- Dragi români, dragi cetăţeni, vreau şi eu să vorbesc! Am problema mea, am problema mea...!
Cea care strigă, smulgându-se din mulţimea adunată în faţa balconului, era o femeie din categoria viespe, mică la trup, cu un mijloc conturat, care călca mărunţel şi des.
- Poftim, poftim... ! Cuvântul este al poporului. Dacă nu vorbim acum, când ne-am câştigat acest drept, vom tăcea pentru totdeauna. Poftim, stimată doamnă!
Cel care o încurajă pe femeie era asistentul Radu Bolboacă, care o prinse de braţ, dar femeia i se desprinse repede, făcând o piruetă pe lângă el.
Regizorul se uită în caietul său, îl răsfoi, se uită din nou la femeia care deja urcase în balcon, care avea o agitaţie greu de controlat, de parcă era acţionată de nişte fire nevăzute. Nu-şi dădea seama dacă era sau nu din povestea sa.
Cine sunteţi? Ce vreţi să ne spuneţi?
- Vreau să vorbesc despre avort, despre acest drept elementar al femeii de a naşte doar atunci când doreşte, să facă prunci numai cu cine doreşte. Mă adresez femeilor din acest loc, femeilor din această ţară, femeilor din întreaga lume...
- E greu cu transmisia mesajului în întreaga lume, deocamdată, spuse asistentul Bolboacă, dar e bine să încercăm, stimată doamnă... Continuaţi, vă rog.
- Am făcut douăzeci şi două de avorturi până acum, vă daţi seama?
- E greu să-mi dau seama, stimată doamnă, nu am experienţă, îi răspunse tot Radu Bolboacă.
- Da, continuă femeia, de douăzeci şi două de ori mi-am riscat viaţa în cele mai grele şi ciudate condiţii. Am făcut avort cu zeamă de lămâie pe care mi-am introdus-o cu o seringă în uter. Am făcut avort cu aspirină pe care mi-am introdus-o în vagin, ca să creez mediu acid, ca să ucid fătul. Am avut arsuri, de m-am pişat pe mine de durere. Am folosit şi irigatorul, cu un amestec de ceaiuri, cu spălături de cinci, şase ori pe zi. Mergeam cu irigatorul după mine la serviciu, ca şi cum aş fi purtat o ploscă. Apoi m-am dus la un nenorocit de asistent de la morgă acasă, unul Marcu, să îmi facă un avort şi m-au violat patru hăndrălăi de la echipa de rugby de am mers împleticit trei săptămâni de parcă aveam o sfeclă în fund. A fost groaznic şi pentru ce...? Ca să naştem aplaudaci pentru japiţa de Elena, urâta dracului! Şi ştiţi care a fost cel mai nasol avort? Acum un an am rămas gravidă cu tovarăşul Chelaru, de la cadre, de la judeţ, de la Vâlcea. Eu umblam să primesc o repartiţie pentru casă, el îmi promitea că mă rezolvă...! Om însurat, serios, cu nevastă şefă de cooperaţie, madamă cu coc, şefă fedeuse, tot tacâmu`. Eu, hotărâtă să păstrez sarcina. El, că nu şi nu. Mă caută nevasta lui Tovchelaru, că ştie de relaţie, că îl iartă şi pe el, că mă iartă şi pe mine, că lugu, lugu, că nu se cade să ne stricăm cariera, că femei suntem, că să facem un avort după toate regulile. Ca să nu vină acasă la mine cu mâna goală, mi-a adus trei kilograme de măsline, un ciorchine de banane, un bax de pateuri ceheşti, erau vreo douăzeci de cutii, o jumătate de kilogram de cafea boabe, opt săpunuri Duru, un deodorant Cordial şi trei cutii cu prezervative chinezeşti. Am acceptat, cu greu. Ce face nevasta lui Chelaru, Coca? Mă duce la psihiatrie şi mă internează, de formă, dragă, de formă, ca să obţinem avizul doctorului ca să faci avortul legal. Că nebunele pot avorta legal. Am acceptat, ce să fac, eram deja la spital. Mă ţin ăia cinci zile în spital, la psihiatrie, ceva de groază, gratii la ferestre şi la uşă, aveam în salon cinci nebune sadea care mai de care mai zurlie. Şi Coca ioc, nu mai vine, nu mai trece, deja eram pensionară la nebuni, îmi dădeau pastile cu pumnul, care să mă facă să leşin toată ziua, numai că eu le strecuram celorlalte nebune din salon, că aveau nişte păhărele în care îşi ţineau medicamentele. Înghiţeau alea de toate, când le venea suca. Când vine o doctoriţă la contravizită, că ân general