In ultimul deceniu al ceausismului, clopotul subacvatic (acea rasturnare brusca a barcii, pentru a te putea ascunde respirand sub apa) a fost o "figura" esentiala a supravietuirii spirituale.
Ca te retrageai in biblioteca sau in biserica, in alcoolism sau discoteci/videoteci particulare, ca frecventai un cerc ultraselectiv de confini, la canasta, belota, bridge, ca simteai ca respiri adevarat numai la teatru sau la concertele de la Ateneu, in pridvor la Antim, in chilia lui Noica de la Paltinis, peste tot era vorba de mici oaze iluzorii, in mijlocul exasperarii generale.
Totul era perfect atomizat, nici un fir de sange nu circula intre segmentele si ligamentele organismului social, rod al vocatiei disolutive exercitate, atunci, de exact aceeasi forta care, astazi, solicita... consensul, solidarizarea intru fesenism.
Oazele ne-au salvat, oazele ne-au alterat. Animale nobile si fermecator de salbatice, refuzand instinctiv inmultirea in captivitate, scriitorii si artistii romani au invatat, totusi, s-o faca.
Ba, inca, i-au deprins gustul pervers, in dulci, savante, sadomasochiste complicitati cu gardienii si veteranii vigilentei antesteziant-punitive.
Din multele clopote sub apa, excelenta revista de antropologie "Martor" editata de Muzeul ?aranului Roman a selectat cateva, sub genericul "Bucurestii in comunism: rezistenta, normalitate, supravietuire".
Marturii pe tonul firesc al resemnarii putin orgolioase, mici seisme sau mici triumfuri individuale, revelatii tardive, mirari, maculari, evocari triste, ironice, hohotitoare.
Totul este incitant si atasant. Andrei Plesu gliseaza pufos in amintirea Paltinisului noician, confortul paideic al unui "spatiu mental" cu valente de evadare pe verticala (dar si de cenzurare a insurgentei pe orizontala) pentru care, astazi, NEC-ul este o tonica, stralucitoare continuitate.
Marianne Mesnil (Universite Libre de Bruxelles) evoca "Bucurestii" lui Ulysse de Marsillac, cititi prin "Civilisation des moeurs", cartea lui Norbert Elias din 1939, si se mira de proximitatea bordeluri-cimitire (Eros-Thanatos) in Bucuresti, precum Pavel Chihaia la Constanta (v. art. nostru din nr. trecut). Horia Bernea isi aminteste cum i-a revelat lui Gabriel Liiceanu frumusetea stradala din perimetrul Lucaci - Hala Traian - Mantuleasa, ori cum Tescanii insemnau si... hartia igienica de la Letea, adusa in zeci de suluri la Bucuresti, spre salvarea prietenilor.
Mihai aora ii povesteste Ancai Manolescu despre BPT-ul anilor 1954-1969, despre cercul lui Paul Georgescu, Barbu Campina, Moni Crohmalniceanu, H. Wald si Alexandru Dragomir, ca si de intalnirile de mai tarziu, cu Toma Pavel, Dan Arsenie, Stelian Tanase, Aurelian Craiutu, in vreme ce profesorul Dorel Zaica, intr-o verva uriasa, evoca nu doar faimosul sau Atelier de creativitate, dar si figuri si scene de un pitoresc nebun, cu Suzana Gadea, Dulea, ICRAL-ul si atelierele pictorilor, Bondrea si Capsa, Horia Bernea, Ion Dumitriu, incercarile de racolare ale Securitatii si cate altele.
Daca aerban Anghelescu si Petre Popovat ("Unde-s chefurile de altadata?") contureaza celebrele "ceaiuri" si "seri dansante" ale anilor '60-'70, impreuna cu nudismul de la 2 Mai, voga malagambismului, apoi a rockului, in imaginea "bairamului" ca rezistenta si supravietuire in cerc inchis iar Anca Manolescu aduna cateva cazuri de "ortodoxie urbana", de la cursurile de ebraica ale lui Ioan Alexandru din 1975-1980, pana la prezente precum parintele Galeriu la biserica Silvestru si Iustin Marchis la Stavropoleos, in schimb Radu Boruzescu semneaza un text tulburator despre catastrofa pe nume Centrul Civic, unde s-a distrus, practic, tesutul vital al Bucurestilor.
Biserici translate, blocurile "cache-eglises", manastirea Vacaresti, sufocarea Antimului, apoi Schitul Maicilor si Olarii, demolarea spitalului Brancovenesc in 1984, Piata Moghioros & Co. ca un urias bidonville, omogenizarea si alienarea colectiva din cartierele de blocuri etc. etc. formeaza parte din substanta textelor semnate de Sorin Vasilescu, Augustin Ioan, atefan Ghenciulescu si Jill Massino (de la Indiana University), cu o iconografie deliranta si sfasietoare pentru orice inima de adevarat bucurestean, fie el si cat de putin "mathein".
Fotografiile de la pp. 218-219, cu Institutul medico-legal Mina Minovici, strazile Antim si Mihai Voda, cu casa logofatului Nestor si Calea Rahovei fac mai mult decat orice text despre oroarea si fervoarea distructiva a comunismului.
O carte pentru care Anca Manolescu (redactorul numarului) merita din plin recunostinta noastra.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
