Episodul 3. Piciorul
"Oriunde, dar la Corso, nu...". Si totusi ata il tragea spre acel loc infam. Noimann era curios sa afle ce s-a mai intamplat pe acolo in lipsa lui... Ce era sa se intample? Mai nimic. Lumea de la Corso isi vedea de treburile sale. Unii veneau acolo, cum venea, de altfel, si el, sa-si linga ranile si sa-si oblojeasca gatul, altii plecau resemnati acasa sau pe strazi. Nu se intampla nici un cancan deosebit. Noimann masura incaperea plimbandu-si halatul de la geam la usa, se rasucea pe calcaie in dreptul mesei si o lua inapoi. Rondul acesta avea darul sa puna si sangele, si mintea in miscare. Acum medicul era cat se poate de lucid. Pasii il manau mereu spre dulap. Dar stomatologul se impotrivea tentatiei. Odata ajuns acolo, dupa salutul ceremonios, i-ar fi iesit din nou in fata ochilor costumul bej si atunci n-ar fi avut scapare.
Drumul pana la Corso ar fi fost ca si facut. Tot meditand la agenda zilei care abia incepea, Noimann se impiedica de ceva moale si caldut, tragandu-si inspaimantat piciorul inapoi. Mai intai ii era teama sa nu fi calcat vreun soarece sau sobolan, apoi se gandi ca poate nimerise intr-un rahat de caine sau in voma... Casa lui era curata. Nu aveau ce cauta aici nici soareci, nici sobolani. Cu atat mai putin rahaturile de caine, in care puteai calca pe strada... Medicul isi scutura pentru orice eventualitate papucul, ca sa scape de posibila mizerie ce s-ar fi prins de talpa sa de pasla, apoi privi in jos. In fata lui, la distanta de o palma, se afla ceva ce semana cu un picior (mai degraba de barbat decat de femeie) care avea o alura impozanta. Piciorul era retezat cu cateva degete mai sus de genunchi si statea neclintit in fata lui Noimann tinandu-si mainile la spate. Privindu-l, lui Noimann ii revenira in minte versurile unui poet austriac, ce sunau astfel: "Colinda prin lume un genunchi buimac/ e un genunchi si-atat;/ nu e nici cort,/ nu-i nici copac,/ e un genunchi si atat...". In fata lui Noimann nu se afla insa doar un simplu genunchi de infanterist ucis in razboi, ci un picior care-l privea cu insolenta. Prin urmare strania aparitie nu constituia rodul unei reminiscente literare, ci era o aparitie de o natura, sa zicem, abisala. De altfel, la drept vorbind, stomatologul se astepta la o astfel de "surpriza". Prin urmare, aparitia in camera sa a acestui picior ce-l masura din ochi cu o oarescare superioritate, privindu-l, cum se spune, de jos, dar de la o inaltime colosala, inaccesibila unei fapturi umane, nu-l mira defel. "In fond, isi spuse el, ar fi fost mai bine, daca in loc de picior ar fi aparut in fata lui un cort sau, vorba cantecului, un copac cu ochi si cu degete?!". Sau daca ar fi fost bantuit de un picior metric sau de alte abstractiuni, cum i se intamplase de atatea ori? Cu lucrurile concrete te mai poti lupta, dar cu abstractiunile ce faci?! Cu cat incerci sa le alungi, cu atat te impotmolesti mai tare in ele. Noimann ramasese pe loc, cu ochii adanciti in gol. De atatea ori fusese bantuit de cifre, incat si acum ii era teama ca nu cumva acestea sa inceapa sa-l sacaie din nou. La inceput abstractiunile apareau sub forma de insecte bazaind deasupra scaunelor si a mesei. Noimann parea ca nici nu le baga de seama. Dar cifrele isi agitau elitrele, scotand un zgomot neplacut. Ii intrau in nari, in ochi, in gura. Cifre mari, cu abdomen galben si trompe uterine. Noimann statea linistit la masa invartind paharul intre degete. Dar cifrele cadeau in pahar cu nemiluita, inecandu-se in alcool. Stomatologul turna paharul in scrumiera, amestecand coniacul cu mucurile de tigara. Cifrele se zvarcoleau, trasformandu-se din insecte in omizi paroase, care i se suiau pe brat... Imaginile aceste apareau oriunde si oricand.
