Intreb mai multi tineri, cu varste cuprinse intre 16 si 20 de ani: aveti vreun model care sa va inspire in telurile voastre? Raspunsul este, invariabil, nu. Mi-am ales subiectii nu dintre aceia care mi-ar fi putut numi "vedete" de televiziune, oameni politici si/sau de afaceri cu "viziuni mesianice" sau fara, sportivi putred de bogati si obscen de inculti, cantareti kitsch, supermodele de moda, designeri vestimentari "sofisticati" sau "oameni de cultura" care se cred deja statui-monumente, dupa caz.
Profesori? Nu exista. Scoala este un fel de serviciu in care dascalii sunt sefi ce dau salarii in note de trecere. Parinti? Insuficient, nu se ridica la etalonul de modele: majoritatea (semi)ratati retrograzi care se agata cu disperare de slujbele lor mediocre, pe salarii de subzistenta. Rude? Nici atat. Bunicii fabulosi de altadata s-au stins in tacere. Liderii de grup? Pai nu, ca deocamdata gastile de tineri au lideri ale caror performante sunt castigarea de bani in mod "miraculos", ceea ce le asigura un timp liber in care pot dovedi cu muschii umflati la maximum ca cel mai cool este sa te droghezi cu tot ce se poate - alcool, viteza de la masini scumpe, sex, muzica -, sa pierzi noptile, sa fii miliardar in "unitati de timp", sa nu dai socoteala nimanui, dar sa tii toate astea sub control "findca esti tare"...
Cartile? Sunt pentru muzeu, prezentul vietii reale nu se traieste in muzee. Si atunci ce facem? Mass-media. Aici nu am decat o observatie de facut. Stupefiant tupeul pe care il folosesc majoritatea "vedetelor" in a-si construi imagini perfecte cap-coada, de parca ar fi fost teleportate intre noi, bietii muritori, de pe planeta superoamenilor, ca si cum nimeni nu i-ar cunoaste, nu le-ar sti adevaratele vieti si ce faceau cand erau niste anonimi.
V Magazine, ultimul numar: un articol despre un recent film francez - Chacun sa nuit - realizat de cuplul Pascal Arnold/ Jean-Marc Barr. Scenariul? Un macabru fapt cotidian, gasit intr-un ziar. Protagonisti? Cinci adolescenti, o fata, fratele ei iubit si cei trei prieteni - baieti - ai lor. Cand fratele este ucis si ancheta politiei esueaza, fata descopera pe cont propriu ca fratele ei fusese omorat tocmai de prietenii lor. De ce? Dintr-un soi de gelozie perversa.
"Filmul investigheaza teme foarte importante pentru viata noastra de azi, teme pe care nu le dezbate nimeni la televizuni", spune Barr. "Acesti adolescenti au extrem de putine mijloace de a se apara impotriva confuziei timpurilor noastre. Nu mai exista oameni ca repere dupa care sa ne ghidam, nu mai exista moralitate", conchide Barr.
Intrebarea este: cum mai poti fi rebel intr-o societate in care aproape toate formele de transgresiune au fost experimentate? Pentru ce mai lupti?
Un raspuns poate fi cel al Doamnei Fisher (Frances Conroy) din serialul Six Feet Under: "your personal (life) blueprint". Adica proiectul tau personal: ce vrei sa construiesti in viata, care este sensul, pentru ce traiesti.
Dar daca am ajuns in situatia ca tinerii nostri sa "redescopere roata" - nestiind deja la 18-20 ani ca nu exista viata fara un sens, fara un tel, fara un proiect, este foarte grav. Modelul trebuie sa-ti spuna cum iti poti construi proiectul personal, nu ca trebuie mai intai sa constientizezi ca este necesar un proiect. Asta trebuie s-o stii de acasa. Daca parintii tai la randul lor au avut proiecte personale de viata. Majoritatea n-au avut si nu au. Traind in deriva, armatele de tineri au doua solutii: sa dispara la marginea societatii sau sa devina sclavii mecanismului social care iti ofera totusi sansa sa muncesti orice (nu ceea ce vrei) pentru a manca ce se poate la nivelul la care ai ajuns. Si astfel, ni se pregatesc armatele de blazati-resemnati-plafonati ale clasei de mijloc de maine. Vom fi utilizatorii tot mai dezumanizati ai unor masinarii computerizate tot mai performante. Sa cauti pe Internet o poezie a unui mare poet ca s-o dedici iubitei - ce tristete iremediabila, vorba poetului!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