veneau numai asistentele care ne vorbeau numai din uşă, că le era frică, eu âi spun că eu nu sunt din filmul ăsta, că nu-s nebună, îi povestesc de Tovchelaru, de madam Coca, de măsline, de săpunul Duru... Doctoriţa mă ascultă cu atenţie, se mai uită într-o fişă, îmi mai cere amănunte. Sunt însărcinată? Păi nu scrie acolo? Nu, nu scrie... Eu să turbez, încep să urlu, să drăcui, să dau cu pumnii în pereţi. Doctoriţa fuge, vin doi haidamaci, mă prind, mă bagă în cămaşă de forţă. Stau, mă liniştesc şi îmi zic că tactica nu e bună. Îmi bag o mască de spăşită, de cuminţică şi ăia mă scot din cămaşa de forţă, mă duc înapoi în salon. Vine o doctoriţă, să vadă ce şi cum. Asta e mai de treabă, stă şi mă ascultă. Vede că sunt în încurcătură. Eşti însărcinată? Da. În câte luni? În două şi jumătate. Zice ea, dacă mai susţii chestia cu Tovchelaru şi că nu eşti nebună, atunci nu mai putem să îţi dăm recomandare ca să avortezi. Ai de ales. Şi unde mai pui, mi-a spus ea, că de acum dacă ai certificat de la noi poţi avorta legal ori de câte ori vrei. Bă, de parcă aş avea robinet la fund, pentru plozi... ! Ies eu, scap de făt, mă duc să o caut pe madam Coca. O aştept la poartă la Cooperaţie. Când mă vede, se uită atentă la mine, parcă mă cunoaşte de undeva, dar nu ştie de unde să mă ia. Încep să îi povestesc de faza cu Tovchelaru, cu sarcina, cu măslinele, cu săpunul Duru… O văd că e încurcată, crede că la mijloc e o confuzie. Confuzie, ai? Mă reped în cocul ei, am tăvălit-o prin nişte găinaţ de porumbei de i-au mers fulgii. Dar nici mie nu mi-a fost uşor. M-a luat miliţia în ghionţi, în dubă şi m-au dus la secţie. După ce m-au legitimat, ce şi cum, le spun eu povestea vieţii mele şi ajung la faza cu internarea la psihiatrie. Ai certificatul? Îl am. Îl dau. Băieţii văd că eu abia ieşisem de la nebuni, aşa că devin mai amabili. Asta până când a sosit ambulanţa. Şi iar am ajuns la psihiatrie. Aici aceeaşi doctoriţă, aia de treabă. Măi femeie, îmi spune ea, nu te lua cu ăştia, că nu ai sorţi de izbândă. Eu am să-ţi fac un bine, că ştiu că nu eşti nebună şi am să te trimit la un sanatoriu pentru boli psihice unde mai mult trebuie să te prefaci, dacă vrei să îţi meargă bine. Şi aşa am ajuns la Glod. De asta, vreau să ştie întreaga lume că uite aşa mi-am nenorocit eu mintea şi curu`, pentru opt săpunuri Duru…!
Aplauze şi râsete.
Dar cum în mulţime erau mai mult bărbaţi, problema avortului era cam fără sens. Dar subiectul devenise simpatic prin modul plastic în care povestise femeia.
- Doamnă, doamnă, strigă doctorul Adamache… Am eu aici una bună, bună de tot. Nu mă pot abţine să nu o spun. Să vedeţi că are legătură cu cazu` matale…! Un tânăr medic e repartizat la dracu’n praznic într-un mic orăşel muncitoresc. Trec zilele, trec săptămâni şi luni şi vine vara. Să-şi ia concediu nu poate, că nu are înlocuitor. Iar înlocuitor cei de la direcţie nu-i promit decât la toamnă, la iarnă. De asta bietul doctor se înţelege cu un inginer să-i ţină locul, să facă el faţă cumva, până trage şi el o fugă până la mare. Îi explică cum că medicina nu e cine ştie ce, dacă vine unul răcit să-i pună picături în nas, dacă tuşeşte să-i dea sirop. Totul merge strună primele zile, inginerul se descurcă foarte bine până când vine o tinerică. Domnule doctor, am o mare problemă, am rămas gravidă şi nu vreau copilul. Nu se poate face nimic? Domnişoara insistă până îl înduplecă. De asta inginerul o întreabă: Domnişoară, de câte ori te pişi pe zi? De vreo trei, patru ori … Cam cât? Cam un sfert de litru odată. Inginerul ia o foaie de hârtie, ia un creion, se adânceşte în calcule şi apoi îi zice: Uite cum stăm, nu te pişi mata treizeci de zile şi se îneacă singur.
Hohote şi aplauze.
Fragment din romanul Laika, în pregătire la Editura Cartea Românească
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