Nu era placut sa stai la Corso si sa vezi cum chipurile de alaturi, cu care conversezi, se umplu de cifre si omizi. Chiar si propria sa fata Noimann o simtea ca pe un musuroi. Si atunci scotea o tigara, ca sa mai alunge cu fumul o parte dintre aceste lavre ce-i misunau pe obraji. Coniacul si cafeaua ajutau si ele, alungand insectele de pe fata de masa in pantofi si-n buzunare. Costumele ce stateau alaturi erau cuprinse si ele de furnicaturi. Manecile se agitau. Paharele erau ridicate si coborate intr-un ritm ametitor. Toata miscarea aceasta avea ceva nelinistitor, absurd in ea.
Noimann statea totusi calm la Corso, zambind spre musafiri. Ba chiar facea si glume. Agitatia crestea, atingand punctul culminant, cand insectele si omizile se transformau inapoi in cifre, intrand in pormoneu si-n buzunare. La intoarcere spre casa, cifrele topaiau mergand in fata lui. Nu stiu cum se intampla, dar abstractiunilor li se umfla fundul, capatand forme bombate, acoperite de cate o pereche de bikini. Nu aveai cum sa nu fii atras de ele. Sa fi fost de lemn si tot ai fi incercat sa le tragi din mers o palma peste rotunjimi. Simturile lui Noimann nu erau cu totul adormite. Privind cum defileaza in fata lui aceste forme, palmele sale se ridicau aproape cu de la sine putere. Cu un scurt plici, podul palmei se lipea de emisfere. Urma, bineinteles, un chicotit, care nu avea cum sa nu te incante. Formelor stralucitoare li se adagau apoi si tot soiul de mirosuri si culori. Erau acolo tesute tot felul de tatuaje care te scoteau din minti. Fiti sigur ca stomatologul Paul nu era de lemn. Rotunjimile inaintau catarate pe niste picioroange si ele bine articulate la gambe si genunchi. Si nu era numai atat. Ispita era cu atat mai tare, cu cat sub elitre apareau si sani usor conici si tumburucul alungit. Te uitai la ei ca la o minune. Picioroangele se terminau cu pantofi cu toc cui. Avand in fata aceasta viziune, nu era usor sa mergi pe strada fara sa te impiedici de ceilalti. Noimann isi alegea de la distanta cate o tinta. Un punct de reper, spre care inainta, inconjurat de mii de picioroange imbracate in dresuri negre, galbene si rosii. Sutienele brodate in dantele semanau cu niste baldachine, ce adaposteau cate o pereche de sani cu o infatisare din ce in ce mai apetisanta. Incetul cu incetul, insectele-cifre, inaintand pe Karl Marx spre casa, luau chipul si infatisarea lui Lilith. Era desigur o Lilith ceva mai putin palpabila, dar la fel de atragatoare, parand desprinsa dintr-un film facut pe computer. Noimann mergea clatinandu-se pe strada. Abstractiunile cu fund si coapse alungite il impingeau din spate. Noimann insa nu se grabea. Clatinandu-se pe catalige, cifrele asteptau alaturi, semanand acum cu niste pasari cu ciocuri mari, care ciuguleau chistoace din baltile umede ce se lateau pe-asfalt. O intreaga carte de algebra se tinea de capul lui. Tot ce nu invatase stomatologul Paul la timpul potrivit in scoala ii aparea acum in fata, desigur, intr-o forma mai atragatoare... Cifrele intrau in in combinatii destul de abracadabrante, in ecuatii pe care, iata, el incerca pe drum sa le rezolve. Si le rezolva, inspirat de coapse si de sani. Odata rezolvate problemele, o parte dintre cifre dispareau topindu-se in aer. In