Ziarul de Duminică

Lumea imaginilor, imaginile lumii

Lumea imaginilor, imaginile lumii
25.04.2008, 14:47 32

Fiecare sistem de credinte religioase si fiecare poetica artistica isi creeaza o viziune proprie asupra universului, codificata intr-un ansamblu de rituri si comportamente si configurata intr-o retea de imagini si simboluri. Colectia Mundus Imaginalis a editurii clujene Dacia isi propune sa reconstituie profilul unor asemenea viziuni despre lume. Antropologia imaginarului, Arhetipologie generala, Viziuni samanice, Disciplinele oculte ale Renasterii sunt cateva din seriile de studii prezente in cadrul colectiei.

Corin Braga - 10 studii de arhetipologie. Volumul propune o schita psihoistorica a culturii europene, bazat pe o viziune comuna asupra dinamicii psihoistorice a acesteia. Autorul defineste arhetipologia ca metoda comparatista si analizeaza cateva mituri de mare circulatie: Oedip, visul, dublul, copilul divin, omul fara insusiri, androginul, hermafroditul, femeia evanescenta. Un capitol special este consacrat cultelor religioase din Dacia romana si postromana (cultul mithraic, al lui Isis, gnoza si crestinismul s.a.).

Philippe Walter - Limba pasarilor. Studiul urmareste si analizeaza elemente de mitologie, filologie si comparatism in mituri, basme si limbi ale Europei. Intre acestea: sangele dragonului, carnea de sarpe, Sfantul Vlasie si spiritul lupului, cantecul privighetorii. Autorul este specialist in imaginarul Evului Mediu si directorul Centrului de cercetare a Imaginarului din Grenoble. Traducere din limba franceza de Andreea Hopartean si Corin Braga.

Cristian Badilita - Sacru si melancolie. Editia a doua, revazuta, a unui studiu care abordeaza teme precum relatia dintre sacru si putere, cultura reinvestita cu functie soteriologica, prinderea nevazutului in vazut, raportul Orient-Occident, reorganizarea memoriei personale si colective dupa criteriile trairii religioase. Asa cum marturiseste autorul, cartea este, deopotriva, povestea unei nostalgii si a unei rupturi. Nostalgia dupa gandul inflacarat de a invia dintr-o data o lume moarta si ruptura de aceasta lume, ca prim gest de maturizare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO