Inghesuit, stramtorat - fapt normal cand simti ca iti vei pierde capul, iar asta la propriu, nu la figurat -, Motoc ii cere lui Voda Lapusneanul sa nu ia aminte la cererea multimii, fiindca "sunt prosti, Maria-Ta". Urmeaza replica memorabila - si des citata - a acestuia: "Prosti, dar multi!". Din vorbele lui voda trebuie sa intelegem fie ca era un protocronist (invocand un principiu ferm al democratiei), fie ca era un dictator perfect, care taia si spanzura dupa voia lui, dar cu binecuvantarea sau la cererea multimilor. Cele doua intelesuri se afla si azi in spatele unor argumente sofisticate, dar care nu au acoperire decat in numar.
Multimea a devenit un criteriu, numarul fiind aproape idolatrizat. In numele lui si cu el luat drept cel mai solid argument se poate face orice. Suntem o lume a multului, a cat mai multului. Daca nu te vinzi in zeci de milioane de exemplare, daca nu faci rating de nu stiu cate procente, daca nu ti se cumpara un tablou cu milioane bune de euro, nu existi. Asta in plan cultural. Altfel, daca nu obtii cele mai multe voturi, daca nu ai in spate multimi, nici nu iti mai pui problema ca ai exista. Las deoparte problema politicului si a consolidarii democratiei pe principiul numeric in care omul este egal cu votul (sau, invers, votul cu omul), pentru ca s-a mai spus ca nu o fi chiar forma perfecta, dar deocamdata este cea mai buna dintre cele existente.
Ma ingrijoreaza insa presiunea multului in cultura. Pentru ca in spatele succesului de piata stau factori pe care tu, autorul, nu-i poti controla, care nu iti apartin si pe care, uneori, nici nu-i stii. Chiar daca, pompos, sunt numite strategii, tot ceea ce se pune in miscare pentru a vinde este o manipulare a cumparatorului, de la lingusirea lui si pana la promisiuni, de la starnirea orgoliului si pana la a-i induce ideea ca el este altfel sau ca are dreptate pentru ca se alatura celor multi.
Nici asta nu ma deranjeaza foarte tare. Deranjant este sofismul perfect cu care se opereaza, sofism in genul celui dat ca exemplu prin cartile de filosofie: "Caii lui Ahile trebuie ca si existau de indata ce il si trageau" (cu carul - n.n.). Punand in umbra strategiile de vanzare, parand a uita modalitatile prin care a fost posibil numarul de cumparatori, se trece senin la transformarea cantitatii in calitate: "Trebuie ca este o carte de mare valoare de vreme ce o cumpara atata lume". In cultura, cifrele ar trebui sa nu produca efecte ca in alegerile politice, de exemplu. Ele s-ar cuveni doar sa consemneze o realitate si sa fie, eventual, interpretate, valorizate in segmentul de piata de pe care au fost culese. Nici un pas mai departe nu se poate face fara a minti.
De exemplu, nu pot pune semnul egal intre cumparatori si cititori. Nimeni nu imi garanteaza ca o carte cumparata este si citita, dupa cum nu pot afla cati cititori am pentru un singur exemplar vandut. In cazul sondajelor - de care se face atata caz -, nimeni nu garanteaza ca respondentii abia de au auzit de cutare sau cutare autor, ca numele ii este cunoscut din diverse surse si din cu totul alte activitati decat cele la care face referire sondajul. Se confunda - si aici - o anume notorietate cu valoarea: "Este atat de cunoscut pentru ca este apreciat ca autor". Nu poti compara un autor cu o activitate politica notorie - fost candidat la Presedintie -, o functie administrativa sau o activitate didactica indelungata, mediatizat deseori prin altceva decat prin ceea ce este obiectul sondajului tau (activitatea de literat) cu un altul care exista in constiinta publicului sau (atata cat e acesta) doar prin statutul sau de autor. In urma sondajului, poti spune doar atat: "Numele lui X este mai cunoscut decat numele lui Y", nicidecum "X este un autor mai cunoscut decat Y". Criteriul cantitativ este doar un reper intr-o evaluare. El nu tine automat loc de valoare si totusi in numele lui se fac si se desfac ierarhii, se stabilesc clasamente. Interesant este ca in mediile privite deseori cu superioritate de catre literati (ca sa nu le spun elite), criteriile astea nu se substituie unul altuia, astfel ca Benfica Lisabona este echipa de fotbal cu cei mai multi suporteri, iar Manchester United e cea mai bogata, fara ca asta sa insemne ca Benfica sau Manchester sunt declarate cele mai bune echipe din lume!
Intorcandu-ma la potlogaria cartii cu foi albe, ma intreb daca, prin numarul de exemplare vandute, ea este superioara estetic, valoric oricarui onest scriitor roman care a vandut doua, trei sute de exemplare. Dupa criteriul cantitativ, in mod cert va fi cotata drept mai valoroasa gasind-o probabil prin acele topuri cu vanzarile de carte. Iar in acele topuri nu se mai specifica faptul ca e un volum cu pagini albe, ci vom afla un nume de autor si un titlu de carte (aparuta sub egida unei edituri). Mai departe, vom folosi asta ca argument intr-o disputa literara: "Scriitorii romani nu se vand bine, deci de-aia nu ii editam". Nu vreau sa comit pacatul echivalarilor/generalizarilor si sa spun ca de aici inainte ma pot uita la orice carte bine vanduta ca la o potlogarie marunta, dar care a avut in spatele ei o armata de manipulatori (altfel, foarte bine orientati pe piata!).
Sa imi onorez promisiunea pe care o faceam in finalul textului din numarul anterior si sa va spun ce contine cartea Laura Bus - Viata intima a sotului meu. Ea nu contine nimic, dupa cum cred ca v-ati dat seama. Este o agenda pe un an de zile in care fiecare poate nota, din imaginatie, ce-a facut sotul doamnei Bus. Sau ce-a facut el insusi. Sau ce-ar face el daca ar fi sotul doamnei Bus. De asemenea, poate sa-si imagineze ca onorata doamna Bus din Vascauti este tot una cu doamna Bush din America. Dar cate nu iti poti imagina in fata foii albe! Mai ales cand nu esti obligat sa si scrii toate astea!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
