• Leu / EUR4.7559
  • Leu / GBP5.4795
  • Leu / USD4.1941
Ziarul de Duminică

IASII LUI PATRAS/ Despre niste gândaci si alti demoni

IASII LUI PATRAS/ Despre niste gândaci si alti demoni
Scriitor cu o personalitate polivalenta, cunoscut publicului larg fie in ipostaza de memorialist si cercetator infatigabil al comunismului românesc, fie in cea de exeget sagace al operei lui Mateiu Caragiale, fie, mai nou, in postura de cronicar de film, cu rubrica permanenta in "România literara", universitarul Angelo Mitchievici pare sa se afirme, pe lânga toate acestea, drept cel mai serios interpret (singurul, daca ma gândesc bine) al fenomenului decadentei in cultura noastra, având in vedere ca tema in cauza a facut chiar obiectul propriei teze de doctorat.
Si nu ma refer la o teza oarecare, ci la un studiu laborios, pe care autorul l-a incheiat dupa ani buni, in urma unor stagii indelungate in bibliotecile românesti si straine, dar si in muzeele lumii. Coordonata de Sorin Alexandrescu si gratulata nu de mult, la universitatea bucuresteana, cu distinctia maxima (Summa cum Laude), lucrarea urmeaza sa vada curând lumina tiparului (din pacate doar intr-o varianta prescurtata, impusa de editor), si tot in viitorul apropiat vrednicul carturar a anuntat aparitia unui tom masiv, de maxim interes pentru pasionatii de imagologie, despre memorialele calatorilor români in URSS.
Pâna atunci, insa, Angelo Mitchievici si-a mai acordat un ragaz, atât cât sa-si aminteasca de prima sa vocatie, aceea de prozator (care va fi deprins un pic din tainele meseriei la cenaclul studentesc "Litere", sub atenta obladuire a lui Mircea Cartarescu), si sa adune intre doua coperte povestirile scrise de-a lungul vremii, de la jumatatea anilor 90 incoace. Asa s-a ivit "Cinema", cartea recent publicata la Polirom in colectia "Ego. Proza" si entuziast primita de critica, inteligenta prefata a lui Paul Cernat acordând la acelasi diapazon, al elogiului binemeritat, tonul majoritatii cronicilor (numai Bianca Burta-Cernat si Mihai Iovanel au tinut sa adauge, ca de obicei, un bemol discret la corul admiratiei generale). Si nici nu se putea sa fie altfel, câta vreme proza lui Angelo Mitchievici se singularizeaza pregnant, in raport cu modestele incercari ale colegilor sai de generatie, atât prin stilul elaborat, de o seducatoare expresivitate estetizant-manierista, cât si prin "temele" predilecte (deliberat anacronice, "inactuale": iubirea ca experienta fantasmatica, memoria, evaziunea in timp si spatiu etc.) sau prin viziunea nostalgic crepusculara, de o tulburatoare frumusete cu patina de belle epoque.
Intr-adevar, prozele incluse in volumul "Cinema" se revendica in mare masura de la o poetica a fantasticului si a experimentului livresc, cu ecouri din literatura maestrilor sud-americani (de la Márquez si Sábbato la Cortázar, Borges sau Bioy Casares) dar si din multe alte "directii" (de la romantism la postmodernism), toate insa reconfigurate in cheia unei formule personale de mare rafinament. Nota distinctiva trebuie asadar cautata nu atât in "inventie" stricto sensu, cât in compozitie, de unde si preferinta obsesiva pentru anumite modulatii tematico-stilistice, ca sa nu mai vorbim de maniera foarte ingenioasa de a demonta si reconstitui mecanismele narative traditionale, in vederea ilustrarii caracterului inselator al iluziei realiste. Dar, dincolo de virtuozitatea tehnica, textele respira autenticitate (e drept, una aparte) si reusesc sa transmita niste emotii greu de pus doar pe seama tertipurilor livresti. N-am cum sa nu constat ca, prin ceea ce are mai bun proza sa, Angelo Mitchievici face parte din casta aristocratica a scriitorilor educati in cultul pentru frumos, asemeni cavalerilor din mult indragita carte a lui Mateiu Caragiale. Asa se explica de ce, in majoritatea bucatilor din volumul in chestie, personajele sunt mai putin inclinate sa-si traiasca propriu-zis viata, cât sa si-o contemple, sub forma sublimata a unor imagini tezaurizate in memoria afectiva - de unde si fascinatia fata de "eternul feminin", si sensibilitatea pentru lucrurile care nu mai sunt, cu intregul cortegiu de trairi sau senzatii retrospective, si cu tristetea insotind mereu, ca un memento funebru, sentimentul acut al ireversibilului.
