Dan Miron nu este un debutant. Amai publicat o carte (Aşteptarea Regelui Pescar) acum 15ani, la Nemira, editură care i-a lansat pe cei mai buni tineriprozatori ai anilor '90 (Radu Aldulescu, Daniel Bănulescu, DanStanca, Simona Popescu şcl). Volumul a fost un eşec, de pe urmacăruia autorul va fi invăţat multe.
Ignorat de critică şicvasiabsent din viaţa literară timp indelungat, Miron a ieşit nu demult la rampă cu un nou roman in care are tot dreptul să-şi punămulte speranţe, deşi e scos tot din mantaua "nemiroticilor".Dovada? Minimalismul estetic ce modelează o poetică a realismuluiprozaic, fără metaforă, in acord cu nevoia de adevăr, vitală insocietatea românească atât de grăbită să accepte minciunaconfortabilă, şoapta cârtitoare fiind ţinută, se ştie, la mare preţin neamul nostru plin de umor şi fantezie, iubitor de bancuri şivorbe spuse numai pe jumătate.
Fără să accepte cu totul posturade prizonier al cotidianului şi de explorator al banalităţiiinconsistente, Dan Miron nu indrăzneşte, totuşi, nici să intindăcoarda până la virulenţa sălbatică a blestemului şi nu atinge nicitonalitatea gravă ca o bătaie de gong a basmului apocaliptic.Titlul simpatic-diminutival - Scândurica - reflectă opţiuneapentru o formulă romanescă in care intră şi variantele soft,mai puţin radicale, imblânzite cum sunt fie de culoarea subiectivăa ego-grafiei ori de nostalgia povestirii evocatoare, fie delirismul reflecţiilor menite să camufleze, fără prea mult succes,emoţia.
De ce… Scândurica?Pentru că aceasta e porecla eroinei, Cristiana (a se reţine şisimbolica rezonanţă onomastică), adolescentă sensibilă şivisătoare, cu imaginaţia rafinată excesiv de lectură. Naraţiunearelatează povestea simplă a acestei fete cuminţi care incearcă fărăprea mare spor să inveţe arta de a trăi intr-o lume meschină,ticăloşită de goana după bani şi costisitoare plăceri. E lumeadeprimantă a tranziţiei postceauşiste, in care speranţa are bătaielungă şi vine totdeauna de departe, de peste hotare.
Cu un tată fugit in Germania dela vârsta copilăriei şi pe care nu-l mai ţine minte deloc (amneziece işi va găsi, totuşi, explicaţia mai târziu: fetiţa fuseseabuzată sexual de propriul părinte), Cristiana este crescută cugrijă de mama sa (Suzi). Deşi incă tânără, Suzi refuză să serecăsătorească, incredinţată fiind că soţul (Costel) se va intoarceintr-o bună zi in postură de salvator şi vor pleca apoi cu toţii inOccident, Paradisul oricărui est-european cu iluziile incă intacte.Până atunci, Suzi işi protejează cum poate unica fiică, face totposibilul să nu-i lipsească strictul necesar, ceea ce nu e chiarfloare la ureche: pentru a nu-şi pierde slujba, trebuie să accepteavansurile şefului şi să-i cedeze, deşi il iubeşte in taină pedoctorul Tomescu, un inadaptat superior (am mai intâlnit parcătipul - da, imediat mi-a venit in minte Balanţa),antifesenist, incapabil de compromisuri, la moartea căruia nu-şipoate stăpâni lacrimile. Dar ideea obsesivă a reintregirii familieinu-i dă pace.
Infricoşată de singurătate,Cristiana incearcă să se apropie, timid, de oameni, insă debuteazăprost, indrăgostindu-se, grăbit, de Mircea, un fiu de ştabi puţinmai in vârstă şi hârşit in rele, de vreme ce vrea să impartă pradacu prietenii săi, spre oroarea naivei indrăgostite. Dupătraumatizanta experienţă, Scândurica evită băieţii cu aere demacho, precum Gigi Musculosu, apropiindu-se in schimb deSorin, deşteptul clasei, un puşti delicat şi inofensiv, căruia iiplace mai mult să vorbească şi să inghită… cărţi.
