Într-unul dintre cele mai bunepoeme din Patria mea A4*, volumul de versuri noi al AneiBlandiana, personajul colectiv şi generic (un ei care arputea însemna ei-tinerii sau ei-oamenii-de-azi) îşi traverseazăpropria viaţă cu ochii lipiţi de monitoare şi cucăştilepuse peurechi.
Pînă la finalulpregnant care, ca în multe alte pagini ale volumului, adînceştedeodată o dimensiune sau o răstoarnă spectaculos pe cea dejaconstruită, pînă la această descindere dumnezeiască printrehoardele de orbi şi surzi pe role, să observăm dispunerea destul deprevizibilă a semnelor. Pe de o parte: role, căşti, monitoare,aşa-zisul progres tehnologic. Pe de alta: frunzele care cad şipăsările care pleacă, natura pe care omul (post)modern nu o maipercepe. Creaturi nemaisimţind, nemaivăzînd, nemaiauzind Creaţiadin jurul lor şi care îşi reduplică formatul şi structura, generîndserii de alte mecanisme. Formula biblică este adaptată în acelaşimod grav şi, cum să zic?, corect al Anei Blandiana: "Mecanisme/Create de alte mecanisme/ După chipul şi asemănareaacestora"...
De fiecare dată,practic, cunoscuta poetă se vede şi servită, şi deservită de oideaţie clară şi de un tutelar spirit geometric. Acesta din urmăconstruieşte foarte bine textul, îl organizează pe diferitele luipaliere şi niveluri, ameninţînd însă, cu cît este mai marcat şi maieficient, să usuce intelectual lirismul - şi să îndepărteze tocmaipoezia. Pe role e astfel o admirabilă lecţie de sens, dar nuşi un poem care, la mai multe lecturi, să semnifice diferit şiplural. Traseul lui este neîndoielnic ingenios făcut şiprofesionalismul autorului care îl iniţiază şi îl conduce se vedeimediat; însă textul se închide o dată cu prima lectură.Parcurgîndu-l, l-am înţeles; şi înţelegîndu-l fără un efortteribil, l-am epuizat. Unde alţi poeţi ai generaţiei '60(de la Nichita Stănescu la Dimov şi IleanaMălăncioiu) se joacă sau se luptă cu limbajul, căutînd continuu şiforţînd limite, Ana Blandiana (ca şi atît de popularul Sorescudinaintea Liliecilor) performează într-o limbă comună dincare evadează "local" şi "punctual", prin frumoase metafore şianalogii ce tulbură, cîteva clipe, publicul larg. Să mai cităm şisă mai citim un poem, o Rugăciune la nivelul cel mai înaltdin Patria mea A4: "Dumnezeu al libelulelor, al fluturilorde noapte,/ Al ciocîrliilor şi al bufniţelor,/ Dumnezeu al rîmelor,al scorpionilor/ Şi al gîndacilor de bucătărie,/ Dumnezeu care i-aiînvăţat pe fiecare altceva/ Şi ştii dinainte tot ce i se vaîntîmpla fiecăruia,/ Aş da orice să înţeleg ce-ai simţit/ Cînd aistabilit proporţiile/ Otrăvurilor, culorilor, parfumurilor,/ Cîndai aşezat într-un cioc cîntecul/ Şi în altul croncănitul,/Şi-ntr-unsuflet crima şi în altul extazul,/ Aş da orice, mai ales, să ştiu/Dacă ai avut remuşcări/ Că pe unii i-ai făcut victime şi pe alţiicălăi,/ Egal de vinovat faţă de toţi/ Pentru că pe toţi i-ai pus/În faţa faptului împlinit./ Dumnezeu al vinovăţiei de a fi hotărîtsingur/ Raportul între bine şi rău,/ Balanţa menţinută cu greu înechilibru/ De trupul însîngerat/ Al fiului tău care nu-ţiseamănă."
