sus pe mal (...)/ setirguiesc capsunile/ cu nisipul rosu in lunile/ cind tata a fostarestat/ si-ntr-un an si el a crapat/ mama crede orice/ zice catata se tirguieste pe drum/ cu o lada de noapte si o lada de fum".In general, "aiurarile" vocii care ravaseste cuvintele (voceidentificata cel mai adesea ca fiind a unui copil) sunt legatestrans de celula de baza a familiei care se comporta straniu si demediul ambiant care e rareori senin: "iubita mea mama aiureaza/crede ca lavoarul e copilul ei bun/ iubitul meu tata aiureaza/tunde-n gradina capre de fum/ si eu ce mi-am zis in piata/ cascaochii si invata". Invataturi haotice, orizonturi suspicioase("noaptea purta cimpia pe-un deget/ lazi cu numele noastre/ adresepocite nervoase/ si camioane ca niste ferestre cu bec/ circulauspionind daca vin unde plec"), dadaism atroce ("cind zace tatadoborit/ in groapa pina peste git/ si regelui ii pupa mama mina/ cane-a dat in scris tarina/ pisica are zece mii de peri/ si un iz decolectiv/ intre ochelarii ei/ strada face-un tiv"), dar si nonsensmisterios ca un descintec ("tata-si freaca talpile/ cu un colt decaramida/ ca iarba nebunilor/ ride mama in oglinda/ ca mararulmuntilor/ ori ceva mai tare/ si cind o tacea chitic/ o sa-icreasca-n gura un coc mic", ori, pur si simplu, lirismul caselorparaginite care devin depozitarele trecutului ce, doar prin efectulindepartarii, devine "glorios": "bani vechi ascunsi sub rufe-ndulap/ bunica se vestejeste-ntre mere/ viseaza de Franz Joseph siBelvedere/ pe masa noastra sta Viena in cap/ prefer sa seduc oiasomie/ miroase frumos a sicrie". La randul lor, imaginile-colajsporesc insolitul poemelor, al obsedantelor ritmuri launtrice careguverneaza continuumuul nestirbit al acestei carti unice. Catdespre traducatoare, ea se "joaca" in limba romana cuprodigalitatea pe care i-o cunoastem din propria poezie.
*) Herta Muller, Im Haarknoten wohnt eine Dame/ In coc locuieste odama, Editura Vinea, 2006, 210 pag. Traducere de Nora Iuga
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
