Cati n-au visat infiintarea unui asemenea muzeu? Recent, Guvernul decide aparitia institutiei care va promova, in sfarsit, si contemporani.
Cel putin principial, s-a pasit cu dreptul, de la finantare pana la management, adica spatiu, materiale, specialisti, principii de functionare, o ferma autonomie profesionala.
In fruntea lui, ca director, s-a numit singura persoana apta, prin energie, experienta si cunoasterea fenomenului, sa-l articuleze si conduca, Mihai Oroveanu.
In plus, totul pare usor, firesc, natural. Pana acum, lipseau resursele financiare si vointa politica. Acum exista.
Intrunite fiind toate conditiile, viitorul ma ingrijoreaza totusi. Pentru ca muzeul nu va semana, fatalmente, cu nimic stiut, iar noutatea va contraria, va irita, va starni reactii de respingere.
Am inregistrat astfel de reactii, chiar daca pentru moment sunt mai bine strunite si deghizate in respect pentru arta contemporana.
Viitorul muzeu al vremurilor noastre nu va putea urmari succesiunea cronologica a creatorilor, a tendintelor, a miscarilor, cu atat mai putin nu va putea risca o ierarhizare a talentelor aflate, vorba ceea, in marsul desavarsirii lor, daca vrem sa fim generosi cu toata suflarea inregimentata artistic.
Mihai Oroveanu si-a explicat foarte limpede intentiile. Va incerca sa evalueze gandirea contemporaneitatii si limbajele prin care aceasta a cautat sa se exprime cat mai convingator si original.
Aici se afla si samburele neintelegerilor ce stau sa izbucneasca asemenea unei eczeme. Pentru ca nu tot contemporanul, fie el si talentat in acceptiunea traditionala a cuvantului, cumuland calitati ale exprimarii plastice, va fi obligatoriu ilustrat in acest muzeu.
Nu vom avea de-a face cu un serviciu de stat al consacrarilor, cu stana unde se va eterniza mioritic toata suflarea creatoare. Or, faptul poate aduce la disperare pe unii. Bine, vor spune, dar locul meu unde e in timpul care obiectiv imi apartine?
Privind evolutia artei in ansamblu, dintr-o perspectiva mai ampla, e dificil sa spui unora ca nu-si gasesc locul nicaieri si la fel de dificil ca asa-zisa lor opera are o noima, promisiunea perenitatii.
E greu pentru noi toti sa acceptam ritmurile schimbarilor, deplasarea halucinant de rapida a zonelor de interes, o alta tabla de valori. Publicul va opera selectii surprinzatoare in viitor, care ni se vor parea crude, drastice.
Ceva fundamental s-a schimbat in existenta umanitatii si arta este obligata sa ia in considerare aceasta noua realitate. Dreptate sociala in arta nu exista, iar unde se manifesta, hraneste paseismul.
Noul muzeu va inregistra temperatura zilei dar si pe a varstei culturale, plonjand in cercetarea istoriei scurte a domeniului. Intrebarea este pe ce se va aplica?
In depozitele noastre e haos, pentru ca politica de achizitii a fost condusa de capricii personale si de criteriul "sanatos" al mitei ideologice. Fara achizitii si donatii, proiectul va avea de suferit, daca ii dorim tinuta unui discurs articulat.
Multi artisti vor sa fie prezenti in muzeu, dar nu prea stiu pe unde le sunt risipite operele achizitionate de un stat neglijent-paternalist, care nu cumpara arta, ci liniste, mai exact obedienta.
Este poate inutil sa adaug ca Muzeul National de Arta Contemporana isi va implini menirea prin marea mobilitate a propunerilor, prin apetenta pentru dialog, prin lipsa prejudecatilor academice.
El nu fixeaza definitivul, ci cauta un inteles mai adanc al efemerului. El nu are a fi, ca altele, trist cavou unde raposatii urca periodic in glorie, pana la ultimii inregistrati in liste.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, supliment cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
