E de mirare cum un oras ca Iasiul, vestit pentru atmosfera sa melancolica, decadent crepusculara (daca nu ma insala memoria, parca abatele de Marenne compara culoarea cerului de aici, din capitala Moldovei, cu azurul Italiei), a ratat sansa unei superioare impliniri estetice.
Ar fi avut dreptul la ea, prin fericita imbinare organica intre mediul natural si rafinatele edificii iesite din mana omului, cu farmecul lor neostentativ, discret, surprins in cateva stampe naive de epoca. Intins pe largi suprafete si dealuri arcuite domol, locul ofera un adapost confortabil si indeamna la reverie tocmai datorita deschiderii pe orizontala, ce face ca ochiul sa zburde in voie pana hat, departe, fara a se simti strivit de salbatica explozie vegetala din imediata proximitate.
Intr-adevar, probabil si din cauza reliefului, ieseanul isi poate permite luxul de a privi natura de la distanta, ca pe un peisaj incantator, transformand asadar amenintarea stihiilor dezlantuite intr-un bine venit prilej de jubilatie contemplativa. Pacat insa ca nu s-a gasit nici pana azi un maestru care sa zugraveasca in toata splendoarea spectacolul asfintiturilor insangerate de toamna tarzie, cand soarele agonizeaza superb, ca un ghem de foc destramat in fasii. Ori momentul acela unic, cand cerul se intuneca de invazia ciorilor care acopera zgomotul clopotelor sunand vecernia cu tipatul lor sinistru, asurzitor.
Ei bine, cu exceptia lui Eminescu, sensibil la astfel de lucruri prin insasi natura talentului sau (desi in Sarmanul Dionis prefera sa descrie Iasiul din vremea lui Alexandru cel Bun), putini scriitori de talent s-au aratat cu adevarat fermecati de poezia locului. De la Alecsandri, Negruzzi si Russo ne-au ramas niste interesante schite de moravuri, din care lipseste intentia transfigurarii artistice.
Cat despre Creanga, ce sa mai zici? Se stie cat de nesuferite ii erau raspopitului nevinovatele ciori, pe care le lua la ochi cu pusca din chilia sa de la Golia! Asa se face ca, in locul capodoperelor fanteziei gotice si ale solitudinii metafizice (Bacaul a fost mai norocos!), Iasiul a dat in genere o literatura minora, descriptiv-evocatoare, dizolvand in siropul sentimental esentele tari ale melancoliei romantice. Nu-i vorba, Mihai Ursachi, Nichita Danilov sau Cezar Ivanescu au facut mult pentru a schimba imaginea dulceag-pitoreasca a orasului, vehiculata de condeierii neinspirati. Din pacate insa, realitatea vrea parca dinadins sa tina pasul cu portretul-stereotip, ajustat si acesta, firesc, dupa oameni si vremi.
De la epoca in care vinul se bea in oale de lut, iar pastrama fripta pe jar se inghitea direct de pe foc, la timpurile ceva mai civilizate, cand apar gradinile de vara cu lautari, orasul a ramas un fel de sat mare, traind intr-o frumoasa primitivitate rustica. Abia modernizarea rapida, uniformizatoare, avea sa produca mutatiile necesare saltului calitativ, de la nepasarea tribala la constiinta de sine si nelinistitele interogatii identitare. Or, tocmai desprinderea de mai vechiul modus vivendi (si de spatiul acela organic, in care interiorul caselor se prelungea in afara prin gradini imense, pline de rod, favorizand un trai indestulat, chiar prea indestulat, cu betii strasnice si chefuri prelungite pana in zori) constituie de fapt sansa de care iesenii trebuie sa profite acum din plin.
Semnele bune au inceput deja sa apara, si nu oriunde, ci in chiar inima orasului, la parterul Bibliotecii Centrale Universitare "Mihai Eminescu", unde s-a deschis de aproape doi ani cafeneaua studenteasca Sage, unicul loc din Iasi in care se consuma ceai, fara alcool si fara tigari, doar ceai, servit cu o eleganta desavarsita, dupa codul prescris de secole minunatului obicei.
Cine cauta un strop de liniste in vacarmul cotidian aici il gaseste. In plus, sorbit pe indelete din cesti de portelan lucrate manual, intr-un cadru auster si placut, prielnic meditatiei, ceaiul arunca asupra lucrurilor alta lumina, purificata de impuritatile actualitatii, ca sa nu mai vorbim despre aburii grei ai vinului si mancarurilor grele de altadata. Un pian canta undeva, in surdina. Cateva fete frumoase isi arunca ochii distrat prin carti sau prin revistele puse la dispozitia clientilor plictisiti de propriile ganduri. Atmosfera are ceva aparte, de lustru aristocratic cu totul neobisnuit in ambianta marcata de ubicuitatea pitorescului si a sensibilitatii de romanta provinciala.
De aceea, poate, imi place sa-mi imaginez ca la Sage vor zabovi pentru cateva clipe, in fata bolurilor imbietoare, artistii care vor schimba un pic imaginea Iasiului. De altfel, unul dintre cei mai cunoscuti membri ai grupului prin prestatiile sale pianistice de duminica seara, Alex Marinescu, a debutat deja ca prozator cu un roman... gotic (nota bene!), iar profesorul universitar Radu I. Petrescu, poet rafinat si exeget de mare subtilitate al lui Baudelaire, a ales de curand sa debuteze ca artist plastic si sa faca o expozitie cu lucrarile sale de referinta - tot la Sage, fireste!
Pana una alta, lumea merge mai departe, desi la Iasi, in amurg, ciorile fac uneori galagie mare.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
