Ne-am imaginat, plecand de la J. de Neck si a lui palarie-de-fotografiat, de la Lazlo Moholy-Nagy ideea ca, multumita fotografiei si filmului, am ajuns sa vedem "ceea ce e adevarat din punct de vedere optic", ca, pentru a intra in sfarsit in imparatia adevarului, omul secolului XX si-a implantat, in locul nevolnicului sau ochi de carne, un aparat foto.
Desenul lui Alberti, pe care-l vom mai privi o data, are la baza ideea ca in perceptie (aici in perceptia vizuala), totul se joaca in exteriorul subiectului care percepe: razele de lumina se lovesc de un lucru din lume, sunt reflectate de acesta din urma si ajung in ochiul nostru unde imprima simulacrul lucrului cu pricina. "A vedea ceva" este asadar acea stare in care se afla ochiul in timp ce este impresionat de "razele vizuale" ale piramidei. Subiectul care percepe e redus la un punct: el e doar varful conului format de razele reflecate. Presupozitiile care stau la baza acestei descrieri a ceea ce se petrece cand "vedem ceva" sunt mai multe. Una dintre ele e ca exista o lume obiectiva, in sensul ca este independenta de noi, simpli "observatori" ori "spectatori"; consecinta acestei convingeri, a acestei impartiri a ceea ce este intr-un "obiect" si un "subiect", este ca orice cunoastere a lumii este o reprezentare a ei si ca in construirea acesteia trebuie sa fim vigilenti, trebuie sa punem intre paranteze orice aport al subiectului, orice element subiectiv.
Descrierea aceasta (care sta si la baza ideii lui Lazlo Moholy-Nagy conform careia cinematograful si fotografia ne-au eliberat de tirania schemelor perceptive impuse veacuri de-a randul de o serie de pictori cu personalitate puternica) pune intre paranteze un lucru si anume ca eu sunt totusi cel care vede (aude, miroase, pipaie etc.). Eu, cu organele mele de simt (ochiul meu nu are fatete precum ochiul de musca); eu, cu instrumentele mele cognitive, intre altele cu o puzderie de concepte istoric constituite, concepte pe care le-am gasit la nastere in comunitatea in care am avut norocul ori nenorocul sa ma nasc, in limba in care am avut norocul ori nenorocul sa ma nasc. Nu pot sa vad o frunza care cade decat daca am conceptul de "frunza" si pe acela de "cadere", concepte legate de un numar extrem de mare de alte concepte. Lucrurile pe care le vedem (auzim, mirosim etc.) nu sunt separate de noi si nu stau "in fata noastra", iar noi nu suntem simpli spectatori, simpli obsevatori: lucrurile sunt "lucraturi", sunt ceea ce simturile noastre de oameni si utilajul mental cu care comunitatea ne-a inzestrat face din ceea ce vine in noi din lume. Lucrurile sunt dincolo ori dincoace de distinctia "obiect" - "subiect".
Proteza pe care si-a pus-o omul modern nu l-a dus in imparatia adevarului, caci adevarul nostru de oameni nu e "adevarul optic".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