Drept urmare, cu riscul de a fi considerat desuet (sau, mai rau, "artificial") intr-un context favorabil ancorarii in imediat prin recursul obligatoriu la mijloacele jurnalului sau gazetariei, prozatorul comite erezia de a incalca pactul lecturii (minimaliste) in cheie mimetica, pentru a se reintoarce de fapt, prin imagine si simbol, la acea literatura care, dupa vorba unui poet intelept, redescopera arhetipurile, "instruind de lucrurile esentiale". In fond, prin insusi faptul ca se indeparteaza de la calapodul asa-zicând "realist", proza lui Angelo Mitchievici raspunde peste timp, mutatis mutandis,dezideratului calinescian privind natura simbolic-universala, de o clasicitate perena, a artei, ramânând totodata tributara unei sensibilitati sui generis,pe care Paul Cernat o atribuie, intr-un studiu recent, "modernismului retro".
Povestirile din volumul Cinema reitereaza, dupa principiul compozitional al temei cu variatiuni, o schema conflictuala stereotipa, cu rol de mise en abime - e vorba despre eterna confruntare dintre realitate si fictiune, literatura si viata, ilustrata aproape didactic (si deloc intâmplator!) in forma inselatoare a unor povesti de dragoste cu final previzibil. Iar in aceste povesti, femeia, misterioasa ca un sfinx, nu e nicaieri un prilej de rasfaturi vulgare sau de edulcorate lamentatii sentimentale, pentru a deveni, in schimb, o fantasma (era sa zic "naluca") ce trezeste la viata imaginatia, "trâmba de vedenii". Ca atare, nu-i greu de inteles de ce, in povestirile lui Angelo Mitchievici, indragostitii cauta mereu in iubire ceva mai adânc decât dragostea insasi: si aceasta cautare semnaleaza, de fapt, vocatia artistica, adica tentatia irepresibila de a aduce o corectie realitatii, care se cere modelata dupa niste tipare imaginare. Câta imaginatie, atâta pasiune, si, deci, atâta "realitate" - iata crezul prozatorului deghizat in vânator de iluzii si al fascinantelor sale personaje!
Ca sa dau numai un exemplu, in cea mai tulburatoare povestire din volum, Masina de amintiri (care poate fi citita si ca arta poetica), protagonistul aluneca de buna voie in captivitatea propriului sau trecut, reactivat artificial cu ajutorul unui aparat oarecare, inventat absolut din intâmplare de un frizer pe nume Seferis. Eroul nostru, plictisit de rutina relatiei amoroase cu o femeie comuna, cauta la inceput doar divertismentul, curios sa testeze pe propria-i piele dubioasa inventie. Onest, Seferis il previne ca aparatul nu garanteaza evaziunea intr-un minunat paradis artificial, cât timp "nu e vorba de vise, ci de un fel de retraire", calitatea acesteia depinzând exclusiv de emotiile "subiectului". Insa, fapt semnificativ, emotiile s-ar datora integral resuscitarii succesive a unor instantanee fotografice, derulate ca intr-un film - ceea ce inseamna ca sensibilitatea noastra nu rezoneaza cu adevarat decât la imagini, vazul fiind unicul simt capabil sa puna in miscare iubirea, memoria si, prin ea, trecutul. In consecinta, cum insatisfactia erotica din viata banala de cuplu determina punerea in functiune a "masinii de amintiri", nu-i greu de priceput de ce barbatul se intoarce nostalgic inspre momentele de gratie ale unei iubiri din trecut - aceeasi, de fapt, dar resimtita acum cu o intensitate sporita de farmecul amintirii. Altfel spus: in Mia, femeia alaturi de care traieste in prezent, barbatul o cauta pe cealalta, pierduta de mult; dar, rememorând cu emotie iubirea de odinioara, vânatorul de imagini sfârseste prin a se indragosti de-a binelea de actuala sa partenera.