locul lor, apareau insa altele si altele. Formulele si teoremele treceau dintr-o carte in alta. Deodata, algebra se transforma in trigonometrie. Si atunci Noimann apela la radicali si algortimi. Fizica si chimia isi faceau si ele simtita prezenta. Incetul cu incetul, cifrele intrau in eprubete si in alambicuri, pline de tot felul de substante fumegande. Din fum se nasteau tot felul de siluete si abstractiuni. Zadarnic Noimann se lupta cu ele. In fata ochilor se intindea un intreg laborator. Apareau acolo si teoremele lui Pitagora, dupa cum aparea si toga lui Euclid, si marul lui Newton, si clopotul lui Gauss, ca sa nu mai vorbim de cainele lui Pavlov, ce saliva sub becul inventat de Edison. Totul se termina, in general, cu bine daca Einstein nu se metamorfoza in Bikinski sau Papil. Atunci lucrurile luau o intorsatura neplacuta si Noimann era nevoit sa se intorca din nou la Corso. Altfel cifrele ii barau calea. Mai apareau si furculitele, cutitele, mucurile de tigara, servetelele, sticlele de vodca si cestile de cafea. Armata de furculite se ivea de cum cotea pe strada Florilor. Incetul cu incetul, furculiutele il impingeau inapoi spre semafor. Cifrele le sareau in ajutor. Nu se stie de ce, dar cel mai buclucas se dovedea a fi septarul. Nouarii se incolaceau peste sesari, imperechindu-se pe langa stalpi. Cutitele mieunau si farfuriile incepeau sa latre. Toata aceasta harababura il determina sa se retraga, incet, cu pasi de melc, la Corso. Cutitele, imperechindu-se cu cifrele si meniurile de pe nota de plata, isi aratau adevaratul lor narav, asaltandu-l din toate partile cu gemetele si incnetele lor. Revenind la masa lui din colt, Noimann ramanea acolo pana reusea sa-l aduca pe Einstein la forma sa obisnutita... Desigur, nu era usor. Trebuiau golite numeroase halbe de bere, amestecate cu lichior sau vodca sau coniac Alexandrion. Marsul se dovedea dificil pana la un anumit punct critic, care, odata atins, lucrurile incepeau sa se deruleze in voia lor cea buna. In momentul cand ultima zvacnire de vointa era invinsa, nu mai existau nici piedici, nici probleme. Atunci toate chipurile se strangeau ca foalele unei armonici intr-unul singur, si Napoleon, si Edison, si Euclid, si Pitagora, si Einstein (cateodata apareau si Kant, si Hegel, insotiti de Marx) isi contopeau trasatrile intr-una singura, dand nastere unui chip stralucitor... Sfarsitul era intotdeuna un imn apoteotic. Dupa numeroase plecari si intoarceri, iata ca stomatologul ajungea viu si nevatamat (oare totusi cum de nu l-a calcat niciodata un autovehicul, cum de nu s-a ratacit sau n-a picat in vreo gura de canal deschisa langa trotuar?) viu si nevatamat in patul lui... Multimea de eprubete se alinia in fata casei sale, formand un fel de nai sau orga. Fierband inauntrul recipientelor, cifrele se invalmasesau in aer, luand forma unor note muzicale. Si in timp ce medicul cadea in genunchi pe scari, din tuburi se inalta un mars triumfator. Urcand din treapta-n treapta, stomatologul isi cinstea costumele turnandu-le coniac Alexandrion in maneci. "Dar, se intreba el, daca ar fi aparut abstractiunile, atunci as fi fost mai fericit? Am in fata mea un picior. Si ce-i rau in asta!?".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
