Luciano Maia s-a nascut la Fortaleza, in nord-vestul Braziliei, si acolo locuieste si astazi. El este binecunoscut in cercul traducatorilor straini din literatura romana si, pentru priceperea si rezultatele sale, a fost decorat, pe 15 iunie 2000 la Ipotesti, cu medalia comemorativa "150 de ani de la nasterea lui Eminescu".
- Aici, la intalnirea de la Neptun, sunteti socotit un foarte bun talmacitor al poeziei romane, in Brazilia sunteti mai ales scriitor. Cum va place sa va prezentati?
- Sunt scriitor, am debutat la 18 ani, si de atunci am publicat destule carti de poezie, cronici literare si chiar proza. Am inceput sa studiez limba romana in anii '80 si dupa cativa ani am publicat prima traducere, "Luceafarul" de Mihai Eminescu, chiar la centenarul mortii poetului. Apoi am tradus Arghezi, Alecsandri, Goga, Blaga si, in ultimul timp, Marin Sorescu. Au mai aparut in versiune braziliana baladele populare "Mesterul Manole" si "Miorita" si o povestire a lui Mihail Sadoveanu. De curand, Editura "Libra" a publicat o editie bilingva a poeziilor eminesciene, continand traduceri semnate de Victor Buescu, de Carlos Queiroz si de mine.
- Sunteti un sentimental, sunt sigura ca ati inceput sa traduceti pentru ca v-a placut ce citeati...
- Da, da, la inceput a fost placerea.
- De ce ati invatat limba romana?
- Ha, ha, intrebarea asta mi-o puneti pentru ca n-o vorbesc poate prea bine?... Am avut prilejul sa vin de cateva ori in Romania, anul acesta este a cincea oara, si mi-am facut aici multi prieteni - scriitori, poeti. Pot sa spun ca pentru mine Romania este o lectie de iubire, iar principala mea preocupare este sa am contact cu o astfel de literatura, care ma atrage. Limba romana are multe asemanari cu limba mea si literatura scrisa in aceasta tara este minunata. Am descoperit in cei mai buni poeti romani o legatura profunda cu straturile cele mai curate, mai pure ale acestui popor. Eu, aici, sunt la inceputurile unei calatorii pe drumul poeziei romanesti si, pe masura ce trece timpul, nu numai ca iubesc mai mult aceasta poezie, dar o si inteleg mai bine.
- Sunteti brazilian. Ce sentiment romanesc este mai aproape de sufletul dumneavoastra?
- Sentimentul plenar al universalitatii. Romanii sunt cu un picior in sat si cu privirea spre cer! Eu cred foarte mult in stransa legatura dintre cultura romana si cea braziliana, mai ales aceea regiunea mea.
- Ati studiat si alte limbi romanice?
- Practic, eu stiu toate limbile romanice: portugheza, limba mea, galitiana, spaniola sau castiliana, catalana, franceza, provensala, italiana, sarda si romana. ai nu le-am invatat in facultate, eu sunt avocat si am masteratul in literatura braziliana. A doua carte a mea, "Memoria apelor", a fost lansata de curand la Uniunea Scriitorilor din Bucuresti, aceasta fiind a sasea editie.
- Credeti ca apropierea de limba si traditiile romanesti tine de destin?
- Uneori cred ca da, asa este. Alteori, imi place sa cred ca sunt doar vointa si placerea mea la mijloc. ai uite, oricat am tradus, in momentul cand am vrut sa scriu un poem in limba romana, mi-a reusit doar un catren, care suna asa: "In fluier dulce de lemn/ Canta codrul doina trista/ Cel mai patrunzator semn/ De dor care-n lume exista". Nu e un vers elaborat, stiu, dar este aici sinceritate, este ceea ce am inteles eu din emotia acestui popor. Cuvintele au taina lor, au puterea lor de a convinge si de a emotiona. Daca nici nu emotioneaza, nici nu conving, atunci nu poate fi vorba de poem. Cuvintele vorbesc despre fiinta ta, fiinta mea, tineretea mea, tineretea ta, visurile mele, visurile tale, sperantele tale, sperantele mele...
- De cateva zile va aud cantand romante, mai ales pe versurile lui Eminescu, si ati chiar avut succes aici, la Neptun.
- A, eu stiu multe romante si-mi place ca mi-am gasit aici prieteni cu care sa cant. Brenda Walker chiar m-a surprins, si, bineinteles, Adrian Sahlean, care e roman si canta si traduce exceptional. Eu cant romante din drag, imi place versul romanesc curat si usoara tristete care apropie foarte mult cantecele voastre de cantecele noastre.
- Vi s-a intamplat ca la petreceri, in Brazilia, sa cantati si romante?
- A, da, de nu stiu cate ori. Brazilienii sunt intotdeauna incantati, imi cer sa cant iar si iar. In general, prietenii mei au ajuns sa iubeasca si ei Romania.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
