Asta vara - printr-un fericit concurs de imprejurari si de bune vointe - mi-a fost dat sa cutreier Maramuresul cale de-o luna, de la Sighet la manastirile Nicula si Salva, de la bisericile din Vad, Rohia si Chintelnic, la Bistrita, Gherla si Baia Mare. Dincolo si dincoace de locurile si istoriile care te farmeca si te umilesc deopotriva, ceea ce m-a tulburat au fost oamenii care pur si simplu sfintesc locul.
Sigur, nu m-am indoit nici o clipa ca teribila energie iradianta a IPS Bartolomeu Anania ne va coplesi cu aceasta senina si amutitoare maretie care-i este lucrarea de la Nicula, dupa cum stiam demult de nobila si profunda lectie de istorie si umanitate cu care Ana Blandiana si Romulus Rusan invrednicesc de ani buni sute de constiinte adolescentine la cursurile de vara organizate la Memorialul Victimelor Comunismului din Sighet. Surprizele insa au venit de la tanarul staret Dumitru Cobzaru de la Nicula (o gradina de om, pe cat de diafan-spiritualizat, pe atata de bun gospodar, de-o precizie si de-o eficienta total atipice in peisajul netrebniciilor noastre) si de la parintele-poet Ioan Pintea, pe care-l stiam din scris si din auzite, un ghem aurit de entuziasm generos, comprehensiune si daruire de sine.
Gratie parintelui Pintea, am ajuns sa-l cunosc in comuna bistriteana Maieru pe profesorul Sever Ursa, omul care s-a identificat cale de cinci decenii cu fiinta satului nasaudean, cu biografia si posteritatea lui Liviu Rebreanu si cu muzeul supranumit "Cuibul visurilor".
Cu bazele puse in noiembrie 1957 dar inaugurat in 1972, prin reinfiintarea Societatii Culturale Liviu Rebreanu in 1974, lansarea, in 1966, a celei dintai reviste apartinand unei scoli generale din Romania si dezvoltarea arhitectonica din 1985 a muzeului - s-a implinit o viata de om daruit integral Locului: traditiilor, obiceiurilor si valorilor culturale din Bistrita-Nasaud. Departe de a fi o simpla casa memoriala, edificiul din Maieru este in fapt un adevarat muzeu al Omului nasaudean. O epura de etnopsihologie care poate sa rivalizeze inclusiv cu Muzeul Taranului Roman.
Cum bine spune profesorul Sever Ursa, "pentru a reusi sa creezi ceva durabil, trebuie neaparat sa vii de undeva", sa apartii trup si suflet unui loc, unor radacini fara varsta si sfarsit. Urmandu-l prin salile muzeului, vazandu-i palpitul fierbinte, de curat patriotism, cu care retraieste firea si istoria locului, am inteles o data mai mult ce imens conteaza harul personal pentru resuscitarea acestor cvasicavouri care au ajuns, in majoritatea lor, asezamintele noastre muzeale. De altminteri, cateva zile mai tarziu aveam sa traim, in Muzeul Blaga din Lancram, un moment perfect antinomic orelor de incantare din Maieru...
Multumim, domnule profesor!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