Toate bune şi frumoase, pânăcând in scenă işi face apariţia Floriana Manole, nimfetăinteligentă şi cinică, supranumită Sexolita. Se formează imediat untriunghi de pe urma căruia profită Sorin, inţeles şi răsplătit dinplin de experimentata femeie care, oricum, nu mai avea ce pierde -in afara unei prietene, totuşi, cam greu dispusă a inţelege astfelde caritabile gesturi. Mai ales că in joc se află nu atât orgoliulposesiunii, cât lucruri mari, capitale, precum credinţa in oameni,in puritatea iubirii (nu-i aşa?) unice, in bunătate şi cinsteş.a.m.d. Ahotnica după sexul pe bani regretă insă amarnic momentulde slăbiciune, dezvăluit Cristianei de amicul comun, din neatenţie,in chiar noaptea binecuvântată când tânăra işi sacrifica fecioriape altarul unei legături menite să dăinuie. Dezamăgită cumplit,Scândurica devine o acritură, se inchide tot mai mult in sine, numai vorbeşte cu nimeni, ratează intrarea la facultate şi, graţiearanjamentelor mamei sale, e angajată funcţionară la Poştă. Acum -surpriză! - găseşte printre scrisorile venite din Germania una dela propriul ei tată, care, in loc să le cheme la el cu dragoste pesoţie şi fiică, cere fără nici o strângere de inimă divorţul, dupăaproape 20 de ani, pentru a-şi putea reface viaţa acolo, alături deo nemţoaică grasă şi prosperă. Scândurica nu-i spune nimic mameisale şi doseşte groaznica epistolă, până intr-o zi când fugitulrevine pe nepusă masă in vizită la vechea lui familie.
Deznodământul creează impresiaprecipitării (din cauza procedeului folosit: rezumatul) şi pareinspirat din filmele de duzină, cu scenariu de melodramă, dar fărăgesticulaţia emfatică ce insoţeşte, in genere, săvârşirea de fapteabominabile. Naratorul menţionează chiar undeva că evenimentul astârnit mare vâlvă la ştirile de la ora 5, accentuând rezonanţaanecdotică pe care o dobândesc in conştiinţa celorlalţi tragediileomului mărunt. Ce se intâmplase de fapt? Scândurica işi injunghiasetatăl, fiind internată apoi impreună cu maică-sa la un ospiciu.Acolo se va stinge Suzi, incetul cu incetul, in acorduriledezolante ale surpării interioare, sfâşiată de doruri neştiute şipăstrând in ochi imaginea vie a doctorului Tomescu, singurul bărbatpe care-l va fi iubit fără dezamăgire, suferinţă şi teamă. Şi totacolo se va sinucide, nu peste mult timp, Scândurica,spânzurându-se nu cu imaginarul cordon ombilical de care se simţeamereu sufocată, ci cu o curea foarte concretă, sătulă până pestecap de minciuni, de cărţi şi de oameni.
In final, autorul schimbă bruscregistrul şi abandonează, inteligent, tonul derizoriu-băşcălios,limbajul spurcăcios care umple de atâtea ori gura personajelorsale. Şi asta pentru că relatarea din Epilog e unaevocatoare, nostalgică, din perspectiva de peste ani a lui Sorin(un fel de alter ego al autorului insuşi). Deşi ajuns intretimp avocat, el rămâne tot un inadaptat care, la vestea apropieriiiminente a propriului sfârşit, decide să dea drumul in lumeconsemnărilor sale, pentru că "doar atunci când viaţa se sfârşeşte,povestea poate să inceapă".
Intr-adevăr, Epilogularuncă o cu totul altă lumină asupra intregului text. Nobleţeaacceptării senine a morţii salvează de vulgaritate agitaţia sterilăşi superficială de până atunci. Cine e vinovat? Ce dovedeştemoartea Cristianei? De ce trebuie Sorin să fie nefericit? "Poateexista o iubire ferită de ură?" - se intreabă bărbatul, nedumeritin faţa ambiguităţii atitudinii partenerei: "… imi cerea s-o iubescdupă ce făcuse apologia inutilităţii iubirii". E clar, prozatorulevadează din orizontul ingust al romanului social, cu tineriabuzaţi şi dezabuzaţi, obsedaţi de droguri şi sex, spre a prindecâte ceva din sensurile mai adânci ale existenţei. Oamenii, ziceundeva Scândurica, "nu sunt nici buni, nici răi. Da, ştiu ce-o săspui, că iubirea ne face mai buni, Isus, creştinismul etc. Fals,complet fals. Uite, eu l-am iubit pe tata, dar asta nu m-aimpiedicat să-l omor şi nici s-o urăsc pe mama. Şi atunci cu ce m-aajutat iubirea de care se face atâta caz?" Problema fundamentalăcare o frământă pe tânăra femeie e legată, aşadar, de inţelegerearaportului dintre fapte şi motivaţiile care se ascund indărătullor. Dintre raţiune şi suflet, dintre etic şi psihologic. Problemăgreu de lămurit, de vreme ce a frământat multe minţi luminate, de-alungul vremii. Scândurica ajunge insă singură, prin reflecţiepersonală, la concluzia iraţionalităţii vieţii sufleteşti, şi sesinucide lucid, in cunoştinţă de cauză, pentru că nu poate acceptao viaţă trăită la voia intâmplării, pe care nu poţi fi stăpân. Oviaţă absurdă, de vreme ce rămâne imprevizibilă, guvernată de aceaforţă oarbă căreia in vechime i se spunea destin. Roman alformării, educaţie sentimentală (trimiterea la Flaubert nu eintâmplătoare), Scândurica este, de fapt, o povesteemoţionantă despre ratare, suferinţă şi moarte. Dar asta nu o potpricepe decât cei dedulciţi cât de cât la zăbavalecturii.