Dincolo de unitatea tematica si de viziune, povestirile isi pastreaza o anumita autonomie in raport cu ansamblul, cu toate ca ordinea dupa care au fost plasate in volum indica sensul unei evolutii si a unor corespondente nu lipsite de noima. Astfel, de la o poetica a atmosferei relevabila in textele din prima parte a cartii, unde se face simtita acut fibra nostalgic-elegiaca (vezi Cinema, In arsita ploii, Gradini suspendate), autorul aluneca tot mai mult inspre o scriitura livresc-intertextuala, de mare virtuozitate, deconstruita insa ironic in ultimele bucati (Masina de vise, Alergatorii, Niste gândaci). Atitudinea fata de imagine defineste de fapt, in toate cele zece bucati din volum, un anumit tip de raportare la viata (estetica sau non-estetica), in functie de sensibilitatea si inteligenta protagonistilor. Or, daca batrânul cinefil din prima povestire ilustreaza tipul estetic pur, obisnuit sa priveasca realitatea concreta (altminteri, insuportabila) prin aburii unui coniac fin si prin perdeaua de fum a unei tigari (majoritatea personajelor incearca asemenea voluptati), pentru a se regasi pe sine doar in lumea fantasmelor de pe ecran, protagonistii celorlalte naratiuni traverseaza niste experiente ceva mai impure, câta vreme nu se multumesc sa fie doar spectatorii detasati si lucizi ai propriei lor existente. Barbatul tânar sufera in amor, neputând sa accepte senin duplicitatea femeii iubite, sau experimenteaza, ca eroii lui Mircea Eliade, iubirea simultana pentru doua femei (numai in aparenta) complet diferite (si, evident, unice, câta vreme poarta numele fantasmelor nemurite de Petrarca si Dante). Urmarit mereu de o umbra care-i intretine iluzoria patima amoroasa (vezi scrisorile necunoscutei din Dragostea va incepe mâine), abia in pragul mortii izbuteste el sa se elibereze de amagirile trupului si sa-si intâlneasca ursita, in forma, resuscitata prin amintire si vis, a unei imagini feminine de fantastica puritate (ca in Alergatorii, unde sfârsitul apropiat readuce la viata memoria iubitei pierdute).
Insa mesajul asa-zicând pedagogic al cartii exprima vointa singularizarii de vulgul nestiutor (chiar din tinerete!), printr-o atitudine pur estetica in raport cu viata (si, implicit, cu imaginea ei), ambitie ilustrata magnific de protagonistul ultimei povestiri (Niste gândaci). E vorba despre istoria unui copil crescut in România comunista intr-o familie-model, in care obedienta fata de autoritate si respectul sacrosanct al conventiilor inabusa sentimentul datoriei morale pentru bunicul excentric, iubitor de gândaci si opozant al noului regim politic de dupa razboi. Calcând pe urmele bunicului sau, tânarul stârneste indignarea unor potentiali socri prin indiferenta afisata cu prilejul unei mese festive, atunci când descopera in propria farfurie câteva insecte nevinovate. Odata ratat mariajul, bizarul personaj emigreaza intr-o tara capitalista, unde continua sa se consacre meseriei de medic si pasiunii pentru gândaci. Se indragosteste din nou de o femeie frumoasa si fara prejudecati, care insa nu intelege sa fie pe locul doi si striveste cu o infinita oroare imensul gândac descoperit in apartamentul iubitului ei. Resemnat, barbatul culege trupul neinsufletit al acestui vechi frate de suferinta si il inghite tacticos intr-un parc, sub privirile ingrozite ale cetatenilor de prin preajma. Morala e ca nu gândacul in sine pare sa fie dezgustator, ci imaginea lui; din perspectiva pur estetica insa, o astfel de imagine nu e cu nimic mai dezgustatoare decât oricare alta. Asadar: numai pentru ca sunt lipsiti de educatie estetica se arata oamenii scârbiti de gândaci, in loc sa contemple, senini, desenul lor stilizat.
In aceeasi grila de lectura se cuvine sa citim, prin urmare, intregul volum, ca pe un "roman" en miettes al educatiei estetice si sentimentale, la drept vorbind singurul de asemenea rafinament din literatura româna actuala. Date fiind si celelalte calitati de exceptie ale scrisului sau, Angelo Mitchievici debuteaza (helas!) in maniera unui prozator pe deplin format, cu o grifa stilistica inconfundabila si cu o forta creatoare de invidiat, de la care ne asteapta curând, sunt convins, si un roman in toata puterea cuvântului.

ANTONIO PATRAS (n. 1973). Critic literar, conferentiar la Facultatea de Litere, Universitatea "Al. I. Cuza", Iasi. Debut publicistic: 1998, in revista "Convorbiri literare"; doctorat in filologie (2002); membru al Uniunii Scriitorilor Romani; redactor la revista "Convorbiri literare", unde semneaza rubrica "Cernela simpatica"; coordonator al colectiei de istorie literara la Editura Universitatii "Al. I. Cuza", Iasi. Volume publicate: Ion D. Sirbu - de veghe in noaptea totalitara, 2003; Fragmentarium - impresii despre oameni si carti, 2006; Ibraileanu. Catre o teorie a personalitatii, 2007.

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7559
Diferență: -0,0357
Ieri: 4.7576
Azi: 4.1941
Diferență: 0,0072
Ieri: 4.1938
Azi: 5.4795
Diferență: 0,2525
Ieri: 5.4657
Azi: 4.1867
Diferență: -0,0668
Ieri: 4.1895