Mai în glumă, maiîn serios, autoarea însăşi face, în creaţia sa, ceea ce îireproşează Creatorului că a făcut în a Lui. Şi ea ştie "dinaintetot ce i se va întîmpla" unui poem, fiecărui poem pus pe hîrtie, cuproporţii stabilite şi cauzalităţi subliniate. Chiar felul indirectîn care marele personaj apare aici spune ceva despre modalitatea dereprezentare care, ea, aparţine poetei noastre. Dumnezeu e un felde arhitect mai cu majusculă sau, pe aceeaşi linie de calculsimbolic, un Inginer. Primele patru versuri enumeră cîtevacategorii de vietăţi: de zi şi de noapte, de aer şi de pămînt, deexterior şi de interior. A fost nevoie de această subîmpărţire,pentru ca secvenţa "i-ai învăţat pe fiecare altceva" să capetegreutate. Dar adevărul e că nu prea capătă... Ideea o preluăm,ajutaţi de schema distributivă, însă privirea poetului nu decupeazănici realitatea lumii, nici imaginarul ei, nici "democraţianaturii" (recunoaşteţi sintagma?), nici secretul de linii şiproporţii, "the fearful symmetry". Vizionarismul e complet absentdin Patria mea A4, ceea ce nu constituie un defect în sine,dar pare curios măcar în cazul unei poezii în care se angajează undialog cu Dumnezeu.
Poemul devinediscurs, însă fără atuurile de spaţii largi ale discursivităţii. Eun discurs concentrat, în care simbolurile se aşează (nu se aşează:sînt aşezate) pe aproape fiecare termen. Toţi termenii sînt la felde importanţi; şi importanţa lor se obţine în acelaşi fel. Atît demare e această presiune de simbolizare pe centimetru pătrat, încîtAna Blandiana nu mai sesizează că, de pildă, "ai aşezat într-uncioc cîntecul" sună rău, degajînd efecte de umor involuntar. Poetaeste prinsă într-o nouă secvenţă enumerativă, de data aceastaanalogică. După libelule şi fluturi de noapte, ciocîrlii şibufniţe, e rîndul acum pentru o enumerare pe treapta a doua, cuatribuirea şi distribuirea de roluri de către o Divinitatemeticulos-inginerească: "ai aşezat într-un cioc cîntecul"(puritate, vitalitate, speranţă) "şi în altul croncănitul"(nenoroc, boală, moarte), "şi-ntr-un suflet crima" (nu mai trebuiedecodat) "şi în altul extazul" (la fel). Cîntecul nu este sonoraici, după cum croncănitul nu e funebru, crima nu revoltă şi nicinu se ispăşeşte, iar extazul e... deloc extatic. Formele poezieisînt austere, textul făcînd din aproape fiecare termen un operatorsimbolic sau conceptual prin care să poată avansa. Formula demodernism poetic a autoarei pare preparată după o reţetă defarmacie şi e accesibilă ca una de bucătărie: "ai stabilitproporţiile/ Otrăvurilor, culorilor, parfumurilor", "pe unii i-aifăcut victime şi pe alţii călăi", "egal de vinovat faţă de toţi","pe toţi i-ai pus/ În faţa faptului împlinit"... Paradoxal, finalulde efect, care are la Ana Blandiana funcţia de a completa accelerat(şi, uneori, de a răsturna complet, tot printr-o mişcare bruscă)dimensiunea poemului, abia acest final anunţă o poezie originală,puternică, memorabilă: "Balanţa menţinută cu greu în echilibru/ Detrupul însîngerat/ Al fiului tău care nu-ţi seamănă.". Din păcate,anunţul făcut nu se întoarce, retroproiectiv, spre versurileanterioare. Şi chiar asupra încheierii am unele rezerve. Fiindcăpoeta îşi execută ruptura de plan şi vine cu al doilea simbolismîntr-un final "tare" la modul tardiv. Imaginile de pînă aici sîntprea convenţionale şi contrapunctul lor prea voit-insolit, pentruca ele să comunice la un nivel de profunzime, într-o altă structurăde adîncime decît cea a desfăşurătoruluididactic.
