Precum papagalul Coco planeta cu noroc din sertarul flasnetei, ciugulesc si eu dintr-un bloc-notes un text crud, telegrafic. Creion H.B., urme palide, reci.
Transcriu la vechea "masina Consul", tac-pac, pac-tac, pac-pac, tac-tac. Asta muzik place la mine. Regele Carol era tanar si invata romaneste, soldat, iubea tara cea noua, avea nevoie de tunuri. Adevaratul Carol. Number One. Norocul nostru a durat putin, dar se tine minte.
Passons!
O plimbare de seara, la inceput de decembrie 2003.
Miercuri. O zi mai plictisitoare chiar decat dupa-amiaza de duminica. Nu uita: daca ai de gand sa-ti tragi un glonte in cap, dar nu ti se pare cea mai buna alegere, fa-o duminica dupa-amiaza. Tot ce se intampla in jurul tau este atunci asa de moale si tu insuti lichefiat, incat vei rata cu siguranta.
In ultima vreme ma gandesc deseori la viciul fara leac al scrisului. Scrisul in sine, fara cauze si motivatii. Fara tinta. Doar gandul, fantezia, mana care tine stiloul. Asadar, asta muzik place la mine: cum luneca grafitul, cum scartaie penita pe hartie! Dincolo de ce inseamna o poveste scrisa. Si care, spre a ne naste, are nevoie de un punct fix. Autorul caruia ii place gloria si traieste de pe urma ei, precum si acela stins in anonimat, ambii cum ar veni, exista doar prin credinta, niciodata marturisita pana la capat, ca sunt in stare sa ia lumea de la inceput si pe cont propriu.
Merg. Fac pasi. A nins, a plouat, a iesit soarele, varcolacii au mancat ieri noapte luna. Nu e nici toamna, nici iarna. Nu va fi nici vara, nici primavara. N-ar fi rau sa-ti cante cucul din fata, sau macar din dreapta. Anul viitor, la vremea cucului. In padure, pe dealuri, la marginea lacului. Gogol bate la usa: aveti cumva vreun suflet de vanzare?
Parcurg in pas gimnast o parte din bulevardele centrale. Dupa atatea ceasuri rele, se instaleaza o stare de bine. Drum drept, ocolit, piezis. Razbat, urc, cobor. Pasajul de la Universitate. Sunt o clipa fulgerat de o amintire. Studentia mea din anii '50. "Ceasul de la Universitate", unde se intalneau provincialii si, peste drum, la Circul Krateyl, langa "borcanul" militianului, locul de incrucisare al celor deja naraviti, dupa cateva luni de rodaj obligatoriu, la sarmanele delicii ale Bucurestiului de atunci...
S-a spus: adevarata ta patrie este tineretea ta. Se non e vero, e bene trovato!
Cotesc pe Blanari, flanez cu grabire prin micul Wall Street bucurestean, o tai prin labirintul valah din jurul Curtii Vechi, cele doua impunatoare palate, CEC-ul si "Posta veche", prind cu coada ochiului "silozul" de otel si sticla unde s-au macinat spre sfarsitul veacului trecut sutele si iar sutele de milioane de dolari. Merg. Dar fac cu greu fata. Nu inteleg. Ceasul de la incheietura mainii stangi a stat. Busola nu mai arata nordul. Era bine. Nu mai este. Teama de locuri necunoscute. Strainul. Treptat ma intorc la mine. Dar unde am fost? In spatele unei vitrine, o oglinda uriasa. Ma opresc. Chiar eu sunt cretinul care face cu ochiul din pustiul oglinzii!? Notez pe loc, in bloc-notesul de marimea unei carti de joc. Nu e chiar rau. Intr-o zi, poate am sa si aflu pe unde am umblat in seara asta... Acum, o suta de pasi pe Calea Victoriei. Inca am in cap sunetele clare din turnul Bisericii Luterane. Copiii strazii. Pungile de aurolac. Un grup de nemti. O fata frumoasa cu un mic rucsac rosu in spate. Biserica Alba. Liniste. Strabat diametral circul din Mendeleev. De la Casa Veche si pana dincolo de intrarea spre Piata Amzei. Cluburile de noapte, masinile mai mult sau mai putin de lux inghesuite pe trotuar, parcagii puberi cu moace de ucenici la marii pradalnici (de fapt, niste trepadusi nefericiti, rar daca s-ar alege dintre ei vreun ucigas adevarat in care sa poti avea incredere), tiganii cu si fara treaba la politie, curvele, negustorii ambulanti, pestii marunti. Placa memoriala de pe zidul coscovit al cocioabei unde a lucrat si a murit Luchian. (Astazi, casa e rezidita, dichisita, spoita dar tot aia, orice s-ar spune, in fine, ce se vede din strada este un soi de, cum spune Abecedeff, "local cu pretentii". Placa memoriala, la locul ei.) Intermediarii care vand pe tacute iarba si fete. Cafenea cocheta, terasa pentru saraci, bere si haleala ieftine. Piata Romana, in marginea careia li s-a ingaduit in sfarsit gemenilor sa suga la tata lupoaicei.
Multi oameni tineri, parca varsati cu harzobul din cer sau de nicaieri, foarte grabiti, foarte vii, o insatiabila pofta de viata, navala spre nu-stiu-unde, se rade, se vorbeste cu tunete si fulgere, te lovesti de umeri si coate si genunchi, traficul infernal de pe carosabil, destine incrucisate, vieti care se duc si vin, dispar sau vor lasa urme adanci. Moara prezentului, drojdia trecutului, spuma viitorului, urla anticarul de strada, cartile insirate pe asfalt, omul bea numai Stalinskaia si lucreaza de multi ani la un tratat despre pasiuni, mai are doar cateva amanunte de adaugat pentru capitolul final, drepturile de autor sunt cumparate de Gallimard, va exista o prefata de Glucksmann si o postfata de Patapievici. Va stiu, draga domnule, continua anonimul filozof al strazii, va opriti deseori in fata cartilor mele, dar nu cumparati niciodata. De ce? Puteti sa-mi imprumutati cinci lei? Cateva zile doar, pana la calendele grecesti...
Traversez. Dintre "coloane" casc gura la iluminatiile de Craciun. E tarziu, trecut de zece, s-a lasat frigul, dar oamenii continua sa bantuie in valuri bulevardul. Contraste, diferente, respingeri, atingeri. Ritm. Sufocant, atragator, exista. Memorie si uitare, balans schizoid. Simt samburele tare si rezistent a ce este moale si trecator. Sunt absorbit violent in acest haos colorat, mirositor, parfume si pestilentii. S-a spus: lumea e o casa de nebuni condusa rational. O seara ca un involuntar experiment de supravietuire. Cineva repeta in varii imprejurari: disperare, disperare... Mai disperati imi par in seara asta cei care vin, decat cei care pleaca. Complicatul sentiment citadin din distihul lui Bacovia: "Orasul luminat electric/ Imi da fior de nebunie..." Era la inceput de secol XX, acum o suta de ani. Electricitatea era mai degraba un semn de viitor...
P.S. Mai existau cateva foi in blocnotes-ul din decembrie 2003. S-au pierdut. Sa fi fost vorba de ceva mult mai important decat fulguratiile de pana aici?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
