Iesim din Durban, spre Valea celor 1.000 de dealuri, pe o autostrada ce se arcuieste suplu printre cocoasele de pamant si stanca, acoperite cu arbusti plesuvi.
Periferia orasului inseamna cartiere luxoase, construite de aventurierii olandezi sau englezi, veniti aici sa creeze o lume noua. Vaile cochete, inconjurate de peluze impecabile si aranjamente florale uluitoare, surse de incantare si reverie. Ce sansa pentru populatia indigena a acestei tari sa intalneasca civilizatii atat de inaintate, care sa le permita accesul la asfalt direct din cort! Este si explicatia avansului considerabil pe care Africa de Sud il are fata de surorile traitoare pe continentul negru.
Cu cat te indepartezi de aglomeratia urbana, casele sunt mai saracacioase, pentru ca in vale sa se risipeasca in dezordine, tabloul semanand in noapte cu o bucata de cer adanc, luminat de puncte stralucind dupa reguli straine muritorilor. Privelistea are ceva din favelele braziliene, cu deosebirea ca acolo tarcurile umane sunt mult mai inghesuite, aproape irespirabil.
Ne oprim intr-o tabara zulu, alcatuita din cateva colibe din stuf si nuiele, mirosind a fum inecacios. Muzeul in aer liber este situat la poalele muntilor, ceea ce face ca vantul sa sufle taios, condamnandu-i pe zulusi sa se zgribuleasca fara retinere langa foc. Suntem condusi in lacasul marelui sef, un barbat ciocolatiu, vanjos si tanar, care ne priveste cu profesionalism sobru prin ochii inrositi de alcool; din cand in cand, isi mangaie buzele carnoase cu limba lata si umeda. Soldurile sunt ascunse in piei taiate si infasurate anume, iar mai jos de genunchi atarna fasii de blana. Sta pe o ridicatura lemnoasa si ne fixeaza cu superioritate, chiar daca uneori devine contemplativ (ghidul are grija sa ne explice ca onorabila noastra gazda isi cauta inca o sotie. A patra, dar are nevoie de unsprezece vaci pentru a-si realiza dorinta).
Parasim salonul oval zulus - in care avusesem grija sa respectam cu strictete legea locului: barbatii in dreapta, iar femeile in stanga - si pasim in ?sala de spectacole?, ce se deschide ireal spre dealurile pierdute in zare, in pasteluri verde albastre. Pentru o clipa accept sa cred ca aici se sfarseste lumea si incepe paradisul. Doar degetele eoliene lungi si subtiri, se strecoara suav printre coardele melodioase ale harfei de stuf, plasmuita de colibe, lasand sa-i scape sunete nepamantene.
Un tipat de femeie, puternic si prelung alunga visarea, chemandu-l in scena pe partenerul sortit sa-i fie Romeo. Cei doi indragostiti se reped unul la altul, isi arunca brutal cuvinte neintelese, parand mai degraba inamici decat amorezi. El, cu vocea pitigaiata sau tunatoare, isi vantura violent sulita, face tumbe si loveste aerul cu scutul, starnind ilaritatea si hazul spectatorilor. Dupa zbateri chinuitoare, Julieta ii primeste avansurile cu un I love you languros, lasandu-i zalog un sir de margele. Ceilalti membri ai tribului se strang in jurul actorilor principali, cantand si dansand dumnezeieste, pe fundalul inefabilului mistic, revarsand zbuciumul neamului atat de incercat.
Plecam, iar din autocar o zaresc pe capetenia zulusilor, imbracata in blugi si tricou, tinand in mana o sacosa. Pare o fiinta oarecare in drumul spre locuri comune, iar vraja se destrama rebarbativ. Paseste usor, retinandu-si cu greutate zambetul farsei reusite, iar eu incerc sa ghicesc adevarata masca a individului, indignat de confuzia realitatii cu fictiunea sau invers.
Aidoma indigenului nevinovat, ce m-a ademenit cu o seducatoare aparenta, conducatorii de stat intra si ies in si din rol pentru a reveni la panoul electric sau la catedra (ca sa revin in Europa central-estica), fara sa stim care le este de fapt masca.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
