Am intrat prima data in atelierul Simonei Vasiliu Chintila in urma cu aproape un deceniu, gratie unei relatii de familie. Am cunoscut astfel o doamna a carei caldura sufleteasca emana deopotriva in tablourile sale si in felul ei de a fi. Stiam dinainte ca face parte dintr-o adevarata "dinastie" artistica: regretatul sau sot, Spiru Chintila, a fost nu doar un pictor apreciat (tablourile sale se vand si azi, la preturi bune, prin licitatii), ci si presedinte al Uniunii Artistilor Plastici. Iar unul dintre cei doi baieti, Andrei, picta pe atunci cot la cot cu mama lui.
Am revenit in atelierul din Pangrati de mai multe ori, de regula in vizite amicale, impreuna cu sotia mea, apoi cu primul nostru baiat, apoi si cu al doilea... Pentru ei - dar si pentru mine - spatiul acela de creatie este un univers fascinant, in toata simplitatea si modestia lui, caci doamna mai are inca din culorile si pensulele economisite de Spiru Chintila...
O singura data am fost acolo in interes profesional, in scopul unui reportaj prin mai multe locatii similare, idee starnita tocmai de incursiunile in atelierul Chintila. Asa am putut sa constat ca, la fel ca hotelurile, spatiile creative sunt - material vorbind - de una, doua, trei, patru sau cinci stele, dupa posibilitati. N-o sa uit niciodata, de pilda, "pestera" sculptorului Joe (Ion) Minea, din curtea Universitatii Nationale de Arte, un spatiu amarat, bantuit de o hoarda de comunitari, dintre care unul era aureolat de legende...
Soarta a vrut sa nu-l intalnesc niciodata pe Andrei Chintila. La un moment dat, am aflat de la mama lui ca e bolnav. Grav. Toate eforturile medicilor - inclusiv ale celor din strainatate - aveau sa dovedeasca zadarnice. Simona Vasiliu Chintila a rezistat de necrezut acelei perioade, fara indoiala sperand pana in ultima clipa. Andrei s-a prapadit la nici 49 de ani.
Acum, cu sprijinul UAP, i-a deschis o expozitie retrospectiva la galeria Appollo. Am mers la vernisaj din drag de doamna Chintila. Acolo ne asteptau doua surprize. Mai intai, faptul ca au venit neobisnuit de multi oameni, aproape doua sute! Am mai fost la vernisaje si stiu ca e ceva iesit din comun. Apoi, daca intentionam sa scriu oricum despre soarta tragica a artistului, o fac acum cu inima deschisa pentru ca tabourile sunt, majoritatea, extraordinar de frumoase. N-am pierdut doar un tanar talentat, am pierdut cu adevarat un artist. Dumnezeu sa-l odihneasca!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
