Ziarul de Duminică

Imaginea Ploieştilor în literatură/ de Stelian Ţurlea. GALERIE FOTO

GALERIE FOTO

GALERIE FOTO

Autor: Stelian Turlea

14.03.2013, 23:59 101

Gottfried Benn

Melancolie

Versuri şi aforisme alese

Editura Vremea

Prefaţa şi traducerea aforismelor de Ioana Orleanu. Transpunerea versurilor şi ilustraţiile de Mircea Barnaure. Ediţie îngrijită de Ioana Orleanu. Antologia cuprinde o selecţie de 60 de poezii şi 240 de aforisme care oferă publicului român, pentru prima oară, o privire de ansamblu asupra operei lui Gottfried Benn. Poeziile sunt prezentate bilingv. Aforismele, grupate cronologic pe teme, sunt extrase din corespondeţa, proza şi eseurile sale. Gottfried Benn a fost unul dintre cei mai importanţi poeţi germani moderni.

 

Cătălin Mihuleac

Aventurile unui gentleman bolşevic

Editura Cartea românească

Un roman scris în maniera satirei politice, dirijat cu subtilitate către grotesc şi fantastic. Tovarăşul Ion Scutelnicu, „gentlemanul”, artistul socialist Emil Faure (alias Vasile Buliga, copil din flori al unei studente amatoare de aventuri muncitoreşti la hidrocentrala de pe Argeş), „generoasa” tovarăşă Ella sunt protagonişti şi exponate însufleţite ale dioramelor teribil de verosimile din postrevoluţionarul „Muzeu al comunismului”. Intriga dinamică, anecdotica spectaculoasă, numeroasele picanterii sunt doar câteva dintre calităţile acestei savuroase comedii bufe. „Gentlemanul bolşevic – scrie autorul –  este tot ce a reuşit să creeze mai spectaculos România ultimului sfert de secol, în materie de vietăţi pe două picioare. Gentlemanul bolşevic e un hibrid care a prins imunitate la toate vaccinurile istoriei.”

 

Louis Sachar

Tabăra

Editura Arthur

Traducere din limba engleză de Christina Anghelina. Ilustraţii de Ioana Mladin. Colecţia Cărţi cu tâlc. Stanley Yelnats, eroul acestui roman, se află sub povara blestemului abătut asupra stră-străbunicului său bun-de-nimic-şi-hoţ-de-porci-împuţit. Mereu în locul nepotrivit la momentul nepotrivit, Stanley nimereşte în mijlocul unui grup de adolescenţi, alături de care trebuie să îşi modeleze caracterul.

Cartea lui Louis Sachar a primit National Book Award for Young People’s Literature şi medalia Newbery pentru „contribuţii deosebite aduse literaturii americane pentru copii.” Louis Sachar (n. 1954) este un autor american de cărţi pentru copii şi adolescenţi. A devenit celebru datorită seriei Sideways Stories From Wayside School şi romanul Tabăra (Holes).

 

Dan Gulea

Pluviografii

O istorie a culturii române de la Ploieşti

Editura Paralela 45

Dupa cele doua volume în care analiza teme moderne ale literaturii române, Dan Gulea caută acum să reconstituie imaginea a cinci secole de scrieri, literare sau jurnalistice, româneşti sau străine, despre Ploieşti. „La nivel ficţional, Ploieştiul, în funcţie de intenţiile şi dorinţele autorilor, a fost comparat cu orase sau locuri dintre cele mai diferite, fiind un element, de pildă, de marcare a granitei spre «lumea cealaltă»: incidental, la Mircea Eliade, ori un oraş asemănător cu o capitală sau alta, antică ori modernă. ... Caragiale îi croieşte Ploieştiului şi o înfăţişare medievală, cu exprimări ambigue, de tipul «cetatea clasică a Ploieştilor» (1893), expresie ce desemnează poate ziduri si metereze, alături de apa dătătoare de viaţă: «Dâmbul ... un fluviu ce curgea la marginea cetăţii Ploieşti, numai când plouă 6 săptămâni d-a rândul» (1874, articolul de debut al scriitorului). Apoi, mai clar, dramaturgul pune urbea sa natală într-o serie totală, la începutul unei schite: «Parisienii au aperitivul, vienezii fanfara, ploestenii politica» (Slăbiciune, 1899).” Din păcate, autorul este departe de a-i fi avut în vedere pe toţi autorii care au descris Ploieştii.

 

Lucia Verona

Moartea zboară cu low cost

Editura Tritonic

Volumul cuprinde trei povestiri - „Misterul de la Casa Scriitorilor”, „Moartea zboară cu low cost” şi „Memoriile unui anticar”. Autoarea continuă aventurile cu eroina imaginată într-una dintre cărţile anterioare, „Crima de la jubileu”, anume soprana de coloratură Stella Marian-Harruington, femeie cu prezenţă de spirit, înzestrare de anchetator, capacitatea de a citi natura umană şi a de a descoperi mistere.

 

Xavier-Marie Bonnot

Ţara uitată de timp

Editura Trei

Traducere din franceză de Doru Mareş. „Comandantul Michel de Palma găseşte un cadavru a cărui faţă este ascunsă de o mască tribală înfricoşătoare. Sub ea, se află o rană misterioasă; se pare însă ca n-a fost provocata de un glonţ. Înconjurat de măşti şi cranii pictate, de Palma aude sunetele unui flaut venind de undeva de la etajele superioare. Având putine piste, de Palma începe sa cerceteze povestea călătoriei în Noua Guinee, întreprinsă cu şaptezeci de ani mai devreme, de către doctorul care a fost asasinat. În această călătorie a fost însoţit de un colecţionar de artă oceanică, Robert Ballancourt. În cursul anchetei, de Palma şi echipa lui dau de urma unor afaceri ilegale cu obiecte de artă care au loc în docurile pustii ale Marsiliei.”

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO