Ziarul de Duminică

"Otrava" sovietica

"Otrava" sovietica
14.10.2008, 17:31 109

Gheorghe Davidescu, ambasadorul Romaniei la Moscova, a fost primit, la 17 ianuarie 1939, in audienta la Viaceslav Molotov (1890-1986), ministrul de externe al URSS. Intrevederea a fost solicitata de diplomatul roman, durand 40 de minute. Cei doi se intalneau pentru prima oara intr-un cadru oficial, dupa sarbatori.

Dupa obisnuitele fraze de politete, Davidescu l-a informat pe Molotov ca, desi se afla la Moscova de trei luni de zile, in momentul in care si-a realizat bilantul a observat ca relatiile romano-sovietice nu au progresat deloc din punct de vedere economic si cultural. Reprosul diplomatului roman a fost facut in contextul in care, o data cu prezentarea sa la post, ii comunicase lui Molotov ca dorinta Guvernului roman era de a "strange relatiile de buna vecinatate si amicitie dintre cele doua tari". De altfel, oficialul roman nu s-a sfiit sa afirme ca aceasta era dorinta expresa a regelui Carol al II-lea.
Dorind sa arate deschiderea spre colaborare, Davidescu a precizat ca presa din Romania a redat pe larg discursurile lui Molotov din 31 octombrie si 6 noiembrie 1939, in timp ce ziarele din URSS s-au referit la Romania in doar 2-3 randuri, iar discursul tinut G. Gafencu la 28 noiembrie 1939 "n-a gasit in presa sovietica atentia cuvenita". La final, pentru deschiderea relatiilor dintre Romania si URSS, Davidescu a solicitat ca sovieticii sa-si desemneze un reprezentant la Bucuresti.
Molotov l-a ascultat pe Davidescu calm, zambindu-i. Apoi a negat toate afirmatiile acestuia. Astfel, Molotov a considerat presa romana ostila URSS, mai ales ca din decembrie 1939 aceasta nu a fost favorabila sovieticilor in razboiul cu finlandezii. Referindu-se la politicienii romani, diplomatul sovietic a considerat ca o parte dintre acestia "nu doreau sa existe relatii de armonie cu URSS". Degeaba a incercat Davidescu sa precizeze ca, poate, unele dintre afirmatiile politicienilor romani au fost interpretate eronat. Molotov i-a retezat-o scurt: "Nu sunt interesat sa discut aceasta chestiune!". La final, Molotov a mentionat de ce sovieticii nu se grabeau sa-si desemneze un reprezentant la Bucuresti: statul roman nu era strain de disparitia lui Butenko, insarcinatul cu afaceri al URSS la Bucuresti!
A fost momentul in care Davidescu a batut in retragere. Nu stia ca Molotov ii oferise o informatie otravita. S-a scuzat ca nu cunostea detalii, mentionand ca sovieticii au anchetat singuri cazul. "Disparitia" lui Butenko o vom analiza insa intr-un numar viitor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO