Cu vreo doi ani in urma, in vizita fiind la Bucuresti, m-am pomenit ca, impacientat de lentoarea cu care imi potriveam pasul pe scara tramvaiului, un tanar ma apostrofeaza brusc: da'' urca odata, tataie! Degeaba as fi incercat eu sa atribui, spre a ma consola, lipsa-mi de graba obarsiei mele ardelenesti, ori unei intelepciuni intemeiate pe proverbe ("graba strica treaba", "festina lente" etc.), era limpede ca impetuosul pasager imi atribuia zabava unei varste pentru el avansate - situatie cu care ma confruntam pentru prima oara. Cam tot pe atunci, revenit la Munchen, am fost luat prin surprindere de gestul politicos al unei tinere care, in metrou, se ridicase si imi oferea locul, ceea ce bineinteles ca am refuzat cu demnitate sa accept. Adica ce, mi-am zis cu ranita mandrie, lovit in onoarea mea cavalereasca, arat eu oare chiar ca un bosorog? Pe langa repetarea unor gesturi similare, au venit mai apoi si alte semne ale inaintarii in timp - dinspre oglinda sau cantar, puls sau respiratie, ori chiar de pe la cate-un cabinet medical - incat acum, in pragul pensiei, m-am impacat cu ideea varstei pe care o am. (La drept vorbind, la nici 65 de ani, nu vad vreun motiv sa fac din asta o drama, mai ales ca, va rog sa ma credeti, pe dinauntru nu ma percep mult altfel decat, sa zicem, pe vremea studentiei.)
Ceea ce am realizat eu pe proprie piele, aceasta nepotrivire dintre varsta reala si cea pe care fiecare o resimte pentru sine, dobandeste la scara societatii, mai ales in tarile asa-zisei lumi intai, dimensiuni coplesitoare. Cazul Germaniei este dintre cele mai semnificative; evolutia demografica - cresterea sperantei medii de viata (77,5 ani), o rata a natalitatii deficitara (sporul natural, negativ, a ajuns in 2004 la -1,4 la mia de locuitori), o piramida a varstelor rasturnata (cu baza mai ingusta decat varful, si tot mai ingusta!) - pune la grea incercare, in conditiile somajului ridicat (cinci milioane, adica 12% din populatia activa), sistemul asigurarilor sociale, care plesneste la toate incheieturile. insumand mai mult de o cincime din totalul populatiei, varstnicii (seniorii, cum sunt denumiti aici, cu un titlu cu iz de noblete, cei trecuti de 60 de ani) constituie o categorie sociala al carei rol si a carei insemnatate, in crestere pe multiple planuri, nu pot fi indeajuns subliniate.
Nu este vorba numai de ponderea seniorilor in randul electoratului, realitate de care nici un partid nu mai poate face abstractie. in tot mai mare masura, ei se manifesta si ca factor economic, caci, in ciuda faptului ca pensiile n-au mai crescut in ultimii trei ani (a crescut in schimb inflatia), potentialul lor de consumatori de bunuri si servicii - rezultat al economiilor acumulate de-a lungul unor decenii de activitate in conditii de prosperitate maxima ("miracolul economic") - este considerabil. Game intregi de produse sunt croite pe masura si pe gustul lor, de la telefoane cu tastatura speciala si cluburi de fitness, la locuinte sau cartiere intregi concepute anume pentru varstnici, si de la portiile speciale de prin listele de bucate ale restaurantelor, la asa-zisele Kaffeefahrten, excursii chipurile gratuite, pe parcursul carora, la o cafea, participantilor li se vara pe gat, cu reclama agresiva, marfa de o calitate indoielnica, la preturi nerusinate. Dar mai ales sectorul medical profita copios de pe urma acestei categorii de pacienti, laolalta cu firmele farmaceutice si de aparatura medicala, precum si o adevarata industrie a serviciilor destinate celor neinstare a se mai ingriji singuri.
Una dintre evolutiile cele mai spectaculoase are insa loc in plan cultural. Imaginea traditionala a hodorogului resemnat, asteptandu-si absent sfarsitul sau, in cel mai bun caz, asezat in halat si papuci in fata ziarului ori a televizorului, face loc unui portret dinamic, al celui aflat inca in puterea varstei, robust, energic, activ, interesat de politica, dar si de tot ceea ce exercitarea profesiunii, cu rigorile ei si consumul excesiv de timp, l-a impiedicat sistematic sa cunoasca sau sa aprofundeze. in Munchen, de pilda, peste 6.500 de cursanti iau parte la programele dedicate varstnicilor ale Universitatii Populare, jumatate dintre studentii Academiei Catolice au peste 65 de ani, iar jumatate dintre abonatii teatrelor sunt trecuti de 60 de ani. La Opera, 38% din public are peste 60 de ani si numai 8% sub 30 de ani. in semestrul de iarna 2004-2005, jumatate dintre stundentii-invitati ai universitatilor germane faceau parte din categoria seniorilor. Cateva cazuri au ajuns chiar subiect de reportaj - Hedwig B., spre exemplu, care, dupa ce la 70 de ani si-a vazut implinit visul de a obtine diploma facultatii de germanistica, s-a inscris acum la doctorat. (Cei din generatia mea isi mai amintesc poate de Olga Borisovna Lepesinskaia, faimoasa femeie-academician, despre care propaganda sovietica afirma ca incepuse sa studieze medicina la o varsta inca si mai inaintata. Ceea ce, judecand dupa varsta matusalemica a membrilor Biroului Politic al C.C. al P.C.U.S., nici macar nu era ceva extraordinar.) Sau Erwin Teufel, fost prim-ministru (timp de 14 ani!) al Landului Baden-Wurttemberg, care s-a inscris la 66 de ani la Universitatea de Filosofie din Munchen a Ordinului Iezuitilor si care, in timpul semestrelor, locuieste intr-o biata chilioara, la caminul redemptoristilor: e nostim, nu-i asa, sa afli ca Teufel (pe romaneste Diavol) studiaza la o universitate catolica... ba chiar iezuita!
intr-o atat de ilustra companie, privesc cu oarecare seninatate, aproape cu detasare, iminenta mea promovare in liga varstei a treia.
Munchen, 5 martie 2006
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
