In formele ei extremiste, utopia urbanistica tinde spre doi poli ireconciliabili: fie gradina paradisiaca, fie conglomeratul universal. Imi amintesc cu placere, dar nu fara un zambet ironic, de proiectele de viitor ale lui H. G. Wells, de pe vremea cand inca mai credea ca viziunile sale entuziaste ar putea remodela speta umana in niste "oameni ca zeii", trimitand civilizatia Angliei victoriene nu spre catastrofele sociale ale secolului XX, ci spre un alt moment de stralucire culturala, asemanator epocii lui Pericle, dinastiei chineze Tang si Renasterii europene, aceasta din urma - pentru unii dintre noi - mai usor de rememorat.
Satul de haos si de nepasarea inculta, englezul isi imagineaza la un moment dat aglomerarile urbane ale mizeriei trecute prin purgatoriul unei ratiuni sanatoase. Rezultatul: o lume fara orase, senina, cu populatie libera de orice constrangeri, care migreaza din loc in loc, in functie de interese existentiale demne si de impulsuri creatoare nascute sub semnul intelepciunii. Viitorul omenirii ar fi, astfel, ori ar trebui sa fie, localizat pe un Pamant ecologic, in respectul naturii sale unice, si peste care tehnica moderna si-ar raspandi foloasele asemeni unui servitor credincios, refugiat cu deplina discretie in unghere retrase, dar mereu atent la dorintele stapanilor.
E de prisos sa spun ca pana si constructia, ca sa nu mai vorbesc de intretinerea permanenta a unui astfel de parc edenic generalizat presupun eforturi financiare si o constanta in strategie pe care specia umana n-a prea dovedit, pana in momentul de fata, ca i-ar fi la indemana si in obiceiuri. O veritabila scena a naturalului (nu tocmai paradisiac, dar asta-i deja o alta chestiune) a putut fi Europa in evul sau mediu, cand intreaga populatie a continentului se numara in putine milioane de suflete, incat diverse trupe de stransura trebuiau sa haladuiasca saptamani in sir prin paduri nesfarsite, pana sa dea de vreun sat cu doua case si trei cocioabe pe care sa-l prade si sa-l incendieze.
Intre timp lucrurile s-au schimbat. Chiar daca nu peste tot in acelasi ritm. Japonezul, de pilda, care pe o fatada de trei metri ridica un fel de bloc turn incastrat intre altele asemanatoare de pe strada lui inghesuita, face ochii mari cand - ca turist harnic si constiincios - vede la noi terenuri neocupate de case, ba chiar lasate intr-o oarecare paragina. Lumea moderna s-a umplut de popoare spornice, numarandu-si populatia in miliarde, ceea ce odinioara era pur si simplu de neconceput.
De neconceput ar fi, in aceste conditii, si gradina igienica a lui Wells, inlocuita in viziunile altora cu orase ciclopice, un fel de megalopolisuri tentaculare, capabile sa stranga de sub cerul liber toate multimile de aspiranti la statutul de "oameni ca zeii". Cea mai masiva si constanta migratie de care are parte lumea contemporana este migratia de la sat la oras. Prezentul nu este al parcurilor edenice, ci al aglomerarilor urbane zapacitoare de minti. Viitorul va continua o asemenea linie de evolutie sociala, iar pentru cine nu e convins de adevarul acestei afirmatii imi ingadui sa dau cateva cifre considerate intru totul firesti de catre arhitectii lumii de maine. Tokio (tot am pomenit de japonezi), care sta astazi in fruntea listei cu orasele planetei, are 35 de milioane de locuitori si inca mai vrea sa adauge. Indienii (cu Bombay si New Delhi), mexicanii cu capitala lor si brazilienii cu Sao Paulo contabilizeaza si ei cate 20 de milioane de urbanizati la gramada. Ceea ce lasa oarecum in umbra capitalele europene, desi nici ele nu stau pe loc in acest proces de extindere a limitelor, devenit aproape o cursa sportiva. Statisticile ONU pretind ca am ajuns intr-un moment - nu neaparat de cumpana, dar care merita sa fie consemnat: pentru prima data in istoria ei, omenirea isi vede perfect echilibrata balanta populatiei traitoare in orase cu cea risipita inca (si accentuez acest "inca") in ruralitate.
Dand tot respectul cuvenit tendintei care ne-a adus in acest punct crucial, nu-mi ramane altceva de facut decat sa deduc ce va fi in continuare. Sa-mi imaginez o vreme cand toate aceste metropole in permanenta extindere, asadar intr-o implacabila revarsare peste pamanturile din jurul lor, isi vor largi marginile construite pana se vor intalni unele cu altele, in cele din urma fuzionand. In locul gradinii paradisiace vom avea atunci orasul planetar. Iar in masura in care regulile sale nu ne vor ingradi libertatea de miscare, vom putea migra prin labirinturile lui din cartier in cartier, bunaoara din cartierul Bucuresti in cartierul Madrid. Sau, pentru cine are suflu si picioare bune, chiar in cartiere mai indepartate, cum ar fi New York si Canberra.
E de prisos sa adaug ca, pe traseu, vom cumpara aceleasi produse de unica folosinta si vom manca la McDonald's.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
