Un veac de posteritate
"Astăzi, când imperialismul americano-englez se dedă la cele mai monstruoase aţâţări şi pregătiri în vederea unui război mondial, astăzi când acelaşi imperialism nu se sfieşte să comită cele mai monstruoase crime în Coreea, în Malaya, în Vietnam, azi când capitalismul îşi simte pământul fugindu-i de sub picioare, iar contradicţiile sale lăuntrice se ascut la maximum, masca sub care îşi ascundea chipul i se clatină tot mai tare şi tot mai clar ne apare faţa lui cea adevărata şi hâdă. Cum ar mai zâmbi Caragiale - cu zâmbetul lui caustic şi pătrunzător - dacă
i-ar fi dat să audă emisiunile posturilor de radio din occident! (…) Legăturile de filiaţie directă dintre eroii satirizaţi de Caragiale şi liota putredă întreţinută din fondurile de spionaj americane sunt evidente. Rică Venturiano, de pildă (…), deplânge azi de la Vocea Americii biata ţărişoară…" (Maria Banuş)
"Prin opera sa, marele Caragiale înarmează poporul român în lupta sa împotriva imperialiştilor americani şi englezi, provocatori de războaie, şi pentru stabilirea în lume a păcii trainice (…) Oamenii muncii - muncitori, ţărani, intelectuali, tineretul uzinelor şi ogoarelor noastre - învaţă de la Caragiale să urască cu dezgust şi revoltă trecutul plin de mârşăvie şi sânge." (N. Popescu-Doreanu)
"Pentru ca opera lui Caragiale să devină un bun al poporului, a fost nevoie de acea «răsturnare socialistă» de care vorbea Lenin, răsturnare care să facă posibilă desfăşurarea revoluţiei culturale în ţara noastră." (Traian Şelmaru)
"Scrisoareapierdută este o palmă usturătoare aplicată pe obrajii acelor «români mai mult sau mai puţin oneşti» care au jefuit ca-n codru de-a lungul deceniilor ţara şi poporul, cu concursul binevoitor al imperialismului occidental." (Ion Vitner)
"Atitudinea critică a lui Caragiale faţă de societatea burghezo-moşierească oglindeşte nemulţumirea maselor de milioane de desmoşteniţi, protestul lor plin de mânie, încercările lor de a găsi un remediu situaţiei mizerabile şi fără de speranţă în care fuseseră aduse. (…) Fără îndoială, Caragiale a avut limite. Adesea, el a bâjbâit. Câteodată, fără de voie, a căzut prizonier al concepţiilor claselor dominante. Alteori s-a exprimat confuz şi a azvârlit ici, colo aluzii de un sens dubios. (…) În lagărul imperialist, specia Caţavencilor, ce-i drept a unei posterităţi sinistre şi abjecte pe lângă care eroii lui Caragiale erau îngeri nevinovaţi, trăieşte, se îngraşă din sudoarea noroadelor năpăstuite şi trăncăneşte în discursuri tot atât de neroade şi demagogice. Faţă de aceste fiare cu chip de om, cu mult mai rele decât strămoşii lor din vremea cârdăşiei burghezo-moşiereşti, dar înzestrate cu acelaşi mecanism sufletesc, opera lui Caragiale ne învaţă ura şi dispreţul." (Paul Cornea)
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