Neputînd ieşi dingama ei de cerebralitate, poeta face din fiecare text un parcurssimbolic şi un proces reflexiv. Cititorul va fi invitat săurmărească raţionamentul, care forţează puţin, şi numai laexit, ceea ce el ştie bine din experienţa comună. Cunoscîndsuccesul deplin al acestei formule, Ana Blandiana are evident şiconştiinţa limitelor pe care ea le înfăţişează, o dată şi încă odată, în Patria mea A4. Ca atare, autoarea încearcă (dar înacelaşi mod serios, grav şi îngrijit) evadări într-osenzitivitate feminină, prin care liniile atît de bine trasate alepoeziei să se mai şi piardă. În Animal Planet, al treileapoem de maximum din această atît de elegantă apariţie editorială,personajul care spune eu închide ochii, "are senzaţia că..."(deşi "ştie că..."), îşi aminteşte şi îşi imaginează, recunoaştecă-i va fi plăcut să mîngîie, îşi astupă urechile pentru a nu auzizgomotul morţii; ca şi nările, pentru a nu intra în elemirosul de sudoare "neruşinată" a criminalilor. Senzorialul intrăînsă, matematic, într-o aceeaşi linie de semnificare,unidirecţională şi univocă, de la stînga la dreapta, de la o strofăla alta, prin toate versurile (unele indiscutabil frumoase, darprin care se vede lucrătura), pînă la ruptura adusă de ultimul.Animal Planet, deci: "Mai nevinovată, dar nu nevinovată,/ Înacest univers în care/ Înseşi legile firii hotărăsc/ Cine trebuiesă ucidă pe cine/ Şi cel ce ucide mai mult este rege:/ Cu ceadmiraţie este filmat/ Leul placid şi feroce sfîrtecînd căprioara,/Iar eu, închizînd ochii sau televizorul,/ Am senzaţia că participla crimă mai puţin,/ Deşi ştiu că-n opaiţul vieţii/ Trebuie pusmereu sînge,/ Sîngele altuia.// Mai nevinovată, dar nu nevinovată,/Am stat la masă cu vînători,/ Deşi îmi plăcea să mîngîi urechilelungi/ Şi mătăsoase ale iepurilor/ Asvîrliţi, ca pe un catafalc,/Pe faţa de masă brodată./ Vinovată, chiar dacă nu eu apăsam petrăgaci,/ Ci-mi astupam urechile,/ Oripilată de zgomotul morţii/ Şide mirosul sudorii neruşinate a celor ce-au tras.// Mai nevinovată,dar nu nevinovată,/ Totuşi mai nevinovată decît tine,/ Autorulacestei perfecţiuni fără milă,/ Care ai hotărît totul/ Şi apoi m-aiînvăţat să întorc şi celălalt obraz."
O altă lecţiedecît cea a Arhitectului sau a Inginerului Constructor, şi carevine (şi tot ca predat-învăţatul unei lecţii) preatîrziu.
*) Ana Blandiana, Patria meaA4. Poeme noi, Editura Humanitas, Bucureşti,2010, 152 p.
DANIELCRISTEA-ENACHE(n. 19 februarie1974) este conferenţiar universitar la Facultatea de Litere,Universitatea Bucureşti şi consilier editorial la Editura Polirom.A ţinut cronica literară în Adevărul literar şi artistic(1997-2005), apoi în Romånia literară (2005-2009).Colaborări la Cultura,Suplimentul de cultură, Idei în dialog,Bucureştiul cultural, Caiete critice, precum şi laziarele Evenimentul zileişi Adevărul. Are orubrică la Radio Romånia Cultural şi una pe portalul LiterNet. Din2005 este doctor în Filologie (summa cum laude) al UniversităţiiBucureşti, cu o teză despre Ion D. Sîrbu. Volume publicate:Concert de deschidere(Premiul de Debut al Romånieiliterare, Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor dinRomånia şi Premiul "Titu Maiorescu" al Academiei Romåne); IleanaMălăncioiu,Recursul lamemorie. Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache; Sertarul Scriitorului Romån. Dialoguripe hårtie; BucureştiFarWest. Secvenţe de literatură romånă;Un om din Est (Premiul pentru Critică şi Istorie Literară alAsociaţiei Scriitorilor Bucureşti); Convorbiri cu OctavianPaler; Timpuri noi. Secvenţe de literaturăromånă.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