Aruncând un ochi şi spre alteposibile modele decât acelea propriu-zis literare, observăm căatmosfera aduce mult cu aceea din Filantropica, dar şi dinLiceenii. Tot un biet "profesoraş" (aşa sunt alintaţi maitoţi fraierii nepricepuţi cu invârteala şi aliş-verişurileaducătoare de solidă chiverniseală) este şi Aristotel Tacu, tipulinsului de treabă, dar cu mult mai şters, fără şarmul luiSocrate-Caramitru, dirigul din mai vechea peliculă difuzată cuatâta succes pe marile ecrane, şi fără spiritul de aventură al"profului" jucat de Mircea Diaconu in filmul lui Caranfil. In afarăde educatorul acesta care câştigă sufletele elevilor, ceilalţiprofesori nu sunt altceva decât simpli membri ai "corpuluididactic", organism represiv, meprizat ca atare. "Smochina", spre alua numai un exemplu, e o variantă diafan-impersonală (din aceeaşifamilie cu "domnişoara Cucu" ori "madam Isoscel") de femeie inrăităin lunga aşteptare a festinului amoros, răzbunătoare cu predilecţiepe reprezentantele sexului frumos aflate la vârsta triumfuluibiologic. Personajele acestea de fundal, prinse in câteva tuşe,fără a dobândi propriu-zis pregnanţă tipologică, nu configurează oumanitate canonică şi nu sunt nici atât de consistente incât să deailuzia vieţii. In schimb, sugerează anumite atitudini in faţaexistenţei, şi o atmosferă foarte caracteristică. De altfel, cum ammai spus, prozatorul nu are vocaţie de reporter şi nici spirit dejurnalist, nu reţine decât scheletul evenimentului, fără a plimbainsistent oglinda pe scena strictei actualităţi. Infruptându-se cuun soi de voluptate masochistă dintr-un intreg ocean de locuricomune, izbuteşte performanţa de a surprinde foarte exacttrăsăturile cele mai caracteristice ale realităţii româneşti dedinainte şi de după '89: pe de o parte, lumea părinţilor formaţi in"epoca de aur", pe de alta, lumea fiilor tranziţiei sprecapitalism, a "copiilor fierţi in mămăligă", intre care nu se cascăaltă prăpastie, in fond, decât aceea a cunoscutului conflict dintregeneraţii. Copiilor le vine până la urmă mintea la cap şi sfârşescprin a da dreptate părinţilor, ca in romanele cu intrigăsentimentală de altădată (Suzi şi Cristiana par mai degrabă surori,ipostaze ale aceluiaşi tip feminin, situat la antipodul femeiiuşoare, deşi nu neapărat ticăloase, precum Sexolita).
Familia, şcoala şi celelalteinstituţii sociale sunt sistematic puse sub lupă şi demitizate, casă folosesc şi eu o vorbă la mare căutare. Apoi, numeroase suntchiar trimiterile explicite la mitologie, prozatorul vădind oplăcere deosebită in a bate şaua cu tot soiul de răstălmăciripretins "deconstructivisto-postmoderniste" ale Bibliei (ipotezaunui Dumnezeu-femeie ş.a.), ale miturilor, fie naţionale (Mioriţa,Manole - văzute nu cu ochiul innegrit de tainică suferinţă al luiCristian Popescu, de pildă, cât cu amuzamentul şmecheresc al unuiFlorin Călinescu, trecut prin gâlgâitura mâloasă a fracturiştilor),fie de faimă universală (Tristan şi Isolda) - probabil ca săinţeleagă oricine cum stă treaba, fără prea mult efort şi fărăcomplicate proptele livreşti.
Poate că, intr-adevăr, culturase cere tradusă in limbajul străzii şi al realităţilor imediate,aşa cum susţin inverşunaţii adolescenţi din proza lui Dan Miron,autor despre care, sunt sigur, vom mai auzi.
ANTONIO PATRAS (n. 1973).Critic literar, conferentiar la Facultatea de Litere, Universitatea"Al. I. Cuza", Iasi. Debut publicistic: 1998, in revista"Convorbiri literare"; doctorat in filologie (2002); membru alUniunii Scriitorilor Romani; redactor la revista "Convorbiriliterare", unde semneaza rubrica "Cerneala simpatica"; coordonatoral colectiei de istorie literara la Editura Universitatii "Al. I.Cuza", Iasi. Volume publicate: Ion D. Sirbu - de veghe innoaptea totalitara, 2003; Fragmentarium - impresii despreoameni si carti, 2006; Ibraileanu. Catre o teorie apersonalitatii, 2007.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
