Iată un volum despre care ar trebui să se scrie şi să se comenteze mult, iar dacă nu se va întâmpla va fi o nedreptate. Mihai Zamfir aruncă o lumină cu totul nouă asupra literaturii române. "Scurta(sa) istorie"*) este o istorie sintetică şi mai degrabă nonconformistă a literaturii române, cum spune editura. "La capătul unui lung şir de istorii ale literaturii române (unele excepţionale, altele oneste, cele mai multe anoste, adică didactic-istorizante), un stilistician se încumetă să recitească venerabilele texte, preocupat fiind exclusiv de performanţa lor literară, care - în ochii lui - rămâne primordial una stilistică. Descoperirile se vor dovedi de multe ori surprinzătoare.
Cine este Mihai Zamfir? Născut în 1940, la Bucureşti, este scriitor, istoric şi critic literar, profesor universitar la Universitatea Bucureşti. În perioada 1970-1972 a fost consilier în Ministerul Învăţământului. După decembrie 1989, în perioada 1990-1993 a fost subsecretar de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, între noiembrie 1997 şi mai 2001 - ambasador al României în Portugalia. Din 2007, este ambasadorul României în Brazilia. Mihai Zamfir este şi autor a numeroase sinteze - dintre care: Proza poetică românească în secolul XIX (1971), Imaginea ascunsă. Structura narativă a romanului proustian (1966), Poemul românesc în proză (1981), Formele liricii portugheze (1985), Cealaltă faţă a prozei (1988), Din secolul romantic(1989), Discursul anilor '90 (1997) - dar şi romancier: Poveste de iarnă (1987), Acasă (1992), Educaţie târzie (2 vol., 1998-1999), Fetiţa (2003), Se înnoptează. Se lasă ceaţă (2006).
Cartea, spune autorul de la început, "vrea să fie o istorie contemporană a literaturii române, o reexaminare a galeriei de figuri cunoscute, cercetate însă de ochiul cititorului de la începutul secolului XXI." Pentru a reuşi în cercetarea sa, Mihai Zamfir lasă deoparte criteriile care i-au ghidat pe predecesori în analizarea scriitorimii şi se opreşte asupra unuia singur - valoara estetică a textului. Pornind de la acest criteriu esenţial, cartea este "o istorie stilistică a literaturii române." "Asta înseamnă un lucru clar: m-am bazat pe faptul că doar stilul determină valoarea ultimă a unui scriitor şi că doar originalitatea stilistică îi asigură acestuia perenitatea. Iar stilul unui autor poate fi redus în cele din urmă la o formulă lingvistică."
Mai mult: "Fără divagaţii inutile, fără tradiţionalul aparat de istorie literară, capitolele cărţii vor să sintetizeze în cât mai puţine pagini adevărurile esenţiale despre un autor." Adică, va afla în ce constă unicitatea lor în ansamblul literaturii. În acest prim volum: partea I - romantismul (începând cu Costache Conachi şi sfârşind cu Ion Luca Caragiale; trecând prin pre-paşoptism, poezia paşoptistă, în special muntenească, proza paşoptistă, în special moldovenească, prima sinteză, memorialistica romantică, post-paşoptismul, Junimea), partea a II-a - sfârşitul secolului (începând cu Constantin Dobrogeanu-Gherea şi sfârşind cu Dimitrie Anghel; adică proza socială, neo-clasicismul şi neoromantismul, primul modernism).
"Până la urmă, galeria mea de portrete s-a transformat într-un fel de roman având 36 de personaje principale şi sumedenie de personaje secundare. Cititorul să ia cartea de faţă drept ceea ce este până la urmă - o vastă ficţiune."
*) Mihai Zamfir - Panorama alternativă a literaturii române, vol. I, Editura Cartea românească, Polirom
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